Petală albă de lumină,
Tezaur sfânt al vieții noastre,
De ce ne lași când ne era mai bine?
De ce ne iei în palma ta,
Ne mângâi dulce cu al tău mister,
Ne faci să credem că nu vei mai
Un dulce vis ce n-a apus,
Un dulce cânt ce azi ascult,
O mică floare de rubin,
Copilărie ce te-ai dus...
Trec ani în șir,
Trec nopți la rând,
Îmi bate-n geam firav și blând,
A mea
Un fulg coboară din cer la vale,
Și pare mic,și pare moale.
Dar nu trăiește decât o clipă
Și el se bucură de ea.
De ce noi oamenii avem o viață
Și nu o prețuim cum am putea?
Putem trăi,putem
Să plângi când viața ți-e-mpotrivă,
Să plângi când soarta e o urnă,
Când tot ce știi că este bine,
Se dovedește o minciună.
Vedeai ceva ce nu există,
Sperai ceva ce nu se poate,
Credeai
Imi doresc ceva neclar,
Dar sperând încă mai am,
O iluzie ce spune,
Ce e rău și ce e bine.
Imi doresc să sper mereu,
Ce e-n suflet știu doar eu,
Treci prin viață ca minune,
Făr\'-ai spune
De-un argint pur plin de iubire,
Se-nvăluie natura-ntreagă,
Și e prilej de mântuire,
Cu dragostea ce-n suflet poartă.
Gingaș trezește iar la viață,
Natura toată parcă cântă,
Cu al ei glas
De ce iubim?
Să suferim,
Așa spunea o vorbă veche.
Nu știi de ce
Nu știi de unde
Vine iubirea.
Dar știi că vine
Că poți iubi
Iți pierzi chiar mintea
In calea ei.
Nu îi poți spune
Să
Știai că viața-i un pericol?
In calea ei ești mort de mult,
Și dacă se întâmplă un miracol
E o durere de neprețuit.
Știai că viața e o luptă?
Un simpu dar venit de sus
Iubirea lor e
Pe-o rază de-amurg târziu,
Pe-o frunză ruptă de copac
Stă visul meu ce îl doresc
Și ramuri mici încet se zbat.
Pe-un arc de dulce nemurire,
Pe-un jar albastru de sclipire,
Se-așază a mea
Și noaptea-mi bate iar în geam,
Mă uit atent la luna clară,
Și vântul suflă ușurel un ram,
Iar somnul dulce mă doboară.
Visez un înger alb cu aripi,
Ce imi rostește numele,
Și mă las cuprins
Vezi false râuri de frunze căzătoare
Vezi aripi frânte de al tău dor
Și simți durerea care te-mpresoară
Nu știi de unde vine și ce vrea
Dar știi că vrei să fii și tu ca ea.
Să poți zbura,să poță
Afară-i cald și nu e ger,
Deși demult e iarnă,
Copacii toți vor să sosești
Cu mantia ta albă...
Și e decembrie dar nu-i zăpadă,
Crăciun acuși și sărbători de iarnă,
Copii toți așteapt-a ta
In gând visez
In gând iubesc
Și mi se pare banală clipa
Când fără gând vom rătăci...
In gând mă-ntreb ce rost avem.
Putem să spunem ce visăm?
Putem alege ce iubim?
Putem alege ce
De dorul tău nimic nu mai e bun,
Și simt că mor încet și sigur.
Și sper că ai să revii in al meu drum,
Să te întorci,să nu mai fii singur.
Trec zile grele pentru mine-acum,
Nu pot durerea ce
Sub țărmul ascuns al depărtării,
Sub coasta de zale a uitării,
Privesc firav la răpăiala nopții,
La râvna de plecare-a porții.
Excentrica melancolie știe,
Îndurătorul ceas ce o să
Ne naștem în iubire,
Trăim o amintire
Sperăm o viață dulce,
Dar mâine ce va fi?
Ne poți tu spune oare,
A vieții deslușire,
A tainelor prezență,
A gândului mister?
O mie de probleme,
O
Pierdut sub nouri grei de piatră,
Privesc cenușa timpului trecut.
Și amintirea-i strămutată
Prin gândul meu dintâi pierdut.
Și viața mea e o ispravă,
Și gândul meu e tot un fapt.
Pierdut mă
Mă plimb prin frunza din grădina,
Și depăn amintiri din viața mea,
Pășesc încet prin roua cristalină,
Privind atent copacii de smarald.
Ating o frunză ruginie,
Se rostogolește-n fața
Tărâm de soare plin de viață,
Un loc prea cald și fără gheață,
Mai strălucește chiar și-acum,
Chiar dacă umbra e de fum...
Și soarele își plimbă raza,
Și lumea el o mântuiește,
Iar pe pământ
Hai să-mi cânți romanțe calde,
Peste nouri să plutesc,
Vreau să-mi dai puhoaie albe
De cununi de tei regesc...
Spune-i ploii să m-alinte,
Spune-i sincer că mi-e dor,
S-aud astăzi dulci
Mi-a sărutat vântul privirea
Cu buze dulci de portocal,
Când mi-a zâmbit in vis iubirea,
Sorbeam nectarul din pocal...
Mi-a alintat buzele luna,
Mi le-a atins cu brize calde,
In păru-i nins
Sunt iar scântei in lacrimi aburinde,
Și chipul se transformă-n foc,
Și lacrimile imi par sfinte,
Invăluite-n flori de soc.
Și scad in ochii veșnici,
Potopuri de spini lunecoși,
Și ochii mi-s
Sub spic de grâu gălbui de aur,
Sub râuri reci de ape limpezi
Deasupra-i cer de valuri albe,
Și peste mantie de soare.
Și ghiocei de soare dulce,
Răsar încet prin vale
Sorbind a dimineții
Un ceas târziu din noaptea grea,
Se scurge-ncet și prea rapid,
Și-apoi cu el și viața mea,
Se duce lin și făr\' avânt.
E miezul nopții ce sosește,
Și prea haotic se grăbește,
Și timpul e ecou