fereastră cu vedere spre moarte

viața netrăită își cere drepturile și libertățile stabilite prin lege dar nimic nu mai poate opri bulgărele pornit la vale și avalanșa mătură totul în calea sa. am închis ochii și L-am văzut: Isus coborând de pe cruce era trist, tremura ca o frunză-îngălbenită și ducea toate rănile lumii învelite-n staniol (suntem pudici când vine vorba de umanism) ultima frunză se încăpățânează să rămână aninată pe perete știm că este pictată cu sufletul și cu sânge viu dar așteptăm în taină ca ploaia să o șteargă amăgindu-ne că vom vedea speranța murind