lupu ionut catalin

Următoarea epigramă nu știu unde am auzit-o sau cine a scris-o, însă:

Moșulică după fată
De ce tot privești așa?
Te-ai întrebat vreodată
Ce te faci de spune da?

”voi urcați pe scară trăgând amintirile cu sania” de Scara la cer a lui Marin Sorescu și mi-a plăcut sintagma. Dragostea, personalizată, resuscitată te îndeamnă să bănuiești că-i trucată, mesajul ce reiese de aici îmi pare supralicitat
cele frumoase
Cătălin

\"n-ai de ales totu-i o poezie/sau un fel de pierzanie invincibilă\". rezistență prin cultură sau poate tocmai hazardul conștiinței acestui lucru să fie începutul unei revoluții interior-literare ”dar arătările astea sunt pentru poeți/
pentru ăia care suferă”. ideea lipsei de identitate o găsim adeseori prin texte, însă aici face casă bună cu ideea că ai trăit sub o altă sensibilitate.
numai bine,

nu s-a supărat nu are de ce, din contră :))

de când e mielul canibal
lupul se dă vegetarian
își pune iar haina de oaie
și blana sură la bătaie

ce dacă mestec iarbă? e bună pentru dinții și gingiile mele :))
vă mulțumesc dragii mei, m-ați făcut să zâmbesc

a căpătat o conștiință de sine stătătoare ce l-a scuturat de superficialitate, infantilism ”Mielu a avut revelația numelui său:/ s-a văzut gol, deși sufletul/ îi era așa de plin”. Un miel ce s-a rătăcit, aș spune eu, printr-un cel mai cel birt, unde petrecea timpul îmbătându-se ca mai apoi să ”scrie poezii în stil de manele” (eu aș întreba <> sau poezii ce pot fi considerate manele?). Mi s-a părut interesant remediul găsit, binefacerea dumnezeiască (Mielu drept, Mielu omenos, Mielu milostiv, făcător de belșug și pace). Eu nu sunt de acord cu asta, nu cred în minuni, cred că Mielu încă mai ascultă la vecernie, în căști ”muzică adevărată” :)). Ca și Silvia însă, mi-a plăcut caricaturismul acesta cu deznodământul său. :)
o seară excelentă

Gheorghe, pentru trecere, pentru comentariul lasat. Din pacate nu stiu ce se intampla dar la un text existent, la care deja sunt comentarii, nu sunt anuntat pe e-mail si abia acum am vazut comentariul. Nu am dorit sa fac doar o referire livreasca aici, deoarece, are o valoare sa-i spun sentimentala, este inspirata din fapte reale, acea introducere a lui Allan Poe. te mai astept,

cu prietenie,
Catalin

dar in cazul textului de fata nu este o zi a bucuriei. din contra este o zi dureroasa, o zi a incetarii unei/unor prietenii. trist este ca realitatea din spatele scrierii acesteia nu a fost departe, este un text sincer. despre introducerea in povestea unei zile, am cautat o formula potrivita pentru a anunta oarecum restul mesajului dar avand acea orientare spatio-temporala, indeosebi temporala. poate datorita faptului ca imi place foarte mult ca si gen povestirea am vrut sa experimentez in poem. promit sa revin curand si asupra finalului, desi prin acea aglomerare am dorit sa redau faptul ca nu putem trai singuri, avem nevoie de oameni, cu toate riscurile ce pot decurge dintr-o relatie
Multumesc mult Iulia pentru trecere, pentru observatii!
o prezenta binevenita oricand :)
numai lucruri frumoase

semnalate la nivel de formulare le iau cât se poate de serios în considerare, Mădălina, de fapt asta spuneam în ultima parte a comentariului. Poate sunt expresii forțate și de aceea îți mulțumesc din nou pentru că mi-ai atras atenția. :) Mi-aș dori numai să redau mai jos un scurt citat din cartea ”Legi de compoziție internă” de Florin Smarandache (depășind puțin sfera discuției).

”Ovidiu Florentin: De multe ori scriu ca să mă simt bine.
Reporterul: În ultimul volum, mai ales, folosiți texte, fraze, cu sensuri ciudate...
Ovidiu Florentin: ...Antifraze. Parafraze. Antipoezie. Metapoezie. Pronunțându-mă împotriva poeziei, nu fac decât să o afirm.”

să zâmbesc, Florin. Este foarte bună întrebarea. Glumind puțin în același ton aș răspunde în stilul următor:”Chuck Norris nu caută gravide prin metrou, gravidele îl caută pe Chuck Norris, iar el le oferă locul său” :))
Ștefan, nu știu cum e cu steluțele zău (eu unul nu m-aș recomanda :))) dar trebuie să recunosc faptul că te încurajează acest lucru, alături de comentarii, într-o lume a unei continue inerții virtuale. Apreciez însă gestul de a primi fie și în scris o astfel de ”mare stea a decorației” pentru serviciile aduse în slujba scrisului. Și sunt bucuros pentru acea putere de acaparare a textului :)

vă mulțumesc pentru comentarii și sper să ne întâlnim și în continuare în text cel puțin asemeni unei întâmplări

expresiilor din textul de fata sunt voluntare. Absurdul existentei. O existenta care te poate face sa ingenuchezi, sa-ti faci seppuku iar in timpul in care cutitul iti strapunge maruntaiele sa razi in hohote nebune.
Sunt de acord cu tine ca o spunere mai periata de bombastic are un efect mai precis si mai credibil. Dar aici exagerarile acestea nu sunt de efect (doar) cat despre efectul lor asupra mesajului, cinism halucinogen care poate fi impins dinspre o realitate a extremelor catre inutilitate, preocupare, absurd, tragic, umor etc. Pentru mine o spunere mai periata de bombastic asa cum tu o numesti, este o spunere ce nu imi ofera nicio satisfactie, as prefera sa intru pe messenger mai degraba si sa pierd timpul pe-acolo, plictisit. Oricum optez pentru acele imagini iar in acest sens voi incerca sa-ti urmez sfatul dozand mai bine acest lucru in raport cu linia textului de acum incolo. Nu mi-as dori sub nicio forma ca textul sa nu ajunga in a nu transmite nimic.
Cu multumiri sincere, Madalina, pentru trecere si observatii,
iti doresc un sfarsit de saptamana placut :)

Alex, este excepțional poemul :)
Văd aici nu o adresare, nu o prezumție la dialog, cum poate s-a dorit sau se poate lesne intui, ci un solilocviu. Văd totul în fața unei scene de teatru, într-un întuneric de necuprins o voce slow motion: ”am visat că ești vulpea mea argintie”, iar într-un colț un manechin îmbrăcat în vulpe argintie peste care lumina reflectoarelor se aprinde, se stinge, în cadența intonației.
Consider caracteristica principală a textului înlocuirea acelei ființe existente, reale, cu o vulpe argintie. El: ”nu sunt bărbatul cu smalț/nu separ cu nimic pe alex de alex/sunt o creatură ciudată dar/goală”, Ea:”iubitule vreau/să ți-o trag până la calea lactee/ la naiba cu siberia/”. Din perspectiva asta, plutește tristețe așa cum:”realitatea plutește ca o pană”.
Împăcat cu mine eu aș schimba între ele ultimele două strofe și numele lorelai (nu am nimic cu el dar e des folosit) și aș pune ca ultimă aceasta:
”visez că ești vulpea mea argintie
și îți dau ultima țigară”

îți mulțumesc pentru observație. Am tăiat acea parte. Nu mi-aș dori să te lași păgubașă, mi-aș dori să intervii ori de câte ori ai timpul necesar și dorința. Îmi prinde bine acest lucru. La rândul meu încerc să mă prind.

două strofe le-am citit repede, însă la ultima strofă am vrut să fiu cel ce ”nu vrea să fie”. O izolare a celor două ființe căci ”afară nu e ca înăuntru, e magic sau nu”. Postpone eventual de la o viață la următoarea:”mai bine fac lucruri să se audă/și un moment mai târziu”

Vă mulțumesc pentru comentarii, pentru acel timp acordat textului :)
Iulia, ai punctat foarte bine ideile, atât cele care țin de redactare dar și d.p.d.v. al mesajului (de fapt toate zilele săptămânii pe care încerc să le transpun, să le disec în poeme precum în paginile unui jurnal, au acel:”cam așa am privit eu ziua asta sau zilele ce au trecut, vine seara iar la finalul unei zile obișnuite îmi injectez în vene cuvântul). Expresiile în engleză au farmecul lor și unele așa cum și tu spuneai nu pot fi egalate de limba noastră.
Alex, realitatea și adevărul în sine sunt greu de acceptat, nu ușor de raportat la lumea ta interioară, tocmai din acest motiv sensibilitatea mea (mă refer la ceea ce aparține scrisului) consider că s-a schimbat în ultimii ani, iar de aici acele ”viziuni dure” asupra realității. Nu există în opinia mea o cale mai convingătoare de a observa acestă lume, de a o asimila dintre imagini și cuvinte. Mă bucur că ți-a plăcut textul :)

toate bune, toate frumoase,
Cătălin

mai târziu,datorită timpului acesta cărare și îmi cer iertare :) Discursul de aici, am dorit să-l pun într-un soi de pătură cu forme decupate, cuvintele am vrut să le sculptez în conglomerate aparent neuniforme dar la postare am pierdut caracteristica aceasta (spații între cuvinte) care poate ar fi ajutat și mai mult din punct de vedere al gradualității. Dar poate este mai bine așa. Suma emoțiilor din șirul ephialtic este egală cu suma numerelor lui Fibonacci (de aici am pornit cu ideea și de la Iona lui Marin Sorescu), deoarece preventing a nightmare isn t fun, din coșmarul existenței se naște coșmarul morții al suferinței, foamei etc. Aici vreau să ajung într-un punct de congruență, asemănător deprimismului care promovează acțiunea și implicarea cititorului, dar în concepția mea, iarba cea mai verde răsare după ce a ars cea uscată, iar spațiul lumii noastre trebuie din temelii zdruncinat, deprimările noastre aruncate în delir, spre a ne însănătoși complet sau a ne distruge și mai mult.
Am corectat între timp și acel typos foarte bine observat :)
Mulțumesc Iulia, ai lăsat un comentariu frumos și o analiză potrivită esenței textului.
Te mai invit ”pe la mine”, dacă pot spune așa :)

Mă bucură trecerea ta :) Mi-am dorit să transpun aici o voce interioară ce-și dorește libertate, evadarea dintr-o ordine prea clausteră a cotidianului iar exprimarea se dorește a fi prin imagistică abundentă creată (nu mi-am dorit să încarc foarte mult--dar pot aluneca înspre), figuri de stil ușor înțepate, simboluri îndoite în semnificație. totul sper să capete contur într-o istorie cât pentru o viață, a unei întregi săptămâni, deci urmează în noaptea asta poemul luni. mi-a plăcut considerația ”strofa finală e partea aia care pune punct că nici dacă ai vrea nu ai mai găsi virgule”, îndeosebi fiindcă mi s-a spus la alte texte, că finalul este prea abrupt. am schimbat la recomandarea ta secvența aglomerată a plânsului căci ai dreptate :)
te aștept și în continuare în paginile mele,
Cătălin

un text bun, în opinia mea, trebuie în primul rând un bagaj de cunoștiințe acumulate printr-o lectură asiduă, eminescu spunea: ”Citește, numai mereu citind, creierul tău va deveni un laborator de idei și de imagini” iar acest lucru se dobândește cu timpul. Jocul pe care îl încerci tu nu este rău, dar privește cum scriu alții(nu mă refer la mine :)))), folosesc un limbaj și o imaginație plină de simboluri. textul de față nu are consistență sub nici un aspect, nu are... poezie. cuvintele sunt banale, sărutul și îmbrățișarea sunt un clișeu desprins de prin muzica pop actuală (parcă acolo totuși au expresivitate). părerea mea ar fi să citești mult și să experimentezi iar apoi să publici textele. îți doresc mult succes!

cele frumoase

că ar sta mai bine haina textului fără croiala strofei ”cum spuneam/apoi brusc Expozitiunea(...)”, sau poate ultimele două versuri le-aș încadra diferit. mi-a plăcut ”era bolnavă chiar și în sicriu atât de bolnavă încât m-am trezit/ și am zis: mamă tu ai de gând să mai faci ceva de mâncare?”--întrebarea este tulburătoare iar de la ”s-a internat în mine și-a murit deodată/ așa într-un cuvânt” a început pentru mine poemul. textul are și câteva metafore interesante cum ar fi de exemplu ”cuvântul e conștiincios cu mine ca o femeie ușoară”. am să mai trec.

cu prietenie,

Cristina, iti multumesc pentru lectura textelor mele si pentru comentarii (si pentru fiecare reintalnire a noastra printre pagini si simboluri; intaresc faptul ca aduce acel beneficiu spiritual reciproc, de care aminteai :) ). secventa ploii de lut sau de fluturi, am dorit sa vorbeasca despre relativitatea lucrurilor, cat si razboiul si pacea pe care le purtam cu lumea si cu noi insine. poate ca nu am reusit sa transimt o imagine spectaculoasa. am sa ma gandesc la o modificare. ai surprins foarte bine relatia ucenic-maestru, relatie pe care eu o consider necesara pentru noi toti.

pana la o noua re(vedere, citire)
cele frumoase,

cu prietenie,
Catalin

în titlu și final, cu scopul de a ilustra afilierea personajului din punct de vedere sentimental la relația protagoniștilor, respectiv gradul său de alienare mintală. finalul, l-am dorit explicit, un soi de ”îmi învelesc iubita împăiată și o duc la somn, așa cum mr bean și-ar așeza pe patul spitalului de nebuni, cu grijă ursulețul”; datorită faptului că nu se repetă obsedant și plicitisitor în restul textului, consider că este ok așa introdus. textul este lung, am mai avut observații și alte texte asemănătoare, poate greu de citit (vreau să oblig cititorul să îl recitească), dar pentru un astfel de prozopoem, nu aș face economie. am pentru viitor, alte texte în care voi urmări și acest detaliu. :)

mulțumesc foarte mult pentru comentariu și te mai aștept

cu respect,

Cătălin