camuflare

îți vine să crezi va veni primăvara, simți cum se urcă pe spinarea orașului pe care l-am îngenuncheat de mult într-o dictatură absolută mai ales că singur și-a purtat străzile și oamenii și noroaiele ne-a pictat până în adâncimea noastră într-o singură iarnă din asta aș vrea să mă pot desmorți, să-mi întind oasele ca pe un pod gigantic de la un capăt la altul al lumii și să trăiesc de parcă aș avea milioane de suflete și să mușc aerul să-l mușc cu adevărat până în pântece. de ce nu vreau să ies din zăpadă când a devenit pământ negru murdar în care ne-am camuflat cu toții, atâția ucigași fără o victimă fără nici o armă în mâna nimănui fără să am curajul s-ascult măcar primăvara urcând șarpe-ntregit în coloană.