Luminita Suse

La multi ani, Aleks si felicitari pentru premiul revistei Cronica!

Meseria de părinte e cea mai grea, înveți tot timpul și tot degeaba. Vei ajunge să închizi ochii pentru ultima dată și tot nu o să știi cum ar fi fost bine să-ți fi crescut copiii. La nouă ani, problemele sunt mici, pregătește-te pentru marile lui probleme de la pubertate, acolo trebuie sa fii foarte isteață să nu vă dărâmați unul altuia lumea! Dacă vrea să își vopsească părul, tu să fii de acord. Dacă vrea să își găurească pielea cu inele, la fel. Sunt doar încercări la care te va supune. E foarte important să reacționezi exact cum nu se aștepta! Tu să fii de acord, DAR cu o condiție (aici o să îi strălucească ochii de bucurie că mai are de luptat pentru ceva): să mergi cu el să-i iei vopseaua să nu cumva să-i cadă părul de la una proastă, sau să te bucuri sincer că te costă mai puțin vopseaua, inelul, tatuajul, etc decât jocul pe PC sau CD-ul ce urma să i-l cumperi de Crăciun, Paști, etc. Ehey, trucul ăsta o să țină o vreme dar în ziua în care, pe la 17-18 ani, o să te întrebe: \"Mamă, tu care ești femeie (aici o să te bucuri cu adevărat, pentru că de pe la 12 ani nu a mai vrut să accepte că mama lui e femeie, nu o sfântă sau zână din povești) spune-mi, ce vor femeile, că eu nu le pricep deloc?!\" Tu o să îi răspunzi că mai sunt și alte fete pe pământ, mai bune, mai frumoase, și o să vadă că a greșit. El o să îți spună chinuit: Știu... știu... așa o să fie, dar alta ca ea nu mai este pe pământ! Știu sigur!\"
Să continui? Am una și mai tare!

Interesant cum pentru unii, lumea e tare sucită, nu ei!
Da, și la bunica, în Oltenia, se spune(a) tot \"coastă\" în loc de \"costă\". E simpatică băbuța ta și mi-ar fi părut rău de curca ei microbistă să ajungă în oală. Adică, textul nu merita așa un deznodământ.
Eu am adăugat câteva diacritice în text și spații după semne de punctuație, iar într-o propoziție am pus un \"ă\" astfel încât a ieșit \"Eu îți dau curca-ntreagă, cu tot cu pene și tot nu-i bună?!\" Asta ai vrut să spui, nu-i așa?

Subscriu entuziasmului produs de poezia ta. Are o idee interesanta si o realizare stilistica buna.

După ultima poezie, cea urbană, aceasta vine ca o alinare a ochiului schilodit de aspecte marginale ale societății de consum, aduce în sarcofagul aceluiași ochi, un îndemn la iubire sans souci, o gestică și mimică a voluptăților dezlănțuite într-un spațiu cromatic frumos controlat...

Inima-mi spune că ai scris unul din cele mai reușite sonete de până acum. Debutează cu un catren ce-mi pare de excepție, curge fără cusur, atinge o tematică de interes, și concluzionează cu înțelepciunea inimii de-apoi și nu cu cea a minții de înainte.
Am corectat ceva în versul 6 fără să cer voie, sper că nu e cu supărare.

Eu am citit două texte interesante aici, întâmplările neasemuitei VN (de la ce vin ințialele acestea, de la ViNovată? poate ar fi trebuit să citesc prima parte totuși) și comentariul lui Florinel ce formulează expert plusurile și minusurile textului și îmi limpezește impresiile. Așa de bine vă completați stilistic și tematic încât eu am început să vă descurc când încercați să mă încurcați. O fi de vină ultima ceapă citită, mi-a agresat nervul optic și glandele lacrimogene în așa hal încât nu mai văd să număr. Deci, H, AP, VN, nr.1, nr.2, nr.3, nr. 4, secretara - în total 8(opt)! O iau de la capăt, întâi se adună patru numere, hiena, așa zisul prieten, NeVinovata (de ce n-o cheamă NV?) Șapte! Ah, iar mă încurc. Uitam de secretară, opt deci, și femeia de serviciu nouă. Mai bine că nu le dai nume, câte o trăsătură de caracter esențială e suficientă. O încercare de detașare de personajul VN, sau NV, se produce totuși în încheiere. Autoarea se dezice de NV, sau VN (dacă număr și personajul din paranteze îmi ies zece) și \"află\" de la personajul al nouălea... Chiar dacă secretara e pasageră, nu e mai brează ca femeia de serviciu care e invizibilă până la final. Ce să o mai lungim - autoarea este rebela din paranteze, am dreptate?

Am aflat! Era exact cum mi-am imaginat din partea a doua! Ce să-i faci, am citit de-a-ndoaselea (am scris bine?)?! Stai un pic, e Vinovata Nevinovată sau Vinovată Nevinovat? Nuanțe, ochi mici și lunguieți, divergenți, deh, un ochi la formă și celălalt la înțelesuri...
Revin mâine... n-am terminat de citit!

Niciodată nu poți ști în ce poate degenera o ceapă: se strică sau încolțește. La tine miroase a verde crud și iute, semn că nu se împute. Scuzați limbaju\'... de ceapă!
Dă c-o ceapă în fereastră când ești gata cu un nou episod!

Ascultă, nimeni și nimic nu merită întunericul de azi. Ascunde-l naibii în dulapuri și sub saltele, să se miroase la picioare cu celelalte belele vechi și chele. Lumina de mâine e motiv de trăit. Nimic nu se compară cu bucuria ochilor tăi dezmierdați de soarele ce dă necondiționat, nediscriminat și nelimitat, și nu cere nimic în schimb.

Am citit-o a doua oară și la fel de bine mi-a făcut la ochi. Parcă mi-a luat negurili cu ha mână vituală. A treia oară, m-am tras cu gaz pe tâmple și la gâlci și tot cu sughițuri am râs. Am trimis mesaj în/la țară să îmi trimită bunica vorbili de autodescânt, alea cu mai multe înțelesuri...

Scaiețel, saltul peste bârna de la 100 de picioare înălțime e ușor, mai greu e să te menții acolo suspendată în marsupiul albastru și să întrevezi de ce merită să sari mai sus data viitoare. Aș vrea să îți rămân fidelă cu cititul, dar dacă vezi că rătăcesc prin mlaștina uitării, dă-mi cu un comentariu în cap și trage-mă de ciuf în sus și sunt din nou a ta! Așa cum a făcut Florinel, dacă nu era ea nu vă descopeream încă un mileniu de bătăi de inimă. Aștept fructul promis.

Nu înțeleg, unde e comentariul meu? Lăsasem unul nou în care spuneam că mi s-a spulberat și visul acela de a fi putut spune cu mândrie: iată, a existat o poetă ce avea inițialele mele!
Altfel, aș inclina a crede că această poezie are marca Anton extinsă. Ceva se întâmplă cu stilul tău, dar e bine - urcă culmi noi, dobândește dimensiuni neașteptate. Același Anton, pe o redută mai încrâncenată să reziste. Poezie, îți mai aduci aminte de mine? asta aș vrea să latre cățeii pământului din mormântul inimii mele de lavă. Păcat de arborii mutilați să poarte cuvintele vanității noastre... albastre.

Într-adevăr, un text de pomină, m-a umplut de admirație. De unde le scoți?!

Demențial text! Ai haz, cel puțin ăla care îmi place mie! Măi crocodil pufacios și arici încruntăturici ce-mi ești! Ai încercat să publici pe undeva?

Impresionante sunt poveștile acestea adevărate. Frumos tribut ai adus bunicii tale, Lore. E ceva comun, aș spune mioritic în destinele bunicelor noastre, luatul din dragoste și degenerarea în bătăi și beție a bunicilor, și mai presus de toate voința asta care le-a ținut în viață pentru copii, mult după moartea bărbaților lor. Mare urgie pentru neamul românesc. Explicații și dovezi sunt multe, numai să avem ochii minții deschiși și să acceptăm acest adevăr teribil. Despre români sobri (să nu fi dat în patima băuturii) și înțelepți la bătrânețe, mai rar s-a auzit... Poate le văd eu prea negru în seara asta, îmi cer scuze.
O să te mai citesc, mă bucur că te-am aflat.

Demențiale, bravo. Care ți-au fost sursele de inspirație?

Mă bucur că ceapa are mai multe foi, înseamnă că o să mai citesc multe texte de-astea scrise de tine. Continuă, că le zici bine!

De-a râsu-plânsu monologul tău. Mi-aduc aminte de pantofii de lac turcești de prin anii 1990-1993. Cred că erau cu unică întrebuințare - înmormântau morții cu ei... că nu erau potriviți pentru asfaltul românesc, vulgar și necioplit.
Dar țărișoara ta e făcută și din oameni ce nu vor să știe de tine, numai de ce pot lua de la tine, și cum să-ți arunce cu noroi în ochi, nici aici în spațiu virtual nu se pot abține să te umilească - lor să le pară rău că pleci?! Nicidecum să-ți pară rău ție.

Surpriza! Primul text pe care il citesc si e scris de tine, imi place foarte mult. Am o sugestie, nu ca ar fi ceva care sa imbunatateasca valoarea textului ci sa reduca un pic chinul cititorului care simte un ghimpe in inima de fiecare data cand citeste \"nu mai plange\". Pe de alta parte, barbatii plang mai putin... cica sunt mai tari, dar numai in vorbe ca in realitate sunt si ei oameni. Plasarea in cadru rural nu e ceva care sa aiba exclusivitate. Si pe la oras se casatoresc oamenii dintr-o ambitie sau prostie de moment. Nu am inteles totusi de ce a murit? Are vreo legatura cu loteria dintre statiile de tren? As vrea sa siu mai mult!