Onorată instantă

- Stiți de ce ați fost acuzat? - De prost, sărumâna. - Și de mai ce? - De tâmpit, sărumâna. - Lăsați autocritica! - Auto, da, știu și eu, nu m-aș mai fi trezit în ziua când m-am hotărît să mă fac șofer, că d-aia-s acu’ incuplat. - Inculpat. Vă întreb dacă știți care este acuzația de infracțiune care vi s-a adus. - Furt, sărumâna. - N-ați putea să-mi răspundeți și fără „sărut mâna“? - Ba da, sărumâna. - Deci? - Deci furt, s... A furat alții și eu am fost soferu’. De un’ să știu ce sărăcia mi-a băgat ăia acolo? - Acolo unde? - În mașină, ‘tu-le muma-n...sărumâna. - Vă rog să vă exprimați decent! - De ce ce? - Am spus „decent“. Adică fără înjurături. - Fără, da ei ce mi-a făcut mie, lovi-i-ar boala! - Liniște! Răspundeți doar la întrebări. Ultimul cuvânt în apărarea dumneavoastră? - Ce cuvânt, că am mai multe! - S-auzim! - Să-i dați telefon lu’ Didina lu’ Spoitoru să vă zică cum mi-a făcut răscurs și l-a trimes la București. - Ce, ce? Cui să dau telefon? - Lu’ Didina. - Care Didina? - Lu’ Spoitoru. - Care Spoitoru? - Care mi-a făcut răscurs și... - Recurs. Un moment. Nu sunteți dumneavoastră Spoitoru? - Ba da, săru... - Și Didina a cui e? - A lu’ Spoitoru. - Care Spoitoru? - Care mi-a făcut...cum ziceți. - Recurs. Păi nu spuneați că dumneavoastră sunteți Spoitoru? - Apăi io-s. Da ăla-i altu’. Adecă alt Spoitor. Io-s Spoitoru Ion și ăla tot Ion e, da-i altu’, că pe ta-su l-a chemat altfel ca p-al meu, doar pe mă-sa... - Bine, bine. Ajunge. - Ordinea 10! - Să-i dați telefon, doamna președintă, că io stau aicea ca prostu’ și ăia să râde! xxx - Dumneavoastră ați depus la dosar o cerere de eliberare. - Am. - Cât ați efectuat din pedeapsă? - Patru luni din trei. - Poate trei din patru. - Ba nu, să moară mama, patru din trei, că pedeapsa a fost de trei luni, da’ m-a uitat Dumnezeu p-aici. - Mda. Doar că instanța nu se poate pronunța, întrucât copia sentinței din F. este ilizibilă. - Și eu ce vină am că-i invizibilă? - Ilizibilă. Adică... - Tot aia-i. Și eu ce mă fac? - Așteptați. - Cât? - Până la termenul următor. În 16 iunie. - Aoleu! Și pân-atunci? Îmi mor copilașii de foame, mă lasă nevasta, vinde frate-miu casa lu’ tata. Ce mă fac după aia? - Aici eu pun întrebările. Față de cele precizate... xxx - Puneți mâna pe cruce si repetați după mine – „Jur să spun adevărul și numai adevărul. (...) Așa să-mi ajute Dumnezeu! - Jur să spun adevărul și numai adevărul. (...) Așa să-mi ajute Dumnezeu! - Acum povestiți ce știți! - Mai întâi, bunica trăgea să moară... - Ce legătură are asta cu violul? - Păi are. Că dacă bunica nu era pe moarte, eu cu mama nu plecam cu ea la spital și verișoara mea nu rămânea singură-n casă peste care a intrat Ghiță. Zis Șurub. - De unde stiți că Ghiță a intrat? L-ați văzut? - Nu. Mi-a spus verisoara mea care, când am venit de la spital, mi-a ieșit înainte că sărise pe geam și fugise la Poliție și zice – „Du-te și vezi ce s-a-ntâmplat!“. Când mă duc, politiștii tocmai constatau violul. - Cum îl constatau? - Făceau poze la clanță. - La ce?! - La clanța de la ușă, să vadă dacă fusese forțată de Ghiță. Zis Șurub. - Aveți idee dacă verișoara dumneavoastră mai întreținuse relații sexuale cu Ghiță înainte? - Cu Ghită nu știu, dar cu alții da. - De unde știți? - Păi i-am surprins. Pe verișoara mea doar cu bluza de pijama, pe unul dezbrăcat, iar pe altul descheiat la pantaloni și cu pantofii-n mână. - În...același timp? - A, nu, în zile diferite. - Mă rog...Inculpat, aveți ceva de adăugat în apărarea dumneavoastră? - Am, cum să n-am. Că fapta am săvârșit-o, nu-i vorbă, da’ n-am forțat-o, nici pe ea nici pe ușă. Și ce v-a spus reclamanta, c-am întreținut și relații normale, nu-i adevărat. N-am întreținut nimic normal, nu recunosc, doar previziunile, cum zicea și domnu’ procuror, aia da. - Doar ce? - Previziunile sexuale. - Perversiunile. - Alea, da. Și nu-i adevărat ce zicea domnu’ procuror, c-am efectuat sex orar. De efectuat am efectuat, nimic de zis, dar nu orar. Acuma, ce-i drept, n-am stat cu ochii pe ceas, da judecați-vă și dumneavoastră, cum era să dureze o oră, că doar nu-s taur comunal? - Oral. N-are legătură cu ceasul. - Da’ cu ce? Că dumnealui așa a zis. - Știați că reclamanta e minoră? - Nț, de un’ să știu? Că doar nu i-am cerut buletinul. Că io nu obișnuiesc cu poze. - Vă mențineți în continuare declarația de nevinovăție? - Mi-o țin, deh! - Deci vă considerați vinovat sau nevinovat? - Nesigur vinovat. - Cum? - Nesigur vinovat. - Cum „nesigur vinovat“? - Adică ne, sigur, vinovat. - Aha! nevinovat, sigur. - Așa. xxx - Eronată istanță, cucoană președintă, cum să vă spui? Io taman mă-ntorceam de la câmp că să-nserase de-a binelea și nici calu’ nu mai putea darmite bou’ adică io. În poartă la Joițoiu, mă-ntâlnesc cu vecinu-meu Gheorghe pă care l-a lăsat nevasta să tot fie anu și are și vreo cinci copii nici nu știe ai cui îs săracu’... - Mai pe scurt, vă rog! - Pă scurt, pă scurt, c-așa-i și viața bat-o norocu’ s-o bată! Cum vă ziceam dă Gheorghe să tot aibă fo cinzeci de ani că-i leat cu Mărin a lu’ Stana zis și Papuc că când era mic își pierdea mereu papucii da’ arată mai bătrân că după ce l-a lăsat nevasta s-a luat de băut nici copiii nu-i mai calcă prin bătătură să duce și doarme la alde Șchiopu că are casa mare și niciun copil că cic-a blestemat-o nu-ș cine pă nevastă-sa care s-a ținut de tânără cu Ion a lu’ Pantel care... - Gata! Reveniți la subiect! - Viu, cucoană, viu, da cum să viu dacă mata mă tot oprești? N-apuc io să deschiz gura să zic două vorbe, că nu mă lași neam. Vine-acu și subiectu’ buși-l-ar boala! Da’ nu m-ai pus să spui tot? Iaca spui! N-oi vrea să zic doar pă jumate să mă bată Ãl de sus, că i-os om cu frica lu’ Dumnezeu c-am fost om dă serviciu la biserică si multe-am mai învătat de la părintele odihnească-se-n pace acolo unde-o fi că uite-așa nu stie omu’ unde-ajunge cât s-ar zbate și câți colaci ar mânca și el și porcu’... - Iar v-ați abătut! - M-am, cucoană, c-așa-mi zice și nevastă-mea „Iar te-ai abătut pă la alde Tarcoci, fi-le-ar sămânța de râs!“ când mă vede că nu mai nimeresc vorba ceea. Da’ io m-abat, cum să nu m-abat, că face ăia un trăscău de stă mâța-n coadă. - Și Gheorghe? - Ptiu, bată-te să te bată! Mă făcuși să uit dă Gheorghe cu oprelile matale. Ce tot îmi iei vorba din gură? Lasă-mă să zic. Iaca zic - cum veneam io cu sapa-ntr-o mână și cu calu-n alta, că calu’ ca calu’ mai obosește și el și trage săracu da tre’ să știi cum să-l iei ca să mai facă și-a doua zi și ce era să mă mai urc și io pă el... - Pe cine? - Pă cal, vezi bine. - Și Gheorghe? - Așa, că dă el vorbeam. Cum veneam io cum ziceam cu amândouă mâinile ocopate da mintea era lejeră adică slobodă și tot umbla săraca pă alte coclauri că mi-adusesem aminte dă tinerețe și de-o mândrete dă ibovnică cu care m-am ținut sări-i-ar ochii lu’ Petrea Vasile că mi-a suflat-o n-aș avea parte de ochii lui că dac-am fost prost și m-am încrezut că să uită la ce arătare dă flăcău sunt da când colo ea a poftit la pământu’ ăluia astupa-l-ar de viu să-l astupe... - Și Gheorghe? - Ce-ai cucoană, ce tot îi tragi cu Gheorghe? Io mă perpelesc acu’ că mi-am adus aminte de Petrea Vasile juca-l-ar ielele să-l joace și matale-ți arde dă Gheorghe! Că io acuma-i zic lu’ Dumnezeu „Pardon“ și că-mi trag jurământu-napoi c-am mai făcut io d-astea și m-a iertat și te las cu buza umflată de nu mai afli nimic și neam de neamu matale că io când oi tăcea tac, ca peștele tac. Apăi dă ce m-ai adus aici? Nu să zic? Iaca zic! - De Gheorghe! - Dă Gheorghe, alegi-s-ar prafu de neamu lu’ ta-su că cin’ l-o fi pus să-mi iasă-nainte taman când eram cu sapa-n mână și cu Petrea Vasile-n cap? Nu că n-aș vedea bine; cu amândoi ochii văz, da cum v-am zis să cam înnoptase și mintea-mi era tulbure că de, doar mi-adusesem aminte de năzdrăvăniile celea și numai ce-mi cășună că Gheorghe-i Vasile. Adică nenorocitu- ăla de v-am zis că mi-a furat mândrețe de ibovnică că poftise la pământu’ lui cum v-am zis mânca-i-ar gujăliile pământu’ să i-l mănânce! Și ce vină am io să n-apuc să mă mișc d-acia dacă la momentu-ăla Gheorghe semăna cu Vasile și mi s-a dus sapa nuș’ cum direct în țeasta lu’ Vasile adică lu’ Gheorghe care vra să zică de i-a crăpat-o fix în două? Și ce vină am eu mă jur pă sapă că taman ce-o ascuțisem în dimineața ceea că zic că dacă tot faci o treabă barem s-o faci ca lumea? - Destul! Am înteles. - Apăi, oi fi-nțeles matale, da’ nu-i dăstul. Că io când mă pornesc nu mă mai opresc. Daravela abia acu-ncepe, că venise și Istrate Mutu și Ilie Știrbu și dacă tot m-am jurat să zic apăi zic. Cum vă spuneam, eronată istanță... - Liniște! Ședinta se suspendă pentru zece minute.