Lory Cristea

Dăruiește-te femeie Celor care te iubesc Dar pastrează o scânteie De firesc în nefiresc. Dă-i iubitului sărutul Jumătății absolute Care s-a-ntrupat din lutul Așteptărilor lui

Da, sunt româncă, uite, nu mi-e jenă Am sângele cum spuneți voi, fierbinte Dracula doarme-aci, la mine-n venă Și-n oase port romane-așezăminte. Eu chiar de tac vorbesc cu voi într-una Atâtea

În veacul când întoarse-s toate cele Din rostul ce-nainte au fost puse Eu bâjbâi ca un orb printre zăbrele După speranțe de spinare-aduse. Și încă-mi vine greu să iau aminte C-ar trebui

E un război cumplit pe dinăuntru-mi Armate de-nțelesuri, desfășoară Soldați cuvinte, care vin asupra-mi Și-n sânge, ca otrava, se strecoară. Tot calcarul din oase-mi se topește Rostogolindu-mi

Murise Costache, bețivul satului. Și asta nu era cel mai important. Treaba era că popa Ciocan urma sa oficieze prima slujbă la căpătâiul unui mort, din activitatea lui duhovnicească. Așa că, bietul

Lucrează-te de vrei să dai o probă Să ieși din cercul tău minoritar Lasă-ți rușinea-n cui, la garderobă Și pune-ți sufletul în buzunar. Aici nu ești cu mama sau cu tata Depinzi doar de oferta

Reinventați pe pânză, ca zugravii Aceleași spaime dar cu alte straie Și sunteți fără doar și poate, scalvii Cuțitului, ce-n carne vie, taie. Aveți mereu o treabă importantă Și ați uitat sau

Vă dau de veste că exist și nu oricum, ci cum vreau eu În locu-n care-a hotărât să mă sădească Dumnezeu Deloc mai bună sau mai rea, eu nu adopt un aer sfânt Lăsați-mă în legea mea, să fiu femeie

Soarta a făcut ca preotul cel tânăr să se mute chiar gard în gard cu bunica Victoria. Trebuie să menționez că bunica munteancă e total diferită față de cea din Ardeal, din partea mamei, bunica

De-o vreme, la bisericuța din sat oficiau doi preoți. Alături de bătrânul preot Rupea, venise de vreo trei duminici, un tinerel negricios, slăbuț, îmbrăcat exact ca un călugăr. - Nu e încă uns fă!

Copilul din mine se zbate să moară I-e sete și apa-i sălcie și rea Durerea din coaste, încet, îl doboară Și pielea pe oase îi e tot mai grea. Se-ascunde și tace iar lacrimi de gheață Îi curg

Zori În crudă mireasmă de flori Dar vine încet...murmurând, blestemând Tăcerea, cu-al ei calm și rece mormânt Ce-l adori Zbori Deasupra de tot peste nori Și lasă-te ploaie încet pe

Vaginul, de-i așa de mult cântat Îl vom găsi la pungi, în vid băgat Să aibe tot românul pe vitrină Câte-o mândrețe d-asta de vagină. Nu se mai poate trece cu vederea E-o revoluție de toți