Lory Cristea

Și chiar de-ar fi să stăpânesc minunea Purtând la gât a zării perlă scumpă De-ar sta rochița ielele să-mi rumpă Tot n-am să-mi cânt în versuri goliciunea. Chiar dacă Iadul mi-ar promite

Vorbele tale Poartă haine dezordonate Și nu se mai întâlnesc cu-ale mele Rătacesc prin piața de vechituri Și par să-mprumute Aerul prăfuit al talciocurilor A fost bine Până să deschid

mă tot duceai departe, mă tot duceai de mână se-nfiorau copacii și ierburile pale așa încât deodată din visurile tale doar pulberea și praful avea să mai rămână ca o licoare-amară, ca o

pun lira-aceasta simplă drept pernă căpătâi să dorm pe neajunsul și clocotirea mâinii ca să visez mirosul de coacere al pâinii și toți poeții-aceia ce i-am iubit întâi e-adevărat că lumea îmi e

nu-i așa că în noaptea aceea te-ai îmbătat puțin în cârciuma din Piața Sârbească trecuse timpul și copilele deveniseră femei îți spuneau tot sărut mâna Nichita câți poeți ai născut în noaptea

zeflemismul spectatorilor se topise încet încet după actul al doilea decorul era un copac cu frunzele în cădere prea multe tonuri de roșu și ocru luminiștii uitaseră să surprindă unghiul cel mai

Una grasă , alta slabă Aia are păr puțin, De-ai s-o ții în ritmul ăsta Jur c-o să rămâi virgin.

Era bătrân și-așa scârbit de toate Încât uitase dac-avea un nume Pusese, însă, niște bani deoparte Să fie-acolo...pentru-ngropăciune. Dar într-o noapte-n care vechi eresuri S-au adunat în

durerea asta e a mea n-o port mă poartă ea ca pe-o cămașă și are obiceiuri proaste când zic că totu-i pus frumos mă-mbracă-a naibii ea pe dos atunci îmi vine s-o înhaț și-apoi cu dalta s-o

Să trăiești ca și cum ai arde Mocnit, inăuntrul tău Cu flacără albastră Și miros de smirnă Să strângi dragoste și speranță Și să le dai necondiționat Celor ce vor să le aibă Să-ți iubești

Alunecăm cu fiecare clipă Spre-un nu știu unde Scris de nu știu cine, Ne cheltuim cu drag și cu risipă Și scriem anii , trist, în buletine. Avem succes, iubim, sau cine stie? E-atâta grabă-n

Să nu mă-ntrebi cu ce apă Se spală rușinea Observ că se ascunde pe raftul de sus Și dacă începe să miroasă Se mai parfumează cu indolență Nu se șterge de praf Pentru că ne e rușine de ea Când

mi-e dor să fim numai noi prin secetă amândoi sărutul ar fi de-ajuns în loc de ploi din iarbă să facem pat acelui vis ciudat ce nu știm de ce și când, a plecat dar timpul nu stă cu noi nu

Respiră lung în tine-această seară În care umblă vești de noi prefaceri Și simți mirosul merelor în coaceri Cum te adie, parcă să te ceară. Nu suntem noi aceste marionete Două păpuși

,,Cum vânătoru-ntinde-n crâng La păsărele lațu` `` Eu bag la voi în buzunar, Trei degete, nu brațu`.

nu-mi trebui\' alb și negru de la tine m-aș plictisi de-un zbor planat, egal nu cred în semnul meu zodiacal și nu te vreau precis da capo-al fine dac-aș fi vrut un dangăt liniștit al

începeam așa copil neștiutor într-al cărui pumn se zbate un fluture galben ultimul din specia sa amărui sălciu este timpul în care îmi explicați că nu mai e nu se mai află nu există suflul fie