Poezie
Sărut mâna Nichita
1 min lectură·
Mediu
nu-i așa că în noaptea aceea
te-ai îmbătat puțin
în cârciuma din Piața Sârbească
trecuse timpul
și copilele deveniseră femei
îți spuneau tot sărut mâna Nichita
câți poeți ai născut în noaptea aceea
pentru fiecare înghițitură de vin
o generație de poeți
sărut mâna Nichita
m-ai născut ușor și prea devreme
îmi sângerează talpa
după poemul tău de sărutat
nu m-oi fi născut poet
poate doar gata femeie
sărut mâna Nichita
001.664
0
