Lory Cristea

- Nici nu vreau să mai ascult Isprăvile-ți de vădană! - De ce, că-i dau de pomană Ce-i plăcea lui cel mai mult?

mai trist și mai trist decât o statuie pe care zăpada murdară o strivește ca o haină de blam e risipirea noastră în fapte fără vreo mulțumire milioanele de lumânări aprinse duhurilor

Perdelele jegoase de ață fluturau la fereastra cu ochiuri mici de geam vopsită în verde țipător. Geamul se legăna într-o parte și în alta cu scârțâit asurzitor care-ți dădeau senzația de loc pustiu.

chiar dacă mi s-ar lipi pe veci pleoapa și tot aș simți un pas mai departe bătrânețe, dușmănie, foame sau jeg tu, ochiule stâng tu, ochiule drept nu te mai curăță lacrima, apa nu mai cobori

s c r i u pentru că nu mă pot abține nu știu dacă e cu iubire dar ciornei când îi dau citire îmi e și milă și rușine s c r i u parcă m-aș pregăti de moarte și toate sunetele triste sunt

Mi-am scris o zi de odihnă pe an În care tăcerii cu totul mă las Desculță, purtând straiul vechi ardelean Mă aflu la Lainici în zori de Ispas. Primesc de pomană și morților trec Mirosul de pâine

Să nu mă-ntrebi de ce e iarnă Și nici de ce nu lasă semn, Nici eu nu știu de ce se toarnă Îngheț de moarte-n porți de lemn. Știu doar că mă străbate gheața Ca un cuțit, prin sânge-arzând Și

Din boabe de rouă și raze de lună, Petale de floare și zori aurii Ai fost închegată în fine contururi, Trimisă pe lume , femeie să fii. Te paște tot greul din lupta trăirii Și toată durerea o

Armand Tărâță își făcea pantofii cu cremă pe prispa casei. În spatele lui, bunică-su bătea din picioare să-l vadă plecat ca s-o ia și el din loc. În mintea bolnavă a bătrânului se derula de vreo

mai sunteți încă ce mirare zâmbăreață stau așa un pic pe gânduri din treburile mele important-urgent-plictisitor faxul țăcăne da mă da mă dacă e posibil așa ceva uite-le acolo incredibil cum le

Ca niște tineri cerbi ieșiți din minți Ne-am dus atunci, adânc de tot, în munte Doream ca vâlva pietrei să ne-nfrunte Când vom pupa zăpezile fierbinți. Dezvirginam poteci înzăpezite Sub pași

Închide ușa astăzi după mine, Vreau să mă duc grăbit către niciunde, Să urc în munte călărind nămeții Ca să-mi hrănesc retinele flămânde. Nu mai am timp să stau nici o secundă, Mă prinde de la

Am visat mult zilele acestea, pentru că am avut timp, în sfârșit, să dorm și eu ca lumea. Subconștientul meu s-a plimbat de nebun prin diverse locuri unde, m-am gândit, că ar exista posibilitatea să

uneori facem pauză de noi între noi seara se strecoară pe ușă ca un văl de catifea neagră amantă în doliu oficiază în templul infernului chemarea are gustul unui sărut amestecat cu

Ieri, poștașul mi-a adus un plic O scrisoare mică, albă Pe care mi-a întins-o zâmbind Nu așteptam nici un mesaj de nicăieri Așa că l-am întrebat de unde era... Mi-a spus că era o

E simpatică cerneala cu care am scris Pe mâneca apusului bleu-violet Dar tu știi ordinea cuvintelor Care se zbenguiesc în lumina difuză Ca niște bobițe perlate, roșu aprins Cochetezi cu ele

-Vedeți cum i se ridică? Exclamă o babă-n spate, -Ce??? strigară celelalte. - Sufletul la cer, fetică!

erai un bărbat înalt cu ochi albaștri pentru mine cel mai frumos când am început să pășesc mă agățam de piciorul tău și-ți ajungeam abia la genunchi tu mă purtai pe toți munții îmi arătai

Ascult copaci, ori fluturi, păsări, flori Îndurerez pupila ce se-nchide De parcă toate-ar deveni lichide Doar noi mai rămânând delăsători. Când orice gest \'și-are motivul său Extrapolând