liviu ofileanu
Verificat@liviu-ofileanu-0031832
„”Mă iert cu dragă inimă că nu știu să fac nimic prin care să mă înrobesc altcuiva.” (Montagne)”
Liviu Ofileanu. Născut la 6 septembrie 1972, în Hunedoara, primul copil al lui Alexandru și Tereza. Debut cu poeme în revista “Provincia”, 1994. Activitãți de cenaclu „Lucian Blaga” și "Katharsis" (1994-2003). Emisiuni literare la Radio Sica Hunedoara, 1997. Cărți publicate: corigent la fericire, Editura Emia, Deva, 2003; instincte canibalice, Editura…
Aveți un mod aparte de a rotunji vocabularul, ușor de reperat.
Probabil e genul de poezie care îmi place atât de mult încât sunt incapabil să artuculez vreun comentariu. În schimb, dați-mi voie să citez:
\"sinceritatea e ca un căluș pus în gura iubirii\".
Har maxim!
Pe textul:
„scrisori dintr-o lume amnezică" de Adriana Lisandru
mulțumesc pentru vizitarea paginilor mele și pentru aprecieri.
Cred că despre profesor veți face într-o zi măcar o subliere undeva...
Am citit din poemele dv., laconice, scurte, care vor să sugereze și nu să farmece pe cititor.\"risc de singurătate\" mi-a plăcut mult între celelalte.
Cu prietenie, liviu ofileanu
Pe textul:
„risc de singurătate" de ciutura carmen luminita
nu pot să mai spun îmi place sau nu...
Titlu acestui poem- \"nu-ți pierde viața cu cineva pe care nu-l iubești\", e intrarea în poem și ieșirea din el deopotrivă.
Toată mișcarea sentimentelor e numită de protagonistul acestei scrieri drept \"dezastrul tău se întinde cât vezi cu ochii\", iar cei pe care îndeobște îi numim
apropiații noștri, sunt și protejații noștri, fiindcă un bun-simț cronicizat prin civilizație și cultură, ne depărtează vizibil de sfera lor spirituală - ei nu ne pot ajuta cu nimic fiindcă ei nu ne pot înțelege angoasele, frustrările, visele icarice sau ieșirile demonice. Uneori, chiar persoana de lângă noi, iubitul nostru \"aproape\" e cel mai blând dușman. Citez: \"am încercat să fac din tăcere o stradă prea largă\", \"ceilalți nu te pot înțelege\". Ieșirea din impas o constituie, culmea,(și fericit...) tot afundarea în tăcerea colii de hârtie, înghețarea frustrărilor în semn: \"anestezia asta e singurul filtru posibil\". Cred că avem un poem al interiorului bruscat în dilema creată de comunicarea de dragul comunicării și comunicarea pentru că oamenii au, într-adevăr ce să-și destăinuie.
Dacă mă înșel, să-mi spui te rog.
Pe textul:
„nu-ți pierde viața cu cineva pe care nu-l iubești" de Ela Victoria Luca
Aveți aici un poem care mizează pe o curgere lentă, fără aluviuni, fără exces de metaforă și strunjit după tiparele unei simplități bine controlate.
Singurătatea creativă și sufletească jalonează aceste versuri calme la prima vedere, deoarece, în liniștea de apă curgătoare a lirismului de față se poate vedea destul de clar o tensiune foarte bine mascată. Poemul seamănă cu un dialog cu o persoană care trăiește în amintirile poetului și încă la loc de cinste, sau cu propria imagine în devenire a Poetului. E un monolog-dialogal fiindcă la orice sugestie există op imagine-oglindă ca răspuns...O lirică a descompunerii în text, o luciditate asumată care hrănește și ucide în același timp, consuma fluxul vital în măsura apropierii de marginea finalului - \"tu să nu mă aștepți\".
Iată câteva dintre versurile sus-numitei mistuiri:
\"Cineva se hrănește din mine/ umbra mi se micșorează vizibil\",
Există o obsesie a thanaticului abia mascată, în tonul său calm evident, pentru devenirea Omului întru Cuvânt, precum o iniția marele N. Stănescu: \"așa că de mâine îmbrac chipul/ pe care nu trebuie să-l cunoști\", sau, \"voi deveni ceea ce am fost\" (una cu Cuvântul n.n.),
anume \"o rostogolire de lumină în noaptea mulată pe noul chip\".
Titlul însă, (părerea mea oricum subiectivă) strică prin \"dezintegrare\" ritmul acestei curgeri blânde precum barba unui brahman.
Cu prietenie, liviu ofileanu
Pe textul:
„să fie dezintegrare?" de Teodor Dume
e vorba de lirismul recuperării...
amintirile, așa cum au fost prinse ca niște gândaci în insectarul roșu al comunismului, sunt totuși amintirile noastre. Din recuperarea trecutului în prima strofă, în a doua sugerezi că flacăra chibritului e metafora pentru Poezie, o poezie actuală \"plină de praf\", implicit văduvită de valoare...\"colecționarii nu mai erau serioși\".
Pe textul:
„Amintiri" de Liviu-Ioan Muresan
E bună imaginea.
Eu mă consider un pui care se uită la avionul Borges, Marquez, Thomas Mann etc.
Pe textul:
„Cuibul de barză" de Gârda Petru Ioan
Delimitarea temporară a omului în sine însuși?
O parte e Aici, în texte, o alta cu semenii, însoțindu-le visarea...
Deci, uneori suntem pe drum...sau mai tot timpul și...culmea...tot singuri - \"trăiesc undeva/ între cele două jumătăți\"...
E un poem de atitudine și angajare în actul scrierii și receptării ei.
Pe textul:
„singurătatea" de Murza Narcis Ioel
Îmi amintește de \"Oxigenul\" lui Ion Mircea.
Nenumitul subiect, sau predicatul absent, conferă plurivalența semantică.
Poate fi o Ea, un ideal, Poezia, credința etc.
Har maxim!
Pe textul:
„Doar tu" de Liviu-Ioan Muresan
Frumos poem.
Și tensiunea lui o domolește metafora.
Apoi, respiră pe urma unui posibil regret...
mi-ar plăcea să văd fața ei (a destinatarei) citind asemenea poem...
Pe textul:
„let\'s pretend nothing happened" de emilian valeriu pal
Ai așezat o atmosferă constituită din cadrul material al catedralei, căreia i se atribuie semnul de vechi, patinat, cu declinul sentimental, anume planul psihic.
Ea \"făcea pe nebuna pe gratis\", avea \"ochii verzi în traducere tiroleză\", iar actantul purta \"șireturi albastre la pantofii albi\". Elocvent, Ea jubilează, El meditează. Reies din text o îngăduință de Celălalt, o nepotrivire refulată bine prin actul scrisului.
Har maxim!
Pe textul:
„mozartiana" de lucaci sorin
Constat economia termenilor, loviturile prietenești cu cotul, anume ia te uită cum mai trece și viața asta...Îmi place cum pornește poemul, e ca o discuție auzită în trecere, o frântură din mesajul care nici nu are nevoie să figureze aici ca un întreg deoarece, totul, se raportează cu melancolie și duioșie la \"marea trecere\".
Sănătate și Har maxim!
Pe textul:
„liniște aparentă" de Teodor Dume
Poemul tău conține numeroase referințe livrești.
Nu le expun, las pe alții.
am un singur amendament - \" a venit din lumea lui să populeze lumea ta\", mă refer la verbul cu demografie...sună cam nasol, dar sunt sigur că vei găsi imediat altceva. Har maxim!
Pe textul:
„iată fiul tău" de Bogdan Nicolae Groza
Subscriu lui Mihai - sună nefericit \"mă merg\".
în rest, poate fi o curgere lirică asemenea unui descânt sau un soi de mantră.
Har maxim.
Pe textul:
„Om și astru" de Nicolae N.Negulescu
Îmi gâdilă urechile poemul tău,
vreau să spun că exuberanța lui mă umple de viață, dar spre final construiești o imagine a despletirii ființei către neant...
Har maxim!
Pe textul:
„milles soleils" de Ela Victoria Luca
E super epigrama, mi-a plăcut.
Chiar mă gândesc la o înlocuire de termeni- în loc de binecunoscuta rețetă cu oile, hai să spunem: un parlamentar, doi parlamentari...sunt curios la care număr va da somnul peste noi. Sănătate și har maxim!
Pe textul:
„\"Pofta vine mâncând!" de Ruse Ion
\"fericită asemenea umbrelei roz din preajma hăinuței purpurii\"?
Poate n-am tradus bine dar mă scuzi nu?
Pe textul:
„nespecificat" de Dana Stanescu
E un portret destul de bine mulat pe real.
Durii și fricoșii de care vorbești nu pot fi decât oameni din timpul nostru.
Nu toți bâlbâiții sunt asemeni grecului Demostene sau biblicului Moise.
Se poate intui o anumită superioritate, un ton de sus care nu prea merge.
De la a fi botezat în Numele Domnului până la roadele Duhului Sfânt e o cale mai lungă sau mai scurtă, iar poezia, e numai o piatră de pe acest drum.
Cu prietenie.
Pe textul:
„nespecificat" de Dana Stanescu
Ai scris un text remarcabil.
Te felicit. Sunt aici prezente două moduri de a privi extincția- prin cuvintele auzite de la alții și prin proprii ochi. Demascarea de la final e superbă - din statutul ei de moarte înfiorătoare, sau în cazul de față cu valențe de basm, așa cum poate fi prezentată moartea îndeobște, apoi inocența copilului care așteaptă confirmarea spuselor despre Ea, constată dezamăgit că nu s-a petrecut nimic grandios... E un tablou reușit. Har maxim!
Pe textul:
„Fișa 2" de Sergiu Stanciu
Am citit un text care poate figura într-un act al unei piese de teatru fără probleme. În genul lui Caragiale, personajele dau cu tifla, deformează neologismele. E de remarcat felul simplist în care personajele văd actul politic, dar și cum înțelegerea lor mediocră, așează prin unda de șoc a umorului o bilă neagră pe masa actualei puteri. Felicitări!
Pe textul:
„Mens sa(ta)na in corpore sa(ta)no" de Atropa Belladona
Nu ți-am răspuns atunci la aprecieri fiindcă am observat că unii suspicioși consideră acest lucru ca un serviciu întors.
Spuneai că ești tu, așa, mai suspicioasă. E bine.
Acum despre text - titlul reprezintă oare energia de tip oriental, strigătul de viață și de luptă KI? Textul sugerează anumite inadvertențe care există între oamenii de litere. Dar e firesc, deoarece nimeni nu e la fel cu nimeni deși toți se asemănăm la prima vedere. \"toată răgușeala e transformată într-un Turn Eiffel\" rezumă clar nepotrivirile poeților în a se recepta unul pe altul. Oare mă înșel?
La revedere
Pe textul:
„ki" de Eugenia Reiter
