nu-ți pierde viața cu cineva pe care nu-l iubești

Un dezastru cât marea cea mare pentru posibilitatea atât de redusă a omului de a simți durerea. De ce să primim catastrofe dacă nu suntem în stare să le trăim decât amorțiți? Ca într-o reclamă...
Cu stimă
PP

un poem ca o constatare. Și ca o remarcă ce ține de bunul simț. Poate aș încadra-o la poezie socială, atitudine demnă pentru un dezastru de conceput.
LIM.

Ela,
nu pot să mai spun îmi place sau nu...
Titlu acestui poem- \"nu-ți pierde viața cu cineva pe care nu-l iubești\", e intrarea în poem și ieșirea din el deopotrivă.
Toată mișcarea sentimentelor e numită de protagonistul acestei scrieri drept \"dezastrul tău se întinde cât vezi cu ochii\", iar cei pe care îndeobște îi numim
apropiații noștri, sunt și protejații noștri, fiindcă un bun-simț cronicizat prin civilizație și cultură, ne depărtează vizibil de sfera lor spirituală - ei nu ne pot ajuta cu nimic fiindcă ei nu ne pot înțelege angoasele, frustrările, visele icarice sau ieșirile demonice. Uneori, chiar persoana de lângă noi, iubitul nostru \"aproape\" e cel mai blând dușman. Citez: \"am încercat să fac din tăcere o stradă prea largă\", \"ceilalți nu te pot înțelege\". Ieșirea din impas o constituie, culmea,(și fericit...) tot afundarea în tăcerea colii de hârtie, înghețarea frustrărilor în semn: \"anestezia asta e singurul filtru posibil\". Cred că avem un poem al interiorului bruscat în dilema creată de comunicarea de dragul comunicării și comunicarea pentru că oamenii au, într-adevăr ce să-și destăinuie.
Dacă mă înșel, să-mi spui te rog.

petrache, să privim spre eșecul repetitiv al celuilalt apropiat este mai greu uneori decât să trecem amorțiți prin propriile noastre experiențe.

LIM, apăi de e doar socială, e bine, mă temeam să nu fie politică. Nu de alta, dar uite ce trimiteri la gropi domnule, uite. Că d-aia pleacă atâția la paris, londra sua new york. (glumesc, textu ăsta chiar nu are a face cu chestiile socio-politice.)

Liviu, aici referențialitatea este către un \"dezastru\" al altuia și imposibilitatea de a-l opri, imposibilitatea de a împiedica repetitiva lui \"desfacere\" a lucrurilor vitale. Da, acolo este intrarea și ieșirea din decorul textului. Și al vieții oricăruia dintre noi.

mulțam, ela

Ce e mai rau? sa-ti pierzi viata langa cineva pe care nu-l iubesti sau sa pierzi viata celui pe care-l iubesti?

orice rău poate fi mai rău decât alt rău, atunci când răul acționează în tot, invadează, face din viața celuilalt (implicit a celor dragi de lângă el) un \"dezastru\". despre a doua parte a întrebării, citește \"copilul-umbră\", roman despre moartea unui copil trăită de tatăl lui. mai mult nu pot răspunde acum.
ela

asa e Ela,uneori viata cu persoana pe care o ai alaturi pare ca o strada plina de straini,in care nu schimbi o vorba,nu faci eye contact....doar uneori schitezi un zambet...

orice spațiu de nonîntâlnire cu celălalt este un spațiu dur_eros. unde erosul - ca viață intensă și iubire - lipsește.
ela