Liviu Nanu

Bine că n-ai adormit cum ai făcut citindu-le pe ale mele :)

Ted, ce să spun, ca de obicei, găsești înțelesuri acolo unde (aproape) nimeni nu se așteaptă. Adică ți-ai pus pertinent întrebarea: \"de ce autorul trebuie să fie însoțit de cineva? și acel cineva, ce reprezintă el? e doar un câine, sau proiecția numaiștiucum a autorului pe gardul indiferenței cotidiene?\" Onorat de vizită și semn.
Vasile - un semn pe un soclu poate fi de mai multe feluri. Până și copiii cu graffiti trebuie înțeleși. Onorat de vizită.
Șerban - da, seamănă leit, însă nu-mi mai amintesc citatul :)
Adrian - da, iconoclast...cred că ai dreptate. Și asumat, ai dreptate de două ori. Definitiv însă...ne mai gândim... Și mai ai dreptate cu antilirismul. Onorat de vizită și apreciere.
Dan, eu încerc să postez doar cînd am ceva de spus, doar cînd cred că textele mele pot satisface nevoia de frumos, de adevăr (sau minciună?) ale cititorului. dar deja încep să bat câmpii, mai bine mă opresc. Onorat de vizită și semn.

O construcție lirică bine gândită. Am remarcat două metafore (mai multe cred că ar fi stricat) care susțin poemul \"vîrful singurătății\" și \"rugina gesturilor\". Și curgerea zgîrcită a timpului, evident.

Citit, plăcut.
al 49-lea cititor,
anton

Victor, cred că te înșeli nițel. Cățeii nu sunt obraznici, mai ales maidanezii. Poate ăia crescuți în casă. Eu am mai scris pe tema asta, de fapt e vorba de tot ce este efemer, \"sic transit gloria mundi\" adică. Iar ideea cu luna mi-a venit de la o poezie a Silviei Caloianu.
Ioana, onorat de vizită. Mă bucur că ai remarcat finalul, el spune multe, adică aproape totul. Fiindcă multe adevăruri se spun în tăcere.

Creezi un univers psi, ne amețești liric, ne faci să credem că cine știe ce nebunii ai în cap, ca apoi, spre final, să te dezvălui. Eu cred că aici
\" marea e departe
dar eu tot o aud
dacă închid ochii\"
ești cea adevărată, în rest poate fi o imagine într-o oglindă, delicat, inteligent și inspirat construită.

Citit, plăcut
cu scuze pentru deranj,
al 61-lea cititor, anton

Parcă-l văd pe chelnerul ăla venind cu platoul de vise dietetice, și luna după el, cheală, tăindu-le în felii mici-mici, apoi aprinzându-ți o țigare (în gând firește).
Citit, plăcut

O temă pe care am abordat-o și eu, asta cu mai multe morți. E drept, în proză. La fel și despre umbră. Sunt subiecte vaste, nu cred că pot fi epuizate în viața asta. Mi-a plăcut cum ai abordat textul, sub forma unei întrebări la care nu cred că te aștepți să primești un răspuns. Aș fi evitat alăturarea \"inimă_mâini...\"
Cu scuze pentru deranj
al 81-lea cititor,
anton

Mă gândesc că ar fi fost bine să eviți alăturarea le_lâ din versul doi.
Un poem cuminte și vizual, cum bine s-a spus

Andrei, onorat de trecere și semn.
Șerban, chestia cu lupii m-a dat gata, parcă mi-ai citit gîndurile. Află că nu mi-e frică de prieteni, deci nu mi-e frică de tine. În ciuda distanței dintre noi, eu te simt aproape, „în coastă”, cum s-ar spune. Mai frică mi-e de mine, dar asta e altă poveste, am să-ți vorbesc într-o zi despre ea.

Și eu am remarcat finalul. Am și o sugestie: din versurile \"sub linia mea
desenată acum sub mine\" alș scoate un \"sub\" repetarea lui nu aduce nimic pe plan estetic, dimpotrivă.
cu scuze pentru deranj
al 119-lea cititor,
anton

Am remarcat începutul poemului, mai precis oximoronul folosit de tine. Repetiția, ca figură de stil, poate fi o armă cu două tăișuri. Aici, de exemplu nu aduce mare lucru pe plan estetic.

da, pare un schimb echitabil, dar rămâne să stabilim asta prin mail.

Am remarcat ultimele trei versuri. De aici ai putea începe să dezvolți.

Hmmm. Sincer să fiu M-ai lăsat în ceață. Deci, în concluzie, dorința va prelua controlul și te va devora. N-am înțeles prea bine rolul lanțurilor, iar bestia ce se ascunde în inimă și răcnește (rănită de bice, firește) e cam neclară.
succes și inspirație!

Versul cu umflatul undeva este apoteotic, face toți banii. Cred că ai umor, ar trebui să-l exploatezi, să-l valorifici. Chiar și în poezie.
succes, inspirație și umflături lirice!

Astfel de stări te îndeamnă, e adevărat și spre poezie. Adică seamănă nițel cu stilul elegiac dar mai trebuie lucrat. Și poate puțin optimism nu ți-ar strica.
succes și inspirație!

Cred că din cauza diacritecelor lipsă (dar nu numai) poezia asta a ajuns la atelier. Chiar nu poți scrie cu ș,ț,ă,î,â ?

Un poem reușit și un final pe măsură. Însă ar trebui să faci ceva cu ultimul vers al primei strofe, \"pe la\" nu sună bine. Ori \"pe\" ori \"la\"

Ioana, mi-e teamă că n-ai înțeles demersul meu liric. Eu nu încerc o definiție a umbrei, o folosesc de ea ca pretext pentru altceva. Nu spun mai mult, pentru că nu se face să-mi explic poeziile. Faptul că ți se pare totuși un poem interesant, mă liniștește, eu am scris acum cîtva timp ceva legat de asta. Cum probabil n-ai citit, repet aici. Un prieten sculptor îmi spunea că atunci cînd privește o lucrare proastă și autorul îi cere părerea, cel mai elegant mod de a ieși din situație este să spui \"interesant\".
Luminița, tu știi întotdeauna să încurajezi omul. Vizita ta mă onorează, mai ales că ne vedem atît de rar.

Silvia, stai liniștită, știm amîndoi la fel de bine că receptarea nu poate fi identică pentru toți cititorii. Eu mă bucur că mi-ai apreciat poezia, tu ești o cititoare atentă și nu-ți scapă nicio metaforă, niciun detaliu. Adică, așa cum se spune, ai \"organ\" pentru poezie. Cît despre recomandare, am depășit (sper) micile orgolii care mă stăpîneau acum cîțiva ani. Îmi cunosc locul și mă bucur că pot strînge cîțiva cititori interesați de ceea ce am eu de spus (chiar dacă uneori comit și \"bălării lirice\"). Ne vedem în august.