Liviu Nanu

Mi-au plăcut toate patru, în special ultima, prin efectul ei auditiv.

Putregai, frig, țigări și marșuri funerare. Imagini puternice pe care le-ai exploatat estetic și cu deosebit talent.
Și finalul, care vine ca bomboana pe colivă, antologic.
Iată câteva motive pentru care am pus semn acestei poezii.
Poate ar fi mers alt termen în locul \"orchestranților\", ceva mai apropiat de fenomen.
Citit, plăcut tare.
al 12-lea cititor,
anton

Eu am remarcat poemul începând de la \"multe lucruri...\" Nu prea sună bine începutul, adică mai precis \"niște fotografii...\", dar poemul în sine este bun.
citit, plăcut,
al 375-lea cititor,
anton

Mona, cu scuze editorilor că îți răspuns într-un comm separat, dar nu am văzut de prima dată semnul lăsat de tine. Da, uneori simți nevoia să \"urli\" la ceva, să te exprimi. Cîinii o pot face fără fasoane, și poate fi și acesta un mod de comunicare, să-l numim monolog, deocamdată. Onorat de vizită.
Alina, ai un talent aparte de ați atrage simpatia editorilor, așa că te rog să mă anunți când mă comentezi. Mă bucur că poezia ți-a comunicat ceva sau a generat o emoție cât de mică.

Maria, ai citit în cheia corectă. Sunt trei personaje: eu, câinele_de_cartier și luna. Mai apar, e drept și cele două statui, dar ele sunt mai mult un pretext, putea fi chiar statuia unui primar (am scris și un poem pe tema asta). Dintre toate, cel mai real este luna (căruia îi las ultimul cuvânt, ai observat). Prin urmare există și mai multe planuri ale acțiunii, dar nu vreau să intru în amănunte, las cititorul să înțeleagă ce vrea, și să-și aleagă planul preferat, personajul preferat.
Onorat de vizită.

Bine că n-ai adormit cum ai făcut citindu-le pe ale mele :)

Ted, ce să spun, ca de obicei, găsești înțelesuri acolo unde (aproape) nimeni nu se așteaptă. Adică ți-ai pus pertinent întrebarea: \"de ce autorul trebuie să fie însoțit de cineva? și acel cineva, ce reprezintă el? e doar un câine, sau proiecția numaiștiucum a autorului pe gardul indiferenței cotidiene?\" Onorat de vizită și semn.
Vasile - un semn pe un soclu poate fi de mai multe feluri. Până și copiii cu graffiti trebuie înțeleși. Onorat de vizită.
Șerban - da, seamănă leit, însă nu-mi mai amintesc citatul :)
Adrian - da, iconoclast...cred că ai dreptate. Și asumat, ai dreptate de două ori. Definitiv însă...ne mai gândim... Și mai ai dreptate cu antilirismul. Onorat de vizită și apreciere.
Dan, eu încerc să postez doar cînd am ceva de spus, doar cînd cred că textele mele pot satisface nevoia de frumos, de adevăr (sau minciună?) ale cititorului. dar deja încep să bat câmpii, mai bine mă opresc. Onorat de vizită și semn.

O construcție lirică bine gândită. Am remarcat două metafore (mai multe cred că ar fi stricat) care susțin poemul \"vîrful singurătății\" și \"rugina gesturilor\". Și curgerea zgîrcită a timpului, evident.

Citit, plăcut.
al 49-lea cititor,
anton

Victor, cred că te înșeli nițel. Cățeii nu sunt obraznici, mai ales maidanezii. Poate ăia crescuți în casă. Eu am mai scris pe tema asta, de fapt e vorba de tot ce este efemer, \"sic transit gloria mundi\" adică. Iar ideea cu luna mi-a venit de la o poezie a Silviei Caloianu.
Ioana, onorat de vizită. Mă bucur că ai remarcat finalul, el spune multe, adică aproape totul. Fiindcă multe adevăruri se spun în tăcere.

Creezi un univers psi, ne amețești liric, ne faci să credem că cine știe ce nebunii ai în cap, ca apoi, spre final, să te dezvălui. Eu cred că aici
\" marea e departe
dar eu tot o aud
dacă închid ochii\"
ești cea adevărată, în rest poate fi o imagine într-o oglindă, delicat, inteligent și inspirat construită.

Citit, plăcut
cu scuze pentru deranj,
al 61-lea cititor, anton

Parcă-l văd pe chelnerul ăla venind cu platoul de vise dietetice, și luna după el, cheală, tăindu-le în felii mici-mici, apoi aprinzându-ți o țigare (în gând firește).
Citit, plăcut

O temă pe care am abordat-o și eu, asta cu mai multe morți. E drept, în proză. La fel și despre umbră. Sunt subiecte vaste, nu cred că pot fi epuizate în viața asta. Mi-a plăcut cum ai abordat textul, sub forma unei întrebări la care nu cred că te aștepți să primești un răspuns. Aș fi evitat alăturarea \"inimă_mâini...\"
Cu scuze pentru deranj
al 81-lea cititor,
anton

Mă gândesc că ar fi fost bine să eviți alăturarea le_lâ din versul doi.
Un poem cuminte și vizual, cum bine s-a spus

Andrei, onorat de trecere și semn.
Șerban, chestia cu lupii m-a dat gata, parcă mi-ai citit gîndurile. Află că nu mi-e frică de prieteni, deci nu mi-e frică de tine. În ciuda distanței dintre noi, eu te simt aproape, „în coastă”, cum s-ar spune. Mai frică mi-e de mine, dar asta e altă poveste, am să-ți vorbesc într-o zi despre ea.

Și eu am remarcat finalul. Am și o sugestie: din versurile \"sub linia mea
desenată acum sub mine\" alș scoate un \"sub\" repetarea lui nu aduce nimic pe plan estetic, dimpotrivă.
cu scuze pentru deranj
al 119-lea cititor,
anton

Am remarcat începutul poemului, mai precis oximoronul folosit de tine. Repetiția, ca figură de stil, poate fi o armă cu două tăișuri. Aici, de exemplu nu aduce mare lucru pe plan estetic.

da, pare un schimb echitabil, dar rămâne să stabilim asta prin mail.

Am remarcat ultimele trei versuri. De aici ai putea începe să dezvolți.

Hmmm. Sincer să fiu M-ai lăsat în ceață. Deci, în concluzie, dorința va prelua controlul și te va devora. N-am înțeles prea bine rolul lanțurilor, iar bestia ce se ascunde în inimă și răcnește (rănită de bice, firește) e cam neclară.
succes și inspirație!

Versul cu umflatul undeva este apoteotic, face toți banii. Cred că ai umor, ar trebui să-l exploatezi, să-l valorifici. Chiar și în poezie.
succes, inspirație și umflături lirice!