Poezie
aceasta nu este o rețetă
"narcotango" (ed. Vinea, 2013)
1 min lectură·
Mediu
poate că ministerul sănătății ar vrea să îmi recomande ceva
dar eu nu fumez niciun fel de iarbă
nu beau nicio licoare de întors mințile pe dos
nu miros prafuri nu caut alte căi de refericire
eu îmi fixez ochii pe nodul care strânge lumina de gât
și stau așa până când amețesc
iar aceasta nu e defel o așteptare stimată audiență
nici mărturie
eu nu știu să leg nici măcar un nod la cravată
poate că ochii mei au învățat așa să facă ștreanguri
poate că am dublă personalitate
mă identific uneori cu liliacul
zburând
emoționat
prin grotele
propriului
său
sânge
065.127
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- silvia caloianu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 102
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
silvia caloianu. “aceasta nu este o rețetă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-caloianu/poezie/1786811/aceasta-nu-este-o-retetaComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Mi-a plăcut poezia, mai ales finalul. Un fel de introspecție, sau mai degrabă o mărturisire, care pare sinceră sau cel puțin mimează foarte bine sinceritatea. Dar asta nu mai contează, pe mine nu mă impresionează sinceritatea lirică, poetul/poeta poate să bată cîmpii cît vrea, important s-o facă frumos. Totuși grotele sîgelui m-au nedumerit puțin, eu de exemplu mi le imaginez mai degrabă prin creier.
0
eh ce pacat ca nu crezi fara sa cercetezi!
0
Las un semn mic să știi cât de mult m-a impresionat imaginea finală: \"liliacul/ zburând/ emoționat/ prin grotele/ propriului/ său/sânge/\"
0
multumesc. (sa stii ca in duminica de ieri m-am odihnit citind si din volumele tale!)
0
Bine că n-ai adormit cum ai făcut citindu-le pe ale mele :)
0
Ma provoci, Liviu Nanu? Pai, sa stii ca mai greu e de adormit lecturand volumele tale: din cauza rostogolitului pe jos, in hohote sanatoase de ras! :D (chiar daca dupa aceasta isi face aparitia si inevitabila tristete, intotdeaua pe aproape...)
0
