Liviu Nanu

îmi spune un amic cumpărînd de la taraba din șosea un isus ieftin și o poză cu arsenie boca iar big bangul o flatulență răsuflată eu însă credeam în zeii tolteci care beau doar tequila cu

se joacă fotbal la tv, țiganii își fluieră manelele pe stradă. pe-acoperișuri se zbîrlesc motanii eu, dacă mor, nu-i nimeni să mă vadă de la balcoane se aruncă-n gol eleve de liceu,

nu înțelegeam ce spuneai între noi era ceva ne despărțea un obstacol invizibil te vedeam cum miști buzele parcă erai cîinele din pantera roz care lătra în spatele geamului într-o liniște

De-ar fi să am un spațiu locativ Să am și niscai credit social N-aș fi nici maniaco-depresiv Și nici măcar poet sentimental De-ar fi să am un spațiu mititel Și să-l împart cu trei pisici

Trenul avea întîrziere ca de obicei. „Un lucru obișnuit”, îmi spuse controlorul, se lucrează la linie, sau au furat hoții cablurile electrice de cupru”. Mai aveam o oră pînă să ajungem la București,

- Mă scuzați, zise Micăle. Faceți, vă rog, comanda că trebuie să plec și lipsesc cam o juma de oră, iar Bicuță nu vine pînă la prînz. Am de dat un examen, completă ea, plină de importanță. Era într-o

Deși ultimul blat nu s-a studiat la chimie bătrînul fumător își rosese pipa-n gingii urmărind evoluția în silabe a omului cu chelie rătăcit pe drumul pietruit cu migală de klee. Doar cu votca

îmi aplec fruntea și ochii apuc paharul cu mâna dreaptă o voce îmi șoptește: stai eu nu stau ceva mă îmboldește mă gâdilăstimulează iau paharul cu mâna stângă sunt pregătit pentru câteva

mi-ar fi plăcut să fiu bucătar și să scriu poezii despre patrie și papricaș așa cum face prietenul meu bucătarul care scrie poezii angajate mi-ar fi plăcut să fiu aventurier și să scriu

un copil desenează pe asfalt mișcările lui curg firesc și rotund mîinile lui agită aerul copilul desenează un curcubeu iată, am desenat un pod, spune el fericit un pod care duce de aici pînă

și-am zis verde fir de piatră s-a scurs sîngele din vatră din palate țigănești cîini metaliferi mă latră și-am zis verde de granit m-am ferit cît m-am ferit dar tot m-a lovit în

Era o dată, că dacă n-ar fi nu s-ar mai nara, o persoană de vîrsta a treia de sex masculin și alta a cărei vîrstă n-o cunoaștem, dar cu abilități fizice normale, de gen feminin, așa cum din proprie

există momente cînd stăm așezați într-un cerc spate în spate fiecare fixează cu privirea un punct parcă dorind să-și țintuiască acolo destinul așa cum fixăm în pioneze anunțuri domestice pe

mai tremură prin bătătură icoana iernii care-a fost s-a strîns în noi atîta ură și-o molfăim din post în post de vină este astenia acestui anotimp banal mă bîntuie de-o vreme-n

Bicuță sta la o masă și își făcea calcule. Caietul pe care-și trecea clienții, era pătat de cercuri violacee, de la paharele cu vin. Pe hârtie, totul părea în regulă, avea motive să fie mulțumit, mai

ardumaș de numa’ numa’ cum aduni se face suma cum împarți rezultă restul una-i vorba altu-i gestul la \'nmulțire ai produs, ardumaș de jos în sus calcă talpa dă-i pingele la șosea că