Liviu Nanu

Deși ultimul blat nu s-a studiat la chimie bătrînul fumător își rosese pipa-n gingii urmărind evoluția în silabe a omului cu chelie rătăcit pe drumul pietruit cu migală de klee. Doar cu votca

îmi aplec fruntea și ochii apuc paharul cu mâna dreaptă o voce îmi șoptește: stai eu nu stau ceva mă îmboldește mă gâdilăstimulează iau paharul cu mâna stângă sunt pregătit pentru câteva

mi-ar fi plăcut să fiu bucătar și să scriu poezii despre patrie și papricaș așa cum face prietenul meu bucătarul care scrie poezii angajate mi-ar fi plăcut să fiu aventurier și să scriu

un copil desenează pe asfalt mișcările lui curg firesc și rotund mîinile lui agită aerul copilul desenează un curcubeu iată, am desenat un pod, spune el fericit un pod care duce de aici pînă

și-am zis verde fir de piatră s-a scurs sîngele din vatră din palate țigănești cîini metaliferi mă latră și-am zis verde de granit m-am ferit cît m-am ferit dar tot m-a lovit în

Era o dată, că dacă n-ar fi nu s-ar mai nara, o persoană de vîrsta a treia de sex masculin și alta a cărei vîrstă n-o cunoaștem, dar cu abilități fizice normale, de gen feminin, așa cum din proprie

există momente cînd stăm așezați într-un cerc spate în spate fiecare fixează cu privirea un punct parcă dorind să-și țintuiască acolo destinul așa cum fixăm în pioneze anunțuri domestice pe

mai tremură prin bătătură icoana iernii care-a fost s-a strîns în noi atîta ură și-o molfăim din post în post de vină este astenia acestui anotimp banal mă bîntuie de-o vreme-n

Bicuță sta la o masă și își făcea calcule. Caietul pe care-și trecea clienții, era pătat de cercuri violacee, de la paharele cu vin. Pe hârtie, totul părea în regulă, avea motive să fie mulțumit, mai

ardumaș de numa’ numa’ cum aduni se face suma cum împarți rezultă restul una-i vorba altu-i gestul la \'nmulțire ai produs, ardumaș de jos în sus calcă talpa dă-i pingele la șosea că

la magazinul din comuna ...ești se vînd iluzii, se scornesc povești mai jos, la crîșmă, cu cinzeaca-n față primarul se tratează de mătreață. Pe uliță, de vorbă două babe din șopenhauăr

Cît mi-aș dori și eu patetic Să pot să rîd măcar o dată Că suflul tău poate-i poetic Dar epigrama...răsuflată.

mi-am propus să-ți cînt ACUM un cîntec naiv compus chiar de mine într-o oarecare pauză dar mi-e teamă c-ai să parcurgi fără motiv drumul spinos de la efect la cauză prin urmare din cauză de

Se duseseră și sărbătorile de iarnă. Crăciunul parcă s-ar fi petrecut hăt-demult și trecuse în fugă, cu luminițele, brazii și Moș Crăciunii lui, ca o imagine, ca un fragment de imagine privit pe un

Ziua de azi seamănă cu ziua de ieri doar orele se diferențiază-ntre ele unele își încrețesc spaimele în ace de fier însă cele mai multe trec incolore în șir indian privindu-mă cum primesc

Născută din nesfîrșite aduceri aminte fantoma de sub masa vecinului e întotdeauna mai albă, mai curată, Noi așteptăm cuminți să apară deux ex machina cu felinar roșu între timp mai punem de-o

nu ți-ai pus niciodată fundul pe biroul șefului parfumurile tale au mirosit întotdeauna a mătase și alge marine gurile rele spun că din cînd în cînd te-ai transforma în om mai precis într-o

am fost ursit copil de țîță al unei mame născocite-n pripă plîngea în hohot moașa la spital -probabil dintr-un moft congenital din omoplați ițea cîte-o aripă – nu sînt un înger declarat