Cârciuma lui Bicuță 5

fragment Mă cheamă diriginta la școală la ședință cu părinții, începu Săndel să povestească după ce sorbi îndelung din cafea și își aprinse o țigare. Știți, când ai copil în clasa a opta apar și probleme. Mai ales acum, la terminarea școlii când se fac fișele de înscriere pentru liceu. Ca să vă spun sincer aveam și eu emoții, știam că al meu e cam podoabă, mă așteptam la muștruluieli, mă vedeam deja în centrul atenției cu ochii mustrători ai celorlalți părinți ațintiți spre mine. Mai trebuia să dăm și milionul pentru banchet și protocolul de la capacitate... - Păi ce era așa rușinos? Făcuse copilul ceva prostii? - Făcuse el și prostii, au doar șase fete în clasă, auzisem eu ceva, niște zvonuri cu fata unei profesoare…dar mai mult mi-era rușine de mine, că era prima dată în patru ani când participam la ședință. Nevastă-mea nu are timp, mi-a lăsat mie sarcina asta. Iar eu...știți voi, ca tații. Dacă nu au fost probleme, la ce să mă duc? Să vină profesorul de matematică și să-mi spună că-i trebuie meditație? Sau cel de română? Așa că băui repede un coniac mare la cârciuma de lângă școală să-mi fac curaj… știu Bicuță, dar era prea departe…și am pornit-o spre ședință. - Așa și? Până aici nimic interesant. Ce dacă ai fost la ședință? Parcă noi nu am fost? Interveni Bicuță. Da’ că veni vorba, la mine nu prea beți coniac. - Păi nimic interesant. Până să vină diriginta, stam pe hol, cu ceilalți părinți, schimbam impresii, informații despre liceele din oraș. Unul strîngea banii de banchet, m-am trecut și eu pe listă și i-am predat cu oarecare strângere de inimă, cam mult un milion, toți erau de acord...Dar pentru copil ce nu face un părinte? Pe unii îi cunoșteam din cartier, erau mai multe mame dar și câțiva tați că ne-am și propus să mergem la o bere după ședință. După vreo 10 minute a venit și diriginta cu catalogul sub braț. Dacă nu mai fusesem la ședințe era prima dată când o vedeam, dar ea mă cunoștea se pare, că mi-a și spus „bună ziua domnu’ Costache”. Una tinerică, roșcată și fițoasă, așa mi s-a părut. Păi ce să strunească fata aia abia ieșită din facultate toți hăndrălăii de-a opta? În câteva cuvinte, face o analiză a situației, ne dă și niște fluturași cu oferta liceelor, și apoi începe să strige catalogul. „Cei cu probleme de disciplină discutăm la urmă” anunță diriginta. Trece de litera C unde era al meu și văd că nu-l strigă. Hait, mi-am zis, îl lasă la urmă, e groasă, cine știe ce prostie a făcut copilul. Mă uit în jur la ceilalți părinți să văd vreo reacție. Nu se uita nici unul ciudat la mine. Ba mint, era una brunetă, cred că am fost coleg de școală cu ea, îmi arunca cîte-o ocheadă. Așa că aștept. Discutăm apoi notele, absențele…situația disciplinară. „Urmează cei cu probleme de disciplină” spuse diriginta. „Ia să vedem… Ionescu, Vasilescu…poftiți mai aproape”. Despre Costache nimic. Mă și vedeam la finalul ședinței tras deoparte de dirigintă să-mi spună între patru ochi despre cine știe ce boacănă. La un moment dat intră și directorul, unul nou, îl pusese partidul de o lună. Nu-l știam, mi-a spus vecina de bancă. „Să știți că nu am ce face”, începu el, după ce schimbă cîteva vorbe cu diriginta și se uitară împreună în catalog. „sunt trei elevi care vor avea nota scăzută la purtare cu 2 puncte. E hotărîre luată în consiliul profesoral și aprobată de consiliul de administrație”. Așa zise și plecă. Iar noi rămăserăm să ne uităm unii la alții și toți deodată la doamna dirigintă. Mă simțeam cu musca pe căciulă și la îndemnul colegei de bancă, care aproape începuse să plîngă, m-am ridicat în picioare și am vorbit cu voce pițigăiată de emoție, cu tot coniacul ăla băut înainte „doamnă, poate ar trebui puțină clemență, știu că sînt zburdalnici dar termină a 8-a și media asta contează la capacitate. Poate găsiți o soluție”. Diriginta mă fixă cîteva secunde cu o față mirată și nu spuse decît: „Mda. Să vedem. Nu știu. Nu mai depinde de mine”. - Mare scofală. Al tău măcar e cuminte, îl știm noi. Ce putea să facă? Dar alții...am auzit că elevii ăștia mai mari fac numai probleme. Dar parcă noi eram altfel? Hai dă-i înainte? Și pînă la urmă ce făcuse ăla micu\'? - Cum spusei, se termină ședința. Diriginta se ridică și ia catalogul în brațe să iasă. Mă gândeam că a uitat de mine, mă duc acasă și mă întreabă nevastă-mea și nici nu știu ce să-i raportez. Mă ridic și eu și spun cu voce tare să mă audă, că deja era un murmur în clasă „doamnă dirigintă, săru’ mâna, dar am impresia că ați sărit de copilul meu la prezență. Nu l-am auzit strigat” Diriginta se opri, mă fixă cîteva secunde și-mi spuse: Domnu’ Costache, credeam că doriți să-mi spuneți ceva personal. Băiatul dumneavoastră este coleg cu fata mea la a clasa a șaptea B. Aici e a opta A. Ați greșit clasa.