Olguța se sinucide

și soarele apunea ca într-un documentar românesc :)
nu are credibilitate, dar nici pretentia asta (\"coniacul și berea se terminase în tot orașul\" etc.), dar este un text bun, de marca!

\"coniacul și berea se terminase\" mă gâdilă oleacă la ureche, zici că e o expresie ruptă din cârciuma lui bicuță
ultima strofă parcă taie din tensiune, aș fi preferat să se termine cu plecarea Olguței
poem bine închegat, vizual, cinematic, îndeosebi a doua strofă mi s-a lipit de cord

Silvia, Anghel - am reținut sugestiile, mai mult ca sigur, textul va suferi modificări. L-am scris rapid, poate ca să nu-mi pierd ideea, dar asta n-o spun ca scuză, dimpotrivă. Onorat de vizită și semn.

regăsesc umorul tău ludic, ușor amar(doar atât cât trebuie), ești hâtru și autentic în versurile tale,ca întotdeauna

finalul e brici, ca să mă exprim așa, da, un final tăios și sclipitor

am citit cu atenție, mi-a plăcut și vreau să te înștiințez despre acest fapt



dana

acum văd commentul lui Anghel, nu voiam să îl contrazic...Anghel are greutatea lui de fin observator...

da\' mie finalul tot îmi place
:)

Rational?! Irational?!Gestul Olgutei,eriona de fata,lasa loc de multe intrebari.Ni se rezerva dreptul de a face psihanaliza,iar tocmai acest lucru presupune maiestrie in arta creatiei.
Cu simpatie,
Ioana

Dana, este o tema serioasa aceasta a vietii si a mortii, a pragului dintre ele. Un patron de discoteca tocmai a fost gasit spinzurat intr-un hotel din Rosiori. Poate si intimplarea aceasta m-a determinat sa ma gindesc la acest subiect si sa-l pun pe hîrtie (pardon, monitor) sub această formă. Dar nu numai asta, te asigur. Mulțumesc de trecere, să știi că și eu te citesc în mod constant, chiar dacă nu las semne.
Ioana, e bine cînd un cititor îți pune întrebări după ce citește un text. Chiar și întrebarea „ce dracu o fi vrut să spună ăsta?” este onorantă. Și evident, cu cît mai multe înțelesuri, cu atît mai bine. Sau poate nu... Onorat de vizită și semn.

mda, și eu care îți spuneam despre ludic și umor...o gafă, în bunul meu stil \"elianistic\", știind însă acum despre ce este vorba mă retrag discret, cu umerii aduși puțin înainte

și iar mda, uneori e mai bine să tac, nu se știe niciodată despre ce e vorba, eu nu caut să \"dezleg\" niciodată poeziile pe care le citesc, ele doar vin înspre mine și uneori, unele, îmi sugerează sau îmi oferă emoții și mă urmăresc un timp, atunci las semne cum că nu am trecut mai departe în nesimțire

te salut încă o dată, voi reciti poezia gândindu-mă la explicația pe care mi-ai dat-o

Ioana, cînd spui „cu mult rafinament”, nu știu de ce, dar parcă nu te cred. Îți cunosc părerea despre încercările mele lirice în general și nu văd de ce ți-ai schimba opinia începînd cu acest text. Oricum îți mulțumesc pentru faptul că ți-ai pierdut timpul cu mine.
Dana, nu e deloc o gafă. Lîngă noi este viață, este și moarte în aceeași măsură. Oamenii se duc la înmormîntări și a doua zi pleacă în concediu sau se duc la muncă, la fel cum gazela continuă să pască după ce i-a fost omorît puiul. Cu toate că nu ne place să spunem, indiferența ne apasă pe toți, atunci cînd o dramă nu ne privește în mod direct.

te rog mult sa ma crezi!...sincer...rafinamentul sugestiei in scrierile tale e demn de invidiat...mereu exista *cuvintele* din spatele cuvintelor...si un foarte fin observator in cel care scrie...despre acel adevar al lui, mai mereu incarcat de profunzime...si exista straturi de interpretare...ce-ti invelesc poemele...

ca-n romania, ca-n viata, ca si azi, maine, ieri sau oricand.
valabil perpetuu, scris minunat, concizie, spirit tragi-comic extraodinar!
m-am indragostit de waldo si olguta!
si ma bucur ca nu s-o sinucis!
:)

Pe mine m-a impresionat mult poemul. Olguta asta pare ca rade cu un ochi, iar cu altul, plange.
Titlul m-a dus, initial, cu gandul la romanul lui Teodoreanu.

Ioana - Ok, scuze
Anca - Olguța nu trebuie să se sinucidă. Ea poate fi un personaj, precum waldo, cine știe... Eu cred că nu este om să nu se fi gîndit măcat o dată la varianta sinuciderii. De aici tot felul de variante, desigur. Onorat de trecere și semn.

Elena, dacă un poem nu impresionează pe nimeni, mai bine nu-l mai scrii. Eu am avut parte și de această experiență, de aceea e bine că există acest atelier virtual, să vezi dacă merită să continui. În general, personajele mele rîd și plîng în același timp, dar ele nu trebuie neapărat asimilate cu autorul, care este o persoană foarte serioasă și sobră, chiar nesuferită uneori. Onorat de trecere și apreciere.
Apropos, numele tău îmi aduce aminte de cineva, o persoană apropiată. Fără nicio legătură, desigur.

Domnule Nanu, textul acesta mi-amintește de singura întâmplare asemănătoare la care am fost martor involuntar astă-vară, când o tânără se urcase pe acoperișul unui bloc din centrul Ploieștiului cu aceeași intenție. Nu știu deznodământul, nu suport asemenea lucruri, dar știu că mi-a rămas în memorie privirea aceea pierdută.
Referindu-mă la text, parcă nici mie nu-mi prea place formularea finalului, chiar dacă deznodâmântul e \"fericit\". Totuși, acel vers ultim spune mai mult, chiar dacă pare ieșit \"din schemă\". Respect, însă, alegerea dvoastră. În rest, mi se pare un text acceptabil. Voi fi în continuare interesat de ciclul poetic \"de mînă cu Waldo\".

Domnule George Pașa, în literatură fiecare are libertatea să-și imagineze ce dorește, după puterea minții lui. Mai ales în poezie, unde aproape că nu există limite (decît estetice și de bun simț. Cu proza este altceva. Dacă autorul nu este sincer se simte. Cititorul realizează mai repede cînd ești impostor sau bați cîmpii. De aceea, în general, prozatorii sînt indivizi care au și o experiență de viață mai bogată, de regulă ajunși la maturitate. Dar încep să îndepărtez de subiect și nu e bine. Voiam să spun că (poate) doar mi-am imaginat scena unei sinucideri, poate am văzut-o cu ochii minții, nu era necesar să se fi petrecut în realitate. Important este ca viziunea poetului să genereze o emoție în cititor, să nu plece dezamăgit. N-aș putea spune că eu, personal urmăresc o reacție anume, asta poate veni sau nu în funcție de momentul inspirației sau de receptivitatea lectorului. În fine, sper să nu bat cîmpii, n-ar fi prima dată cînd o fac. Trecerea dumneavoatră pe aici (și comentariul lăsat) mă onorează și mă încurajează în demersul meu liric.

Olguta a vrut sa se sinucida sau doar sa ne ofere o sinucidere?

pana la urma si-a luat sinuciderea (ca initiativa/tentativa/vocatie ) acasa; nu-i venise inca timpul

Hmm nu stiu de ce te suspectez c-ai vrut sa prezinti o alegoria a Romaniei electorale...:) unde \"se reuseste\" doar indeplinirea unui esec.

Redarea insa e extrem de pozitiva!

Traian, ai citit în cheia corectă (mai puțin faza cu România electorală). Ce este realitate și ce este aparență? Linia imaginară dintre adevăr și spectacol... Și alte variațiuni pe aceeași temă.
Onorat de vizită

Imi place Olguta, un caz tipic de \'atention seeker\'!

Psisoanalistii ar fi spus ca Olguta isi atrage audienta aici intr-un mod negativ - intentia de a se sinucide (uneori toti sintem atrasi de acest \'negative re-inforcement\' daca nu putem atrage intr-un mod pozitiv!)denotind o oarecare imaturitate/ ne-adaptare la schimbarile rapide ale vietii.

Dupa primirea atentiei din partea unei audiente bogate de la vrabiute la babe, s-a dus in drumul ei, multumita de rezultat - intentia initiala de sinucidere a fost, after all, doar un \'cry for help\'!

Morala (risk assessment): Olguta trebuie sa primeasca mai multa iubire/ self-worth feelings/ atentie de la parinti (iubit/partener/boss). Din pacate, acasa nu era nimeni - si de aceea cred ca Olguta se va mai urca pe acoperisul blocului D5 de citeva ori pina cind:
1 - se va maturiza si-si va accepta singuratatea
2 - va face un pas in gol

Cu placerea lecturii,
Corina

Corina, revin cu un răspuns, primul n-a apărut, din păcate.
Profilul psihosomatic și obiceiurile personajului (Olguța, în cazul de față) mă face să sper că va reveni în intenția ei de suicid. Dar cu alte metode, neapărat însă spectaculare. Ar putea bea cucută, înghiți pastile de diazepam, ar putea să se spînzure sau să-și dea foc, ar putea să se autolapideze, orice ar putea s-o aducă în fața publicului. Pentru că viața (și moartea deopotrivă) este un spectacol, cu un singur personaj, care de cele mai multe ori este secundar, dacă nu chiar figurant. Onorat de vizită și semn

draguta poema, ceva atmosfera kafkiana. stii sa stapanesti un poem destul de lung, sa urmarestiu coerent o idee. totusi, pentru ca ciclul de poeme cu waldo sa stea in picioare, trebuie mai mult forta, mai mult curaj, mai multa expresivitate. nu doar delicatete...

Domnule Andrei Velea, mă onorează aprecierea dumneavoastră asupra timidei mele încercări lirice. Și probabil că aveți dreptate și în privința expresivității și a forței de care poemele mele duc lipsă. Aici părerile sînt împărțite și nici dacă aș vrea, nu pot împăca pe toată lumea. O anumită structură elegiacă sau onirică presupune (în opinia mea, desigur) o abordare mai așezată a textului, mai domoală. Nu mă văd cu sabia lirică în mînă, tăind versul în două și nici folosind expresii tari (ca să nu spun, vulgare), așa cum e moda în ultimii ani. Eu cred că, în general, mi-am păstrat linia, iar cine mi-a cunoscut evoluția pe acest site, nu pare surprins, ba dimpotrivă.
Cu deosebită stimă pentru semnul lăsat de dumneavoastră și pentru sugestiile făcute,
anton

Traian, fiecare popas pe care-l faci pe textele mele îmi este de folos și mă onorează. Am reținut sugestiile și probabil că varianta finală pentru hîrtie (dacă va fi și aceasta) va arăta altfel. Finalul, chiar dacă pare pare explicit, are chichirezul lui, cititorul ar trebui (la fel ca și spectatorii din text) să rămînă cu un vag sentiment de dezamăgire, pentru spectacolul ratat. Dar ne mai gîndim, mai cugetăm...

o sinucidere live cu atmosfera pe care o stim toti, scoasa din anonimat de ochiul lui Nanu
sper sa ajung , imi tot propun, evident ca n-am ajuns nici la bookfest sa dau de scrierile tale, care zau, m-ar ajuta sa invat sa scriu, sa trec de faza in care ma tot invirt de a pune numai in pagina....