O zi de muncă

Ați împrumutat în poeziile ultime, inclusiv în cele din volumul colectiv, un soi de atitudine distantă față de text. Ați părăsit un stil confesiv cum era la început, pentru ca acum să-l dăltuiți de la distanță, îi dați tot ce trebuie ca să trăiască singur, și-l abandonați cititorului, de parcă nu v-ar păsa. Eu zic că e de bun augur. Cheițele se rotesc încontinuu, imaginarul debordează, uneori agresează de-a dreptul, dar asta îl face foarte robust, chiar dacă țepos pe alocuri. Poeziile au fiecare o identitate distinctă și asta contează cel mai mult.

vă mulțumesc de trecere. Sper să fie de bun augur, așa cum ați zis.