Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

psihanaliză

1 min lectură·
Mediu
noapte de noapte același vis
sigmund freud intră în cameră și îmi interpretează
focul verde de pe tavan
stăm în povești pînă spre dimineață
bem un pahar de vin eu mă destăinui
el își freacă palmele de fericire să descopere un spirit de secol XXI
cînd mă trezesc pleacă subtil
doar forma de șezut caldă lăsată pe saltea
mă oprește de la sinucidere
deschid fereastra și privesc în gol cîteva clipe
apoi intru la baie să-mi spăl fața și mîinile
pline de vinovăție.
033.831
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
83
Citire
1 min
Versuri
12
Actualizat

Cum sa citezi

Liviu-Ioan Muresan. “psihanaliză.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-ioan-muresan/poezie/13955921/psihanaliza

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ottilia-ardeleanuOAOttilia Ardeleanu
O scurtă lecție de psihanaliză care concentrează ipotezele pe care se bazează cele mai importante teorii ale școlii fondate de neuropsihiatrul S.Freud.
Poemul mă duce cu gândul la simbolistica viselor și la sistemul de idei inconștiente tratate în lucrările sale.
Ai o abordare relevantă.
Felicitări!

Ottilia Ardeleanu
0
@silvia-goteanschiiSGSilvia Goteanschii
L.I.M., sunt convinsă că ai să te superi, dar nu pot să trec așa fără să-ți spun că acest text nu numai că nu spune nimic, ci chiar irită și dezvoltă indignare în cititor. de ce? ca să numești o poezie sau orice tip de text psihanaliză, nu e destul să aduci aminte acolo de freud. dar, se poate să mă înșel eu sau să fiu un gest al tău care nu se vrea asumat. ipoteza presupune și o demonstrație drept urmare, nu?
cu sinceritate, silvia
0
@liviu-ioan-muresanLMLiviu-Ioan Muresan
Văd că ați abordat diferit poemul acesta. Și ambele aveți dreptate. Poemul doar duce cu gîndul la psihanaliză, nu este. Cred că poezia poate fi și transpunerea unei idei, o simplă sugerare. Vă mulțumesc de trecere și cuvinte.
LIM.
0