papagalul și urmele morții

ultimul vers e cât o poezie, liviu... o mica tragedie aici, bine conturata, natural, autorul este parte a vechiului tril, se simte o ruptura în lăuntrul său și, da, omule, mai bine o pana la mașină, mai bine lua TV-ul foc... Finalul e reușit, susține întregul discurs.
numai bine,
alex

Știu cum e să te atașezi de animăluțe și păsări. nimic nu contează mai mult decât acel suflețel pentru care, da, ești în stare să sacrifici ceva, alt bun material, nu contează cât de scump.
dacă există un motiv al întristării, un motiv al atașamentului, un motiv al regretului, atunci există și un motiv al resemnării. iată câte stări creează aceste versuri.
ultima strofă este un deznodământ sentimental și rezumă \"urmele morții\".
mie îmi amintește de anii copilăriei, cu întâmplări asemănătoare, oarecum.

frumos poem!

Ottilia Ardeleanu

Alexandru, pe ultimul vers mizam și eu. Un comentariu ce mi-a făcut plăcere.
Ottilia, sper că am redat bine atașamentul. Deocamdată papagalul meu stă bine mersi în colivie. Doar m-am gîndit așa... :)
Vă mulțumesc de trecere.
LIM.

daca o mai scuturi e un reusit recviem pentru un membru al familiei
stim si noi cum este - am avut un sirag de animalute, care mai de care mai vioaie vesele .....inmormintarile ne-au rapus si se pare ca au fost mai importanti uneori decit multi compatrioti

finalul perfect, ceva din descriere insiropeaza versul, da-i timp, are ce sa creasca

Așa este, poate mai merită o revenire. Mulțumesc de trecere și cuvinte.
LIM.