Liviu Ioan Copos

\"...nici o pasiune nu ne bântuia seara/ doar nostalgii șinele se împleteau/ sub pașii noștri...\"
\"Carpe diem\", nu poate fi un \"banc\"! Poate fi în schimb un mod de viață. Marcel Proust, influențat se pare de Bergson, stia de pildă că senzația, care constituie prima \"sinapsă\" în țesătura amintirii, este dificil de prins, de evocat, mai mult, este dificil de legat pentru a forma memoria.
De aceea el atribuia o importanță deosebită unei simple brioșe, înmuiate în ceaiul de lămâie, savoarea acesteia aducându-i brusc în memorie episoade din copilăria petrecută la Combray. Personajele sale trăiesc în același timp clipa, amintirea și așteptarea.
Brioșa voastră \"plimbătorilor\" este Podul Grant, savoarea ceaiului de lămâie ați înlocuit-o cu \"farurile ce ardeau pielea prin haine\" și \"arsura\" aceea peste fese, iar nostalgia periculoaselor bravade tinerești de \"balustradă\", printre mașini, șine împletite și înjurături, este tocmai bucățica aceea de memorie care dovedește că \"carpe diem\" nu poate fi un banc.
\"Carpe diem\"!

Cât de nefericiți putem fi dacă ne lipsește aripa dreaptă.
\"...din iluzia asta lipsește sufletul
lipsește viața și moartea.\"

Interesantă unitatea metrică a poemului și destul de rar folosită-n prezent. Omogenitatea curgătoare a cvinariilor și puritatea imaginilor mă îndeamnă să vă felicit.
Cu stimă,
Cliv.

Văzut-am chipul tău
într-o duminică
era primăvară poate
cerul era decolorat pieziș
ca un sentiment violet
era o relativitate cred!...
rupeam felii din torsul tău
privindu-te în ochi.

Mi-aduc aminte acum...
era ziua mea
fără să știi, fără să știu
și tu plângeai.

Eu, sunt de părere că ultima strofă e cea care definește totul, ea singură se putea constitui în această poezie cu titlu inspirat, iar ultimele cinci versuri ar merita o steluță.
Stofa a doua e superfluuă. E doar o opinie!
Cu prietenie,
Cliv.

Textul tău trist, de \"suflet amputat\", induce ideea că uneori retragerea în metaforă poate înlocui \"sedative puternice\" și poate convinge și un neprieten să pornească cu tine \"într-o noapte grea\",...\"la pescuit de suflete\".
Mi-a plăcut.
Cliv.

Dacă mă gândesc bine...ai perfectă dreptate, Iulia!
Scorul este oricum 4:1, în favoarea textului.
La bună citire!

Dacă mă gândesc bine...ai perfectă dreptate, Iulia!
Scorul este oricum 4:1, în favoarea textului.
La bună citire!

Rectificare; \"...solo de flaut miruitor\".

Domnule Dan Dediu!
\"Bătrâne\"!(cum frumos zicea Nichita)- și ăsta este un compliment(sic!), ai reușit să mă dezamăgești.(Îmi și imaginez câtă satisfacție îți va provoca acest lucru). Ce păcat că sunt sincer!
Nu bănuiam că o steluță poate atrage atâta patimă, atâta negativism și venin din partea unui om pe care practic nu-l cunosc și nici nu vreau să-l mai cunosc.
Nu mă interesezi de loc, oricine ai fi! Comentariul dumitale ambiguu, este de o factură intelectuală modestă, iar argumentele și dizertația din ultima parte este de-a dreptul jalnică în interpretarea anatomică forțată pe care cu atâta fervoare și indecență o expui, ca să nu mai vorbim de expresiile suburbane(din respect pentru cititori și din pudoare nu le voi reproduce) pe care le folosești într-un delir interpretativ și surprinzător de fantezii tele-erotice care pe mine, autorul textului m-a lăsat perplex.
Și mai afirmai, domnule, că am imaginație! Hâmm!...
Dacă erai un \"Om\" corect, un intelectual adevărat fără infatuări și ifose de superioritate, făceai o scanare tip \"audit-I.S.O. 2000\", mă treceai prin \"furcile caudine\"
ale \"metodei 5 S\" și-ți acceptam corecțiile cu plăcere și fără subiectivismele dumitale determinate de frustrări de\"alcov\". De fapt, nici măcar nu mă privești în ochi, bărbătește, ...când mi te adresezi mie(ne cunoaștem de undeva?), când îți îndrepți privirile spre marele public așteptând aplauze. Oare ce fel de om poți fi dumneata domnule Dan Dediu? Câtor necunosuți iubitori de metaforă de pe acest site, le-ai retezat dumneata aripile din turnul de fildeș, trimițându-ți săgețile dumitale înveninate. Sunt convins că ai făcut-o, ca și acum, cu sadică satisfacție. Fă domnule Dediu un test \"California\", să nu ai vreo surpriză neplăcută!
Oricare ar fi rezultatul, eu zic să ne lași domnule în pace, că e molipsitor... și tot sunteți \"necăjiți\" acolo la Dunăre.
Sincer, îmi pare rău.
Și acum \"lecția\", că e tare târziu și am avut o zi grea.(Iar
sunt sincer cu dumneata!).

Simbolismul emoțiilor și al minții interioare îți sunt complet necunoscute \"Bătrâne\"!(după cum văzui).
Într-un articol intitulat\"How to make our Ideas Clear\"-Ch.S.Pierce-întemeietorul pragmatismului, susținea că, pentru a dezvolta conținutul unei idei, ajunge dacă determinăm conduita pe care o poate suscita. Ideea noastră despre orice lucru, este ideea noastră despre efectele lui sensibile.
Semiotica-știința semnelor-este implicată în discipline ca psihologia, estetica, teoria culturii(sic!),etc.
Schiller avea o teorie despre instinctul jocului(\"Spieltrieb\"), ca element fundamental al creației artistice și al desfătării(\"Geniessen\").Un instinct al jocului este și modestul meu text cu trimiteri la \"Mărturisiri și anateme\" și \"Exerciții de admirație\"a lui Emil Cioran.
Cel care își definea disperarea drept un orgasm care durează o viață nu și-a tăinuit niciodată atracția irezistibilă pe care o resimțea pentru păcatul originar.
În \"Exerciții de admirație\", își amintește de pildă, de vremea studenției, când devenise \"un tenace client al bordelurilor\"; \"viața mea de student s-a petrecut sub farmecul Târfei(cu \"T\"), la umbra decăderii ei protectoare și calde, materne chiar.\" De aici, ideea titlului, a rochiei de mireasă(niciodată imaculată, niciodată albă),a clepsidrelor atârnate de nori, ca măsură a decăderii fizice determinate de \"zei cerați\" capabili să le întoarcă oricând
și controlând astfel timpul. O, tempora!...
\"Adevăratele femei sunt acelea a căror prezență te face să uiți de probleme, idei, neliniști universale și chinuri metafizice\", aflăm din \"Pe culmile disperării\". Pentru Cioran, rostul femeii este, alături de satisfacerea necesităților sexuale,cel de a asigura bărbatului un prilej
pentru a scăpa de \"presiunea chinuitoare a spiritului\"; însă, ăntrucât în sistemul său de valori locul plăcerii este luat de suferință, femeia îi apare lui Cioran și ca un instrument de acces la irațional; \"Îmi place femeia fiindcă alături de ea realizez penru scurt timp ideea iraționalului. Alături de femeie uiți că suferi din cauza spiritului(...). Grația femeii temperează tragedia bărbatului\"-(\"Pe culmile disperării\"). De aici imaginile suprarealiste de tip \"flash\", care mie îmi plac, din nou sunt sincer domnule Dan Dediu(sic!)- cu \"melci demenți în negre cochilii de-oțel\" ce \"curg printre oasele\" femeii fatale, levitând hieratic, sau imaginea femeii goale-\"o nulitate absolută\", \"un zero încarnat\" care poartă un simplu frac-o mică fantezie erotică pe \"eșafodul\" unde luciditatea este \"un echivalent negativ al extazului\", iar călăul -\"Demiurgul cel rău\", \"lumina-n trefle o desface\"-simbolistică trecând prin lumina purificatoare a pântecului.(Te vei gândi imediat la Dan Brown și la Sfântul Graal-din nou sincer, atunci când am scris textul nu m-am gândit decât la Cioran, care se supune în chip deliberat unei autototorturi, în speranța că erosul alături de mistică, muzică și poezie-poate fi o cale de mântuire.
Vezi și \"Motto-ul\"!

Ca să trec la movul obsedant care te-a deranjat atât de mult pe dumneata, trebuie puțin amintită filosofia lui Ca și Cum(\"Als-Ob\")-lumea \"irealului\", este tot așa de veritabilă pentru etic și estetic, chiar mai veritabilă decât lumea în sensul obișnuit al cuvântului real.
Această lume etică și estetică (în mov, dacă așa vreau eu!), este pentru mine în cele din urmă valoroasă(veritabilă), iar efortul meu de a-ți \"zugrăvii\" semnificația acestei culori devine superfluu, dacă nu faci și dumneata un mic efort de imaginație, admițând posibilitatea transpunerii unei picturi(așa cum Dl.Albu-a văzut foarte limpede-încă odată toată stima!)dintr-un cod în altul, din cel plastic în cel verbal(poetic...de ce nu?). C.Maltese(un mare specialist al limbajului cromatic) face o remarcă interesantă susținând că ceea ce se pierde de regulă în cazul unei poezii, este egal cu gradul de perisabilitate informațională ce survine în momentul în care se trece la transpunerea unui tablou din limbajul său plastic în cel lingvistic. Ei, aici nu știu cum stăm domnule Dediu! Gaugain avea o predilecție pentru o cromatică aparte, cu predominanța galbenului și a ocrului(de fapt, avea o boală rară olfactivă!). De unde ști dumneata că eu nu am pictat tablouri în care movul cu toate nuanțele sale, să-mi inspire modul de a transpune în text după bunul meu plac, stimuli cu funcții și semnificații specifice în sfera conștiinței? Stau eu rău cu \"prozodia\", dar dumneata stai și mai prost cu simbolul cromatic și informația semantică.
Funcția gnoseologică a culorii îți este complet necunoscută.
Pe scurt deci;-elementele de simbolism cromatic se întâlnesc în toate culturile și religiile antice și medievale, catolicii însă aveau să introducă pentru prima oară în evul mediu un cod obligatoriu al culorilor. Inocențiu al 3-lea, în jurul anului 1200, a făcut cunoscut un asemenea cod al culorilor pentru a evita echivocul interpretărilor privind reprezentarea unor idei și sentimente profund umane, din partea vulgului și a ignoranților-domnule Dediu!. Ca să nu mai vorbim despre Heraldică, unde există lucrări laborioase despre semnificațiile culorilor în această disciplină.
Hyeronimus Bosch, a mers și mai departe preluând simbolistica magică, conform căreia fiecare culoare reprezenta un număr, o stare sufletească.
Ștefan Luchian spunea: \" Noi vedem cu ochii, dar pictăm cu sufletul\".
Există lucrări care prezintă tabelar\"geografia și vocabularul semnificațiilor simbolice ale culorii\".
Dacă vei avea curiozitatea, vei descoperi cu uimire că în Evul mediu, în Europa apuseană, movul avea ca semnificație simbolică imaginea penitenței, culoarea liturgică în post, sacrificiul, pasiunea(mulțumesc, Diana Bianca Ciurtin!), amarul suferinței. În Heraldică, reprezenta pasiune înaltă, înțelepciune.
Destinația simbolică în schimb, a movului, tot în acea perioadă, era \"pocăința\", iar în epoca modernă și contemporană-prospețime, grație, prima dragoste, culoarea superstițiilor pictate, afectivitate.
Goethe spunea despre mov că \"sugerează sfârșitul lumii într-un peisaj\"-Ce frumos, nu-i așa domnule Dediu?
De fapt, Goethe s-a ocupat foarte serios de valoarea \"senzorial-morală\" a cercului cromatic.
În Europa contemporană, movul este simbolul\"pietății plină de sentiment\".

Ar mai fi câte ceva de spus,pentru dumneata ,domnule Dan Dediu, dar m-a prins dimineața și tare cred gândindu-mă
la ce-ai scris dumneata, că de fapt \"libri solatium vitae sunt\".
Adio Bătrăne!
E un adio mov, te rog nu mă mai deranja!

P.S.-Era să uit,Bătrâne!...Heruvimii mei din Cambrian, sunt cam supărați, spun că sunt îngeri și cu aripi negre și pot zbura și până la Bârlad dacă e nevoie, să-ți arate aripile de obsidian.
Având în vedere exercițiile de negație continuă pe care le faci pe site, îți recomandă o catalepsie intelectuală pentu refacerea sinapselor ostracizate ascultând \"Living in the Past\", cu un solo de flaut mirobolant a lui Ian Anderson.

Hristos a înviat!
Astăzi pe aceste meleaguri se sărbătorește \"Paștele Morților\", și îndatoriri creștinești m-au împiedicat să vă răspund mai devreme, așa cum aș fi dorit și era \"de bun simț\". Îmi cer iertare.

Domnule Ioan Albu, faptul că în \"subiectivitatea\" domniei tale mi-ai acordat o steluță, nu poate decât să-mi aducă satisfacția unei mici împliniri. Este, dacă vreți, decorația prmită în front, la apelul de seară, de un soldat obișnuit care trăiește micul lui moment de glorie într-o bătălie continuă cu propriul său \"ID\" și \"EGO\", cu propriile sale limite într-un război numit \"Viață\".
Oare o mai fi vreun pahar de vin pe la popotă? Deși e cam târziu, îl voi bea în cinstea dumitale...\"Generale!\"
Mulțumesc, Ioan Albu!

Diana Bianca Ciurtin, nici nu realizezi cât de bine ai contrabalansat în puține cuvinte comentariul surprinzător de înveninat al domnului Dediu, căruia îi voi raspunde de îndată. De fapt dacă mă gândesc bine, răspunsul la tot textul și la întrebarea leit-motiv...\"De ce mov?\", eu i-aș răspunde foarte simplu, ca un puștan obraznic-\"D\'aia!\"
Dar, nu!...e încă sărbătoare astăzi și trebuie să fim buni și omenoși. Mă bucură \"simțirea\" textului și intuiția foarte aproaope de adevăr a jocului cromatic și simbolistica acestuia în contextul poeziei(voi detalia).
Mulțumesc, Diana Bianca!

Salut, Beatrice!
E o \"idee\" pur și simplu! Întodeauna există loc de mai bine.
Mulțumesc pentru trecere.

Aproape că e un haiku!...\"umbra nealbastr-a cuvintelor de ieri\", se scutură ca petalele întârziate ale florilor de măr.
Uneori cuvintele dor.

Florina Daniela, mulțumesc pentru trecere și mai ales pentru sugestie. Nu prea schimb eu ceea ce scriu, dar meditând, am șlefuit puțin \"mica bijuterie\", chiar dacă modifică mesajul inițial. Nu am renunțat în schimb la cuvântul \"nimb\", care sugerează miracolul nașterii- \"țâșnirii\" virginale \"din metale incandescente\", într-o apoteotică corolă de sfințenie aurio-sângerie, caligrafiată cu spada de un \"hidalgo\" rătăcitor și muritor.
Te mai aștept oricând!...părerea ta contează.
Cu drag,
Cliv.

P.S.-Scuză-mi întârzierea răspunsului.

...\"râsul tău...ultimul vers din dezlegarea tainelor\"-mi-a plăcut, ești al patrulea bihorean pe care-l descopăr pe acest site și ești bun domnule! \"Asaltul bihorenilor\", cum frumos spunea o tânără și talentată poetă orădeană, devine o realitate palpabilă sub blazon baroc de magnolii întârziate.
Cu salutări amicale,
Cliv.

...\"picioarele tale lungi ca mestecenii într-o zi de stepă\"...și \"torsul/Ca un fuselaj de marmură care poate luneca\"...poemul își merită cu prisosință stelele. E atât de frumos, încât aș fi dorit să-l scriu eu.
Cu stimă.

Poezia ta \"fâlfâie de soare\", \"de verde\",de cuvântul \"iubito\", care nu e perimat într-o \"poezie cu picioare albe/și tălpi infantile.
Scrie ceea ce ești Alexandra!

...\"eu eram cel aruncat peste flăcări\"...cred că este versul care definește întregul eșafod al poemului.
Purificarea prin foc e o temă ancestrală.Aici însă, părinții
se pare că-și spală păcatele primordiale acceptând tacit \"osânda\" pruncului neprihănit. Încercarea de a zbura, încercarea la \"fericire\", a fiului \"după fiecare înfrângere\", este din start sortită eșecului. Zeii, sau ursitoarele cele rele au decis \"plânsul...fără lacrimi\" al mamei.

Îmi place teribil- îmi place!-\"precizia și ritualul divizării\". Cred că e mai degrabă un ritual, decât un viol autist,\"apăsat pe pântecul meu\"...\"deșurubându-ți genunchii\"...\"scuipând pe ei ca o răstire la fiecare scrâșnet\"...\"să-și sublinieze semnătura apăsat pe pântecul meu\"...\"desenându-ți sânii în cercuri concentrice\".
...\"Zâmbesc satisfăcut\"!

...\"țeava asta din dreptul frunții\", cred că e un revolver, sau poate un Nagan la ruleta rusească \"în neclintirea morții\".
...\"fii foarte atent când ieși din mine\"...\"îți trec durerea pe numele meu\"...e tot ce-mi doresc!
Cu aceleași aprecieri!