liviu dascalu

Ovidiu, iti multumesc ca ai pus intrebarea asta. Desigur, nu critic pentru a critica, daca asta inseamna doar un joc de-a \"gica contra\". E normal insa sa fiu mai degraba critic, enervant de acid, uneori, intrucat pe acest site nu exista o selectie prealabila a valorii. In literatura \"pe hartie\" s-a impus dintotdeauna o aristocratie a gustului. Pe site aveam de-a face cu o democratie haotica, in care prolifereaza nonvaloarea si confuzia de criterii. Cele estetice cu cele \"personale\". In asemenea conditii, trebuie sa-mi reprim latura \"empatica\", de iubitor al literaturii, si sa fac, pur si simplu, in masura in care pot, ordine. Cine crede ca nu am dreptate, il astept in subsolurile textelor, la o polemica; duc lipsa de asa ceva.
Ma gandesc insa sa imi fac o rubrica speciala, un fel de \"exercitii de admiratie\", pentru a arata cate valori ascunse are acest site, valori de care in proportie de 99 la suta nimeni nu are habar.
Totul e sa am timp si rabdare. Si, bineinteles, inspiratie... critica.

Aprecierile lui Michel sunt ipocrite. Imi permit sa nu mai cred o iota de ce imi mai spune, de azi inainte. Pe alt site literar a aplaudat la atacul la persoana mea, din partea unui \"amic\" comun, \"amic\" care ma acuza de \"prostituare\" critica pentru faptul ca il criticam pe Michel si laudam pe un alt scriitor care s-ar fi aflat, chipurile, sub cota acestuia.

Claudiu, asta era si scopul meu, sa trezesc curiozitatea pentru lectura. Imi doresc sa intalnesc oameni cu alte pareri decat cele care imi apartin, e un motiv pentru care imi argumentez intotdeauna judecatile de valoare, tocmai pentru a deschide un dialog. Dupa ce vei fi citit cartea, astept un raspuns, in acest subsol.

Vladimir, ai strigat prea devreme fault! Eu cred ca atacantul l-a faultat pe fundas. Deh, se mai intampla si chestii din astea...

Irina draga, iti promit ca data viitoare imi voi argumenta judecatile de gust in cea mai pura maniera axiomatica. Ma voi folosi de sistemul logic Hilbert-Akkermann. Rationalitate, pentru rationalisti!

Mai bine nu te comentam, fiindca nu m-am facut inteles. Spuneam ca toata consideratiile despre sinucidere sunt banale, si ca poezia ta nu e facuta din astfel de consideratii. Asadar, nu e banala. Sau o fi, pentru alte gusturi.

Elena, crucificari din astea se petrec destul de rar. In fond, eu sunt specialistul in crucificari, adica sunt \"calaul siteului\". Asta daca nu stiai cumva. Asa ca ... sa vedem cine isi face aparitia.
Parerea lui Michel o stiu deja, din alt subsol. Lui i se pare ca sunt plictisitor, il agasez cu locurile astea comune, cand spun ca poezia lui nu e prea grozava. E, ar spune el, secretul lui Polichinelle, il stie toata lumea. Si eu sunt plictisitor pentru ca spun adevaruri banale de tot.
Andrei, ma bucur ca ti-am trezit interesul sa-l citesti pe Michel. Asta era si scopul, desigur. Pentru a avea apoi parteneri de polemica.

Poezie foarte buna, poate chiar cea mai buna din cate am citit scrise de tine. Motivul pare sa fie cel ca iti exprimi o traire autentica, si o faci parca mai mult pentru a-ti clarifica tie sensul ei, si in care intentionalitatea estetica e aproape invizibila.
Acum, despre continut. Nostalgie dupa inocenta/puritate, combinata cu dorinta de insingurare. Sinuciderea ca momentul de cea mai intensa singuratate. In care esti atat de departe de semeni incat nu mai exista vina, greseala, remuscare, trecut, indoieli. Toate acele stari invatate de la ceilalti. In care sufletul pare sa ajunga la o anumita puritate ideala. Asfel, moartea poate fi vazuta ca un fel de arta, ca tehnica de cunoastere a sinelui profund; \"cunoastere\" intr-un sens la limita, bineinteles, intrucat dispare orice dualitate dintre subiect si experienta sa, exterioritatea sa.
Placerea de a putea spune \"this is the last day of the rest of my life\", de a simti ca dispui de tine insuti, de datul prealabil asupra caruia nu ai, in general, nici o putere. Asta e deja banal, de la Cioran incoace, sa vezi in sinucidere o forma de libertate. Sau forma prin care cineva poate sa-si experimenteze libertatea in sens absolut (bla bla).
Dar poezia nu e facuta din speculatii confortabile despre moarte, ci din trairi, viziune. Sub dorinta de moarte vad dorita de puritate si in asta o forma intensa de vitalitate. Fiindca nu e renuntare, sau devitalizare, in puritatea asta, seamana cu gestul unui pictor ce isi sfasie panza, preferand nimicul unei realizari grosiere a ideii sale.

Si mie mi-a placut foarte mult, il regasesc pe Anton cel de altadata, care mi se parea un poet si nu doar un poet de pe site. Poezia imi place, cu toata imperfectiunea ei. Incepe greu, motorul se ambaleaza cu dificultate, si cu atat mai mare e surprinza pentru mine cand masina merge in turatie normala. In introducere autorul parca incearca sa distraga atentia cititorului, sa-l trimita pe piste false, eventual sa caute la piata fasole yolarihii, sau dupa miserupism ieftin de la aprozarul 80, de la coltul strazii, sau dupa \"creanga de aur\" cu frunze uscate din nu stiu care mitologie.
Dupa introducerea care nu te introduce in nimic vine un pic de poezie adevarata.

Vreau sa comentez cateva din liniile acestui text.
\"Ultimul dintre marii teoreticieni ai anilor ‘60 (alături de Deleuze, Foucault, Lacan și Barthes)\" - e evident ca aici e vorba de cultura franceza, toti autorii enumerati sunt francezi; parerea mea e ca ei nu pot defini o perioada intreaga - \"anii 60\" - ci doar un microclimat cultural - Franta anilor 60 -.
Nu ma leg de un fleac, e vorba de intreg articolul care mi se pare nitel naiv, iar prin folosirea exagerata a superlativului, gaunos. De exemplu, o asemenea afirmatie - \"Derrida a modificat fundamental modelele filosofice ale secolelor XX și XXI\", este extrem de riscanta. Eu as spune ca de fapt azi, in lume, Derrida se citeste destul de putin, tot mai putin, si ca deconstructia nu mai este la moda de multa vreme. Pe de alta parte, Derrida a fost, privit la scara larga, un urmas destul de putin inovator al lui Nietzsche si mai ales Heidegger. Martin Heidegger e cel care a revolutionat, realmente, modul de a gandi in filosofia secolului XX, iar deconstructia e doar varianta comerciala a mai dificilei \"destructii\" heideggeriene.
Despre celelalte influente - expresia \"urmas\" al lui Freud sau Marx e putin cam improprie, cat despre prespusa descendenta din Levinas e pur si simplu o eroare -. Derrida vorbea limbajul epocii sale, limbajul filosofiei franceze a anilor 60, saturat de marxism, freudism si suportand si influenta lui Husserl si Heidegger. Dar Derrida nu preia nici teorii freudiste, nici marxiste, nu le sustine si nici nu aduce nimic nou pe linia lo, ca un adevarat \"urmas\" ce s-ar afla.
Popularitatea lui Derrida se datoreaza unei tehnici de imagine, nu cred ca a existat un filosof mai atent la impactul asupra cititorului ca el. Cu alte cuvinte, a reusit extrem de bine sa-si \"vanda marfa\". In rest, insa, o data risipite farmecele \"seductiei\", luat la bani marunti, Derrida se dovedeste a fi un filosof minor. In viitor, in acest secol chiar, nici nu cred ca va mai fi citit (poate doar in culturile decalate, cum e a noastra, mereu cu cateva decenii in urma in materie de moda culturala).
Articolul are si alte stangacii, dar simt ca ar fi meschin sa ma leg de toate aspectele. Important este ca am fost anuntati in legatura cu acest eveniment. Sincer,si eu am tresarit citind vestea, in masura in care, in primii ani de studentie, il citeam si ma consideram \"derridean\".
PS Comentariul lui Alex. Duca mi se pare un exemplu de cum se poate bate campii in circumstantele cele mai nepotrivite.

Cel mai mult apreciez faptul ca stii sa trezesti curiozitatea fata de o carte. Ce am inteles eu din \"reclama\" ta insa - subiect hollywoodian, de un senzational pe care s-ar parea ca tratarea stilistica il rascumpara -. Pe de alta parte, literatura trebuie sa fie \"une promesse de bonheur\" (Stendhal), si atata tot. De aceea, promisiunea ta din final,
\"Închide cartea și caută în tine acea iubire care arde la flacără albă, care nu cunoaște gelozia fără motiv și ura fără leac. De-ai găsit-o păstrează tremurul ei nestins până în ziua în care vei fi chemat către altă lume. Și atunci îți promit c-ai să pleci fără teamă, cu demnitatea celui ce și-a cunoscut și ocrotit darul.\"
mi se pare ca deviaza de la ratiunile pur estetice. Si cred ca reclama asta ar fi fost mai potrivita pentru o editie a \"Vietilor Sfintilor\", si nu pentru un autor ca d\'Annunzio.

Poem in care imi place subtila senzualitate pe care o transmite, o senzatie atat de usoara incat dispare la a doua lectura.

E ridicol sa te compari cu Emil Brumaru.

Poezia incepe promitator:
\"Nu am trup diafan, dar ție îți plac:
tălpile mele mușcate de mers –
ar trebui sa nu mai port tocuri inaltandu-mi sufletul pe catalige\"
cu o ambiguitate interesanta intre masochismul cu care iti ciopartesti imaginea de sine - \"talpile mele muscate de mers\" - si sugestia unei gracilitati tocmai refuzate in primul vers, in imaginea unei feminitati al carei inefabil gesturile cotidiene - mersul, de exemplu - il epuizeaza.
Dar poezie exista pana aici, mai incolo autoarea seamana unui crainic de televiziune caruia i s-a defectat prompterul si, vrand, nevrand, improvizeaza. Adica, daca tot a inceput prin a vorbi, oarecum, de sine, ea o face in continuare, cu un aer metodic. Le ia la rand: mainile, oasele, rochiile, vorbeste si de mama sa, de fapt despre \"sanul mamei\" (metonimie, ca doar suntem poeti, facem uz de figuri stilistice), si dupa ce le epuizeaza pe acestea introduce si un cartonas cu \"mirarea de a fi\", care e un fel de carte vizita pe care scrie \"Cristiana Miu, poeta\". Poetii doar conserva mirarea originara a copiilor, mirarea nejustificata, cea mai esentiala samd, cu privire la \"faptul de a fi\".
Mai precis, ce reprosez autoarei?
\"din sanul mamei nu am supt decat ura\", suna prea literar ca sa pot crede asa ceva. Si suna a literatura pasoptista, mai grav, de parca ar fi vorba de sanul simbolic al \"mamei\" care e tarisoara noastra, si care nu-si iubeste fii ce doresc sa-i schimbe moravurile.
\"oasele intarite de tunet\" pare tot un vers pasoptist, in care autorul isi contempla incantat de sine propria mobilizare morala, propriile puseuri de eroism.
Cat despre faptul ca e o poezie despre... sarut, expresia insasi \"femeia ta de sarut\" mi se pare nefericit aleasa, cu o tonalitate bombastica, cu un iz de formula \"memorabila\" cu totul neprielnic exprimarii unor gingase intimitati.

\"Dumneavoastra uitati ca unii dintre noi avem relatii de prietenie aici.\" Cred ca la asta se cam rezuma totul, in marea majoritate a textelor de pe poezie.ro. La prilejul de a stabili relatii de prietenie. Iar comentariile din subsoluri sunt la nivel de discutii de pe mirc, imi pare rau sa o spun. Ironia lui Daniel Stuparu mi se pare chiar binevenita, in acest context, iar morga de judecatoare a lui Nichita Victoria mi se pare chiar nitel caraghioasa (pot sa-i dau in continuare amanunte despre felul in care mi se pare mie funny aspectul asta).
Ce scriu eu aici e off topic cat incape si putin imi pasa. Ia nu mai faceti atata caz de chestia asta, ca nu suntem fabricanti de critica literara, pe aici!
Un sfat direct lui Cristiana: sensibilitatea ta la ironie este extrema. E anormal sa te entuziasmeze intr-atat niste laude, si sa te contrarieze intr-atat o reactie opusa. Si nu cred ca are rost sa recurgi la subterfugiul de a-ti marca textele cu eticheta \"personal\", daca sunt realmente \"personale\" si nu au nici in clin nici in maneca si nici in alte parti cu literatura incearca sa le pastrezi doar pentru tine insati sau sa le trimiti prin email celor care ar putea fi interesati.

Comentariul tau cu privire la Costel e o mostra de nerusinare si de prost gust. Daca nu te-ai fi descalificat mai demult deja prin comentariile si atacurile tale la persoana, ai fi facut-o acum.
As vrea sa stie oricine intra in acest subsol ca parerea mea despre tine, Virgil, este ca esti un imbecil moral.
Cat despre text, e lipsit complet de orice valoare literara.

Nu exista mai multe feluri de literatura, pe hartie si pe web. Iar literatura se scrie in singuratate. Nu pe internet. Cei de pe aici, insa, au descoperit in poezie.ro o modalitate de socializare, iar \"literatura\" de aici e de fapt un mijloc de comunicare, un pretext poate, si nimic mai mult. Majoritatea textelor de aici se scriu \"direct pe site\", unii chiar recunosc asta, cu un fel de mandrie. Nu cred ca va ramane mare lucru din ce s-a scris pe aici. Cineva poate ca va reusi sa sorteze ceea ce merita sa ramana, si sunt destui scriitori, majoritatea neobservati de aproape nimeni, pe aici.
In mediul obisnuit al literelor se face o selectie la sange, exista o aristocratie a gustului, ceea ce lipseste cu desavarsire aici. E un lucru care nu se poate schimba, din pacate.
Ma tem ca pe viitor asa se va face literatura, si nu altfel. Cred ca va fi sfarsitul literelor, insa.

O proza scurta, fara intriga, intr-adevar, dar parca nici nu are nevoie. Desi e scurta, reuseste sa produca o atmosfera. Eu as fi multumit sa citesc un volum de asemenea piese scurte, fiecare cu atmosfera sa particulara, adevarate fragmente de real, in care procedeele strict literare ale captarii interesului - cum este, de exemplu, intriga - nu mai sunt manifeste. Maestrul genului este Joyce, in \"Oameni din Dublin\". Cred ca daca ai continua in acest gen ai putea, uneori, sa introduci o miza epica mai complicata.

Multumesc pentru opinia ta, Andrei. Dupa cum stii, probabil, datorita acesui text am fost excomunicat de pe un site literar. Pentru unii, nu sunt altceva decat un pornograf. E o noua calificare, pentru mine, alaturi de aceea de \"calau\" sau de \"gropar al siteului\".
Cu cat o citesc mai mult, si ajung astfel sa ma adaptez perspectivei sale, cu atat imi place mai mult, si mie. Alaturi de \"cateva chipuri\" si \"ghost song\" e unul din textele cele mai substantiale pe care le-am scris.

Da, Heliade, Carlova, Gr. Alexandrescu, Bolintineanu... ca sa spun asa, oldies, but goldies...
Nici eu \"nu mai am cuvinte\", intr-adevar. Poezia frumoasa nu trebuie analizata, interpretata, nici macar inteleasa. Trebuie sa ne lasam patrunsi domol de farmecul ei desuet. Si sa renuntam la chinuitoarea domnie a ratiunii.

Am onoarea sa-l anunt pe distinsul autor al acestor sonete ca a intrat in vederile concernului Guiness Book. Eu insumi am intrat in legatura pe internet cu cei care redacteaza celebra carte documentara, si sunt foarte interesati de progresia operei literare a lui Adrian Munteanu. Este posibil, deocamdata doar posibil, ca adim al nostru sa devina faimos. In clasamentul aceta nu figureaza clasici precum Shackespeare (cu o cifra modesta de sonete, doar vreo 165, din cate stiu), dar nici nu e nevoie, valoarea literara e mereu discutabila. Ne intereseaza datele cantitative. Tinand cont de ritmul in care Adrian Munteanu se misca, va depasi recordul homeric al nicaraguanului Che Maria Ruel Bastos, cu 10922 de poeme de acest fel. Vestea buna e ca avem si o impartire pe sectiuni: sonetul italian si cel englez. Adrian al nostru e pe locul 15 la sectiunea sa, printre cei monitorizati actualmente de Guiness Book (e vorba, practic, de scriitorii in viata), dar majoritatea scriu lent si publica foarte rar (nu toti au ales modalitatea electronica de aparitie).
Eu ii urez succes domnului Adrian, si sa dea Domnul ca el sa castige!

Nu te-am mai citit de mult. Pana la urma, se gasesc si texte bune pe siteul asta!
Urmatoarea miscare e sa ma duc si la celelalte scrisori catre Tamara.

M-am cam plictisit de comentariile astea de tzoapa. Cred ca o sa continuati la infinit. Am sa inchid rubrica de comentarii.