Cusurul cosorului lui Moceanu

Vad ca majoritatea participantilor la lansarea lui Michel si-au prezentat versiunea. O sa fac o scurta prezentare a parerii mele despre poezia lui. Ideile de aici sunt aidoma celor pe care le-am expus si la Brasov. Merita poezia lui Michel eticheta de « suprarealista » ? Efectele poeziei suprarealiste se simt peste tot in poezia contemporana romana. Ma refer la poetii romani importanti de dupa al doilea razboi mondial, in primul rand. Este banal sa vorbesti despre influenta suprarealismului asupra poeziei unuia sau a altuia ; toti sunt intr-o anumita masura suprarealisti, asadar. Ce il diferentiaza pe Michel ? Cum ar intra el intr-o istorie literara ? Ca o curiozitate : el este un suprarealist programatic, chiar si in acest moment al istoriei literare. Si nu e o simpla speculatie, el chiar asa se intelege pe sine, o si spune, ca poet suprarealist. Este ceva rau in a fi in mod programatic poet suprarealist in plina epoca postmodernista ? Se spune despre aceasta perioada ca e una in care toate traditiile literare pot fi reprezentate. Ca poti fi clasic, romantic sau suprarealist, in egala masura; cu conditia, insa, a unei anumite distante fata de propria maniera. Am sa va dau un exemplu – “Levantul” de Mircea Cartarescu, in care autorul exploateaza in regim parodic resursele poeziei din secolul XIX. Parodia, ironia, sunt procedee de distantare folosite de un poet in raport cu propria maniera de a scrie. Unde te trimite aceasta distantare ? Ce rost are ea in planul operei ? Maurice Blanchot spune ca un autor isi scrie textul in singuratate. Ca o opera literara e o explorare a propriei singuratati, o cautare a eului sau profund, dincolo de orice pecete lasata de ceilalti asupra sa. Prin chiar distantare eul poetic se autoreveleaza, prin ironie (nu prin umorul epigramistic) el indica un loc imaginar in care isi arata o fata necunoscuta, ireductibila la o simpla colectie de procedee literare. Michel nu foloseste niciodata ironia. In atari conditii, poezia lui Michel este caracterizata de un paradox : de a fi dominata de ideologia spontaneitatii absolute a suprarealismului si de a fi, in cea mai mare parte, alcatuita din produsele de serie ale unei tehnici literare vetuste. Michel cedeaza ideologiei suprarealiste, a cautarii unui ego profund dincolo de mimetisme culturale, de reflexe de gandire, de automatisme verbale. Poeziile sale se infatiseaza mereu ca o violentare adusa limbajului comun si a tot ce presupune acesta. Insa textele sale, pentru un cititor dezabuzat, plictisit de suprarealismele cu care a fost bombardat pana in prezent, aceste texte nu au nici o valoare literara. Imi pare nespus de rau ca Michel nu are timp sau dispozitie sa-si cultive aceasta blazare necesara oricarui poet care se respecta. Ca nu are o mentalitate suficient de comerciala : in sensul ca nu isi pune problema noutatii poeziei sale, crezand in continuare, pariind pe suprarealism. Crezand in litera acestuia, in promisiunea de a aduce mereu noul, in literatura. La momentul in care a aparut, poetii suprarealisti erau adevarate fabrici de noutate estetica. In prezent e banal sa arunci cu vorbe ciudate si cu imagini incongruente. Proba de foc a autenticitatii ar fi sa vorbesti in limbajul comun si sa induci efectul poeziei suprarealiste, senzatia de a intra in adancul imaginarului unui scriitor. Atat despre poezia lui Michel. Cineva s-ar putea intreba, totusi, de ce am tinut sa fiu prezent la lansarea unei poezii in care nu cred. Dincolo de parerea mea despre poezia sa, Michel este totusi o prezenta pe site, una care nu poate fi trecuta cu vederea. Nu este un calator in tranzit. Eu sunt unul din cei care are sentimentul apartenentei la comunitatea literara poezie.ro. Din acest motiv, absenta lui Michel m-a nemultumit profund, si nu e ceva peste care sa trec cu usurinta, ca peste o fantezie cu totul originala si interesanta. Nu am sa incep sa poetizez, ca majoritatea celor prezenti la Brasov. Cred ca lansarea in sine a fost un rateu. Discursurile pompoase, latura lacrimogen-afectiva a unor discursuri, nu m-au impresionat decat negativ. Ramane insa placerea de a ma fi reintalnit cu prietenii de pe site, in primul rand cu Nick Beres, Geta Adam, Liviu Nanu, poetul-star care e Florian Silisteanu, fratele nostru, al tuturor, si intalnirea cu membri cu care nu ma vazusem inca, si nu am sa-i enumar fiindca ar fi o lista prea bogata. Lansarea « Ipostazelor de bestie » a fost cu totul altceva decat lansarea lui Costel, a « Problemelor barbatesti ». La Michel e de admirat organizarea fara cusur si inspiratia in a alege cadrul cel mai adecvat. La Costel lansarea in sine a beneficiat de prezenta vie a autorului, ceea ce conteaza la fel de mult ca orice alt aspect. Pentru mine, Andrea Vata-Dienes si Nick Beres, evenimentul de la Brasov s-a terminat in cel mai placut mod cu putinta : cu un « minicenaclu » , la « Secunda » acasa (o gazda exceptionala). Andrea, Nick si cu mine ne-am ales cate doua texte preferate de pe site, plus un clasic, pentru a le recita, iar « secunda » a fost arbitrul. Nick a fost cu ecraseur, Daniel Copil si Li Tai Pe ; aminda cu Nexus si Andrei Nicolescu, si Sylvia Plath ; eu mi-am ales texte de mopete (Bogdan Ladaru) si ... poetul nostru nepereche, Florian Silisteanu, caruia eu ii sunt fan declarat; iar dintre clasici, Mircea Ivanescu . Si normal, de vreme ce l-am ales pe fratele Silisteanu, am castigat concursul, asta in ciuda faptului ca Aminda exceleaza in interpretarea teatrala (cei care au fost prezenti stiu la ce ma refer, a interpretat exceptional un text de Michel), iar Nick Beres m-a umilit de-a dreptul cu forta vizionara de a intruchipa, de a da sens unei ... partituri poetice. Poezia de ecraseur am inteles-o pentru prima data atunci, am avut o revelatie pasagera, dupa care, acasa, iarasi nu am reusit sa mai pricep ceva cu adevarat semnificativ. Cred ca am ajuns acum la intelesul unui adevarat cenaclu, ca ocazie de acces la modalitati de receptare lirica in mod radical diferite de a ta. Sa nu uit, in « deschidere », eu si Andrea am citit cate o poezie de Silvia Caloianu, poeta pe care de regula o critic nemilos, si la care am putut gasi, in timp, cate un vers magnific, in stare sa o trimita in orice antologie. Nu vreau sa inchei printr-un cliseu. E a doua lansare de carte la care patricip (regret ca nu am fost si la lansarea lui Laurentiu Orasanu) si cred ca nu va fi ultima.