livia ciupav

Mă gândesc la crimă ca la o ultimă soluție. Ceea ce mă neliniștește însă e faptul că el știe. Cum a aflat, nu-mi pot imagina, de spus, n-am spus nimănui. Și, totuși, noaptea, când se strecoară

„Nu te duci nicăieri!”, își porunci, dar glasul îi era nehotărât, ca vremea după-amiezii de septembrie. „De-aș putea s-o uit”, oftă pentru a nu știu câta oară, în timp ce se alătura fluxului de

Având în vedere că orice mijloc de transport modern ai folosi, nu poți parcurge 100 de km în mai puțin de 3 ore și știind că Bucureștiul măsoară aproximativ 22 de km în diametru, de cât timp ai

Era într-o duminică dimineața când cele două umbre se întâlniră. Prima era exagerat de rotundă și neobișnuit de vioaie, avea nasul turtit și părul dat pe spate, fapt ce-i scotea în evidență fruntea

Vântul îl izbi drept în față, iar ochii, deja iritați, începură să-i lăcrimeze. De la distanță, lucrurile păreau complet neverosimile, învelite în pâclă aceea deasă, care le înghițea cu nerușinare

1. Se părea că era urmărit de ghinion. Când în sfârșit, cu toată criza bărcilor, reuși să închirieze una, se porni un ger năprasnic și fluviul începu să prindă pojghiță. - Ce facem? se neliniști

Cine așezase piatra acolo, nu-și mai aminteau. Dar toți știau, că acela ce-o va scoate sau va fi bănuit doar, va fi afurisit și fiecare va avea dreptul să-l ucidă, ca pe-un făcător de rele. Ba să-i

Ningea neîncetat de câteva zile. Apoi deodată se opri. Se întâmplă fără veste. Babele nu avură nici un vis prevestitor. Reumaticii nu simțiră junghiuri în coaste, așa cum îi apuca la orice schimbare

Trebuie să ai mare grijă, ce mănânci, cu cine visezi, unde lucrezi, totul se transmite genetic, pe cine iubești, ce vorbești, când te trezești, cum îți privești în ochi propria frică. Un singur

Stau la semafor, nu prind verde, orele urcă prin canalul de scurgere, vine un om și-mi taie o chitanță, psihiatrul stă cu ochii pe cronometru’, dar verde tot nu se face. Fața ta, atât de

Împletesc o frânghie de ceva vreme, cam de când m-am născut, la un capăt e mama, împletește și ea, la altul e fiul meu. Funia are nenumărate ramificații, ca un balaur cu mai multe capete, în

Am scris toată dimineața, după-amiaza, seara, noaptea, înainte și după, mai târziu, mai devreme, o zi după alta, câteva luni, câțiva ani, câteva vieți, pân-am ajuns în comă, la Urgență, m-au

Da, ar fi ceva noutăți despre oraș: de exemplu, toți copacii au fost tăiați și înlocuiți cu stâlpi de metal, astfel s-a rezolvat problema rădăcinilor putrede, parcurile s-au asfaltat, oricum

Umbra mea și cu mine mai apropiate decât două surori siameze, de multe ori nu încăpem în același spațiu. Uneori ea trece nevăzută, ascunsă, în timp ce eu o calc în picioare cu

Nu încap în televizoare, nu-mi găsesc locul în nici o privire, îmi contorsionez frica și mă eliberez prin gaura cheii, asemeni animalelor sălbatice, scăpate din cuști, trăgând după mine spațiul

O mână singură, împunsă de ace, o mână fierbinte, cu un pistol rece, o mână curgătoare, pe umerii cuiva, o mână ascunsă printre hârtii, o mână care dărâmă, sparge sau trage la sorți. Și

Stăm într-o cutie imaginară, de gheață, toate capetele pe aceeași pernă. Cineva trage pumni în stânga și-n dreapta, picioare îngenuncheate, altele în aer. Încercăm să ne legăm țipetele de

Sârma e bine întinsă și rece, m-așteaptă, calculez fiecare pas, nu clipesc, pășesc deasupra unui trup fără margini, orașul, e noapte și nu am spectatori, inspir și pășesc, expir și pășesc. Jos,

Personajele: Aurolacul Bâlbâitul Bețivul Femeia Măștile Profesorul Prostituata Tânărul Þiganul Tabloul I Personajele intră în scenă pe rând, vădit stânjenite, neobișnuite cu