Ligia Pârvulescu

am vrut eu sa spun ceva cu mmcp in prima strofa, dar parca intr-adevar suna mai bine perfect compus :). Iar referitor la ganduri in comun, cred ca aproape in acelasi timp am postat si eu un com la textul tau de azi...poate apare, inca mai sper :). Multumesc de trecere si te mai astept.

Adela, frumoasa ideea raului care creste un lac, si plina de sensuri. Imi amintesc potopul, si clipa prevestita...Sa stii ca te citesc.

Gelu, e targul cel mai frumos...pacat ca nu mai este zapada :)

mi-a placut. Atata timp cat ma face sa simt ceva, indiferent de stilul si asocierile folosite, textul e bun. Pentru mine.

si te-am invitat tocmai pentru asprime :) (neaparenta, simtita...). Imi plac persoanele pretentioase. Comentariul tau mi s-a parut obiectiv si coincide cu ce simt eu fata de acest text. Sa auzim, nu numai de bine :)

multumesc pentru comentariu. O sa incerc ce mi-ai spus si...sper sa mai treci :)

Mi-a placut \"realitatea strecoara rame in buzunarele musafirilor\" :). Multe sensuri, dintre care cel mai relevant (pentru mine) este ca suntem doar musafiri ai unei realitati care ca si gazda, ne joaca renghiuri...pentru ca, poate, nu ne iubeste prea tare :).

Da, Dorin, asa e; dupa cum am spus, am explicat doar cu titlu de exceptie :)

\"importante totusi cred ca raman senzatiile\" etc. Din galop :)

legat de redundanta :). Nu cred ca ti-am mai spus ca-mi plac textele tale, deci nu m-am repetat. Probabil m-am gandit sa-ti spun si am uitat sa-ti scriu despre asta. Deci...te citesc.

sa evit redundanta, deci iti spun pentru ultima oara nu ca citesc si gandesc textele tale, ci ca le simt aproape de mine. imi plac stilul si atmosfera, desigur. in ochiu-mi cusurgiu la ortografie a sarit acel \"picoare\" in loc de \"picioare\" din ultima strofa (femei cu picioare lungi), poate adaugi un \"i\". Poate am observat lipsa \"i\"-ului pentru ca versurile \"femei cu picioare lungi / invatand sa mearga din nou\" au facut sa-mi apara in minte acele fapturi foarte inalte ale lui Dali (femei cu picioare lungi poate pentru a fi mai aproape de...divinitate?, impiedicandu-se in efortul lor, dupa ce au cazut o data sau de mai multe ori?), chinuindu-se sa paseasca printr-un peisaj desertic, intr-un echilibru fragil...Asta mi-a inspirat mie, poate tu ai vrut sa spui (si) altceva...important totusi cred ca ramane senzatiile pe care un text le transmite. Te citesc.

multumesc de trecere. Ma bucur ca poemul meu ti-a spus ceva...te mai astept.

intr-adevar, un text cu plusuri si minusuri, din care ai inteles in mare parte esenta. Detaliez, putin :)
Avortul nu este unul singur, sunt doua mentionate dintr-un lung sir: primul – eu sunt cea avortata din tatal meu, cu toate implicatiile unui asemenea avort, pe care nu le mai mentionez, deja am comentat mult pe acest text (viziunea oricarei nasteri ca un avort esuat, la urma urmei, orice avort pana la urma este o nastere esuata…sau poate reusita, depinde cum vezi lucrurile).
Al doilea este cel pe care-l fac eu, practic eu si tatal meu ne ucidem unul pe altul la nesfarsit (ideea sirului de urmasi in care practic reintra aceleasi suflete, in aceeasi familie), imaginea conform careia cu fiecare nastere ne apropiem de moarte si cautam sa ne prelungim inutil « viata » prin urmasi, tocmai datorita naturii noastre momentan limitate – pentru completare, comm-ul de mai sus. Desi n-am fost intrebata de ce tata si nu mama este contrapartea mea in text, pot sa spun ca pe langa partea personala pe care deja am mentionat-o, se poate face referire si la lupta mea cu divinitatea, tatal suprem - mainile cruce la asta fac referire (lupta – tocmai pentru ca sunt acea fiinta limitata care nu gaseste ordinea universala, si debusolata pentru faptul de a nu o fi gasit – de aici alienarea pe care corect ai simtit-o in textele mele).
Ai dreptate cu Bach, o sa modific (dar tot cu ceva spre ludic, pentru ca asta vreau sa exprim). Mia de ape deocamdata o las...se refera la lichidul amniotic, poate e cliseistic, o sa ma mai gandesc la ea.
Multumesc pentru trecere, spuse si sugestii :)

Cosmin, nu la sensul acela de “neatent” ma refeream…dar daca tu nu percepi altul, repet, poate textul e scris cu stanga. Moartea poate fi atenta in cadrul unei ordini universale, de acord, de o atentie pe care lumea vegetala si animala n-o pot percepe de la nivelul la care se afla in prezent. Si aici intervine moartea ca neatenta, in sensul ca poate fi perceputa ca lovind acolo unde fiintele considera ca nu era cazul inca (viziunea limitata si disperata a celor multi, ce nu inteleg mecanismele, sau nu stiu ca ele exista). Prin « picurii mureau neatent » am vrut sa sugerez ca moartea tatalui meu, caruia eu ii eram instrument, era o moarte pe care desi o chemam, pe de alta parte, ca fiinta limitata ce sunt (ca om) consideram ca loveste « neatent » (neatent si nu crud, moartea nu poate fi cruda, si este intotdeauna corecta), folosindu-ma pe mine ca instrument, eu realizand astfel un paricid, fata de care intreaga mea fiinta se revolta. Cam asta ar fi…as putea interpreta si mai mult, pentru ca am vrut sa spun si mai mult de atat, dar mi se pare suficient…imi pare rau daca textul nu este pe gustul tau, poate alta data…:)

Cosmin, in primul rand, multumesc de trecere.
Eu consider ca fiecare intelege cum doreste un text, de aceea in general nu cred ca trebuie sa lamuresc ceva. Dar in cazul de fatza o voi face, daca nu ai gasit nici o interpretare; poate textul e scris cu stanga.
Ai gandit bine, \"taisul mi-era forceps\" nu are logica; intr-adevar, un tais nu poate fi forceps...si tocmai asta era ideea...(\"ce greu m-am nascut\", pentru ca \"taisul mi-era forceps\", adica un instrument inadecvat unei operatii nedorite de mine - nasterea mea...poate de asta foloseam un tais ca forceps, ca sa am un pretext sa nu reusesc sa ma nasc...) Cum foloseam forcepsul fiind in interior? poate eram si in interior si in exterior, sau poate iesisem doar pe jumatate, nimic nu e hotarat sau stiut, niciodata... Nu stiu daca logica este neaparat un instrument primordial in poezie, decat in masura in care ii folosesti opusul pentru a accentua o stare sau o idee anume. Poate iar gresesc, si tu stii mai bine, nu am pretentia ca detin adevarul absolut.
Apoi, picurii saracii poate erau ei atenti la ceva, dar moartea lor nu era atenta (cum nu e niciodata, este intotdeauna neatenta si nedreapta, ceea ce, zic eu, e corect) - poate observi ca acel « neatent » este adverb, nu adjectiv, iar moartea poate fi neatenta din atat de multe motive...aici nu mai interpretez, las loc imaginatiei tale etc :).
Acest text poate fi interpretat in multe feluri, ca oricare alt text dealtfel, dar, daca nu esti de acord cu ce am spus mai sus, iti respect parerea. Multumesc de trecere si de spuse.

Cand iti moare cineva, observi cum toate mor in jurul tau, parca mai repede si mai dureros. Costin, multumesc de trecere.

Textul a pornit de la un vis pe care l-am avut cu o noapte inainte, in care aveam in fata niste bilete mari de hartie pe care scria cate un cuvant, o voce m-a intrebat \"ce alegi?\", iar eu am luat un bilet in mana si am spus \"vanitatea\". Ma bucur ca v-a placut.

Un text armonios pe ansamblu. Mi-a placut exprimarea acida \"onorul dintre picioare\", ironica, si desi putin \"altfel\" in context, nu (ma) deranjeaza. Suna bine, zic eu, \"rutina ritualului\", si da, Constantin, asa e, \"moartea nu-i doar trecere\", este o permanenta (re)intoarcere.

Multumesc pentru spuse, dar deocamdata il las in forma actuala. Te mai astept :)

da, am trecut si eu prin aceeasi experienta, la urma urmei, moartea cuiva drag este o experienta prin care trecem toti. Important este sa ramanem cu ceva frumos de pe urma ei, ca experienta, si cu amintiri si senzatii care fac sa se nasca versuri ca ale tale.