Ciment

O poezie rece dogoritoare, o iubire care se așează pe trepte pentru a se da pe balustradă, cu adevărat o imagine interesantă!

Mai trec,
Cristina

Cristina, rece dogoritor se nasc sentimentele filtrate de rațiune :). Îmi pare bine că ți-a plăcut.
Da, mai treci, eu te aștept.

frumos!...\"imi strivesc între coapse carnea flămândă\".
fără ultimul vers.
cu prietenie,
p.parvescu

Ultimul vers rămâne, pentru că...este o cheie acolo, biblică oarecum :). Mulțumesc de semn și apreciere, Petruț.

Ligia eu asa vad poezia ta:

mă sprijin doar de o cută-n obraz
te înalț cu spirala privirii
când mă apeși în vârste de cearcăn

îmi strivesc între coapse carnea flămândă
orgasmul izbind nesătul poarta ruginita

și rămân cheie de carne răsucită în gol
piatră cu zâmbet de pântec
mereu aruncată spre tine.

Prima strofa e superflua,nu merita sa o pastrezi.Ca sa nu te superi ca ti-am prelucrat poezia,am sa-ti semnalez greselile ce daunau poemului,unele cuvinte ce se repetau suparator fiindca sugerau lucruri apropiate sau complementare.Ex.inconjurat,rotund,rasucit.Apoi,flamand si nesatul.Deci nu-i suficient sa fii inspirata ci si meseriasa la slefuit versuri.

în viziunea mea, acest text este o rotire, atât prin acele cuvinte (înconjurat, rotund, răsucit - puse intenționat așa), cât și prin fotografie. Îți respect însă părerea. Mulțumesc de trecere.