Târziu

ea și-a exfoliat trecuturile în ultima reîntoarcere

călătoarea înfășurată în covorul de zdrențe
se închină-n oglindă cu limba-ncâlcită de vise
noul corp ține strâns pe cerșetorul pitit într-un stern adâncit
înfundat în vertebre sub talpa timpului-tanc
peste endorfinele regăsirii
razant cade smucirea torentelor alb-negru jocul de-a amintirea

doi n-a fost niciodată un număr credibil

din ea se scurg endometre fragile ca flori fără sevă
dezertor surâzând în formă de pumn
inima i se furișează spre oasele pelvisului
ultim avort reușita supremă





ea se face toamnă târzie
lingând coapsele pământului finalul amant
trupul-frunză așteaptă mușcătura ninsorilor