Iremediabil

Nu stiu ce naiba am dar parca sunt pus pe lasat comm-uri astazi. Nu vreau sa supar pe nimeni, nu vreau sa atrag atentia si nici sa laud pe toata lumea. cu toate asta imaginea cu papadiile mi-a adus aminte de un roman al lui Brian Aldiss care m.a emotionat mult cand eram copil si in care oamenii evadau de pe pamant, in clipa in care acesta se pregatea sa moara, pe niste seminte de papadie. pentru mine aceasta imagine face toti banii.

amical,

Leo

PS: cartea se intituleaza The Long Afternoon of Earth

mă bucură trecerea ta pe la mine, long time no see :)
N-am auzit de carte, poate o să-mi cadă sub ochi, cine știe, eu am vrut doar să exprim un oarece panteism cu acele păpădii.
Mulțumesc de semn și te aștept și altă dată.

De acord, de acord, in afara de \"strânși în răcoare de lut\" si \"pământul respiră adânc\", care sunt cam cliseistice.
E vechea imagine a pamantului-mama, Geea-Gaia, insa exprimata la fel ca in trecut. Ai putea reincerca sa reformulezi, ceva de genul \"cablurilor defecte\"..

Faine babele alea conectate la ingeri prin fibre optice... se modernizeaza si ele!
:)
Am ramas cu o senzatie placuta de papadii strivite in cerul gurii.

așa o fi cu pământul, cum zici, dar eu așa am simțit vorbele aseară. Când o să trec odată prin toate textele mele, anul ăsta, o să-ți iau în seamă sugestiile :)
Babele ca babele, intră în automatisme :), îmi pare bine că ți-au plăcut ele și păpădiile.
Mulțam de vizită, știi că-mi face plăcere să treci pe aici.