Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

my one and only

1 min lectură·
Mediu
“Look at me, and tell me if you’ve known me before” (“Inland Empire” - David Lynch)






diminețile vin seci, golite de sânge. în jurul meu se ghemuiesc
doar cuvintele. mici și rotunde. le înghit repede ca pe niște pastile. nu mai simt
cuțitele, crustele mereu smulse de un fel de oameni
cu gheare. trupul mi se retrage undeva
spre stânga, într-o cușcă de lemn.

viețile mi se amestecă până la vuiet. până la colți.
când o să le dau drumul din lanț n-o să-mi mai găsești decât vina
de a te fi cunoscut
până la os.



foto: ben arieh
085.702
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
99
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ligia Pârvulescu. “my one and only.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ligia-parvulescu/jurnal/1764655/my-one-and-only

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Distincție acordată
@adrian-suciuASAdrian Suciu
Da, da, da. Expresionista, contorsionata, violenta. Mult singe, multa viata, multa moarte, scrisnet de dinti poetici. Zgura existentiala, nisip si pietris. Imagini puternice, discurs fara concesii. Iar imaginea e de acolo, pina intr-atit incit nu stii daca textul isi trage seva din ea sau invers.
0
@ligia-parvulescuLPLigia Pârvulescu
e un text venit din adancuri, unde e mult sange si multa zgura. Da, ideea de baza e o duritate \"fara concesii\". Ca viata-moartea. Am simtit totul exact asa cum ai spus tu, ma bucur ca s-a receptat exact, inclusiv foto (pe care am gasit-o dupa ce am scris textul). Multumesc de insemnare.
0
@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
a doua strofă e \"flue\", dpv semantic, compozițional, ideatic, imagistic. și repetiția aceea \"până la vuiet\", \"până la colți\", \"până la os\" e destul de inconsistentă, în sensul că tehnica repetiției în structura poetică are un rol clar și este destul de dificil de realizat în așa fel încât să nu destabilizeze discursul.

Ela
0
@dana-banuDBDana Banu
cu siguranță ai reușit un text de un real acut și pătrunzător

te desfășori cu precizie și stil aici, ai un ton crud și bine periat

o poezie strânsă, cabrată și vie

mi-a plăcut
0
@ligia-parvulescuLPLigia Pârvulescu
stiu ca esti pretentioasa tare la texte, si ca esti obiectiva. Am notat observatia cu strofa a doua. E o repetitie care vrea sa zgarie. Dar o sa ma mai gandesc acolo.
0
@ligia-parvulescuLPLigia Pârvulescu
ma bucur ca a fost receptat ce am simtit, si ca am reusit sa redau cat de cat literar. Imi pare bine ca ti-a placut.
0
@ioana-mateiIMioana matei
aici neobosita, *durerea*, *distructivul*, capata o forma mult mai rafinata (mai putin brutala, de aceea, oarecum mai *curata*) de exprimare...si exista sugestia unei legaturi, foarte reusita, intre imagine si text...
0
@ligia-parvulescuLPLigia Pârvulescu
si eu cred la fel (dar intotdeauna e loc si de mai bine insa, zice nemultumita din mine) :). Multumesc.
0