Acvaplanare

pământul își rotește limbile anotimpurilor pe cadranul lui mare de lut
pendulul din salon respiră timpul ca pe-un trabuc foarte rar
cu cât îmi lovesc mai furios inima de zidul nopților
cu atât mai adânc ea mă lovește în stern
când se aruncă-napoi

*
pe când eram mică săream coarda pe curbura soarelui
sau a mărului ionatan pe care mi-l dădea bunica spre asfințit
bunica era puțin vrăjitoare
umbla într-o rochie creponată
și când nu prefira cărți de ghicit între degete
atingea cu mâinile cerul în apă

la vremea când soarele începea să cadă în lac
ea îmi punea șaluri luminoase de ceață pe umeri
și mă-ngropa până la glezne-n livadă
să fiu eu mărul ionatan
pe care mi-l dădea a doua zi
cu zâmbete de basm echivoc

dimineața eram nouă la startul de lume
îmi decojeam în aerul ud epitelii vegetale nocturne
și renășteam cerul din bucăți sparte de nori vermiformi

prin praf treceau peste pod camioane
camionagiilor le plăceau unghiile roșii ale bunicii
țigările ei cu iz de război
și eu

apoi podul s-a rupt
și bunica s-a mutat la oraș
într-o casă veche de boieri scăpătați
îi plăceau ghivecele ciobite năpădite de flori roșietice
panglicile roz fanat loțiunile ușor astringente
și pălăriile roase-n adâncul căptușelii de parfumuri grele de mosc și santal
a învățat să spună fără accent je t’aime je m’en fiche
și atunci s-a măritat cu bunicul

bunicul era frumos și bogat
iubea caii ageri și femeile nărăvașe
a pierdut toate averile pariind pe bunica
de la el mi-a rămas doar o poză strâmbă ca o gură amară

peste ani eu am ajuns o femeie cu sânge capricios și năvalnic
îmi plac jartierele negre
decolteele adânci
buzele perfect conturate cu roșu burgund
și lanțurile subțiri și lascive pe glezne

între timp bunica și-a albit părul
și treptat
pântecul ei a rămas neted și fără ecou
precum o cutie poștală fără scrisori
încă își păstra pantofii cu strasuri
aliniați în taină pe ultimul raft



îi ținea unul cu botul spre tocul celuilalt
îmi închipuiam în ei picioarele fine ale unei femei nehotărâte
care nu știe dacă să stea sau să plece
până la urmă a plecat
mi-au rămas de la ea pantofii evazivi și vraja din sânge

*
în veșnica poveste a ropotului
ploaia își înșiră la pervaz lungile șiraguri de perle
cuvintele astea de porțelan învechit
îmi scriu romane sub piele

dragostea mea, acum că știi cine sunt
ferește-te