Jurnal
pavilionul cu isuși
2 min lectură·
Mediu
cerul mi se scurge pe piele, acadea moleșită albastră
sunt atât de dulce încât îmi vine să-mi deșurubez capul
să-l iau la braț ca pe o geantă și să nu mă mai simt,
să înghesui în el portofelul aproape gol, hârtii, rujul, celelalte lucruri
neterminate
și-atât
dar nu pot decât să mă țin cu o mână de cealaltă
să-mi imaginez că țin mâna altcuiva
și să tac, în timp ce
în liniștea amiezii câinii se lipesc cu dragoste de praful orașelor,
orașele pline de câini se lipesc gâfâind fricoase de planetă
ca niște peceți îmblănite pe o scrisoare uriașă
veche și niciodată trimisă
astăzi în pavilionul cu isuși am primit în perfuzii doza de realitate
plânsete milă și rudele aferente
[live from the skies, jesus christ broadcasting]
uneori plecarea impresionează
mai ales atunci când trăiești,
dispare careva intră adânc o gheară
apare o groapă
apoi parcă uiți un cuvânt
de fapt poate el nici n-a existat
dar pentru orice eventualitate în locul lui pui o cruce inventezi altul
alte sentimente conjuncții interjecții și lumi
al căror centru te crezi
[end of story]
fugi, nu vrei să știi
cum e să trăiești în fiecare zi cu moartea tâmplă la tâmplă
ca și cum ar fi cel mai bun prieten de beție
și totul se întâmplă la o ruletă rusească în care
pistolul nu are locuri libere pentru gloanțe
și e doar o chestie de moment până când prietenul ți-o va trage
fără ca măcar să poți să te superi
nu știi cum e să-ți pui conștient viața în moarte
ca pe un tablou atârnat într-o ramă în muzeul fricii
nu vrei să auzi prin câtă pierdere și durere trebuie să treci
ca să ajungi să-ți faci din coasa ei
mașină de tuns iarba
să-i rulezi oasele într-o țigară
și să-i sufli condenscendent fericire în față –
toate astea pe când ceilalți îți testează logica, nu iubirea aproapelui,
și te consideră insensibil și prost,
iar tu nu poți decât să taci și să zâmbești în duritatea ta luminoasă
până la dispariție
mai e puțin,
astăzi în pavilionul cu isuși am primit în perfuzii doza de realitate
plânsete milă și rudele aferente
dar mâine știu sigur, o să țin mâna cuiva și-o să tac
în timp ce în liniștea amiezii câinii o sa stea lipiți cu dragoste de praful orașului
ca niște peceți îmblănite pe o scrisoare uriașă
veche și niciodată trimisă
sunt atât de dulce încât îmi vine să-mi deșurubez capul
să-l iau la braț ca pe o geantă și să nu mă mai simt,
să înghesui în el portofelul aproape gol, hârtii, rujul, celelalte lucruri
neterminate
și-atât
dar nu pot decât să mă țin cu o mână de cealaltă
să-mi imaginez că țin mâna altcuiva
și să tac, în timp ce
în liniștea amiezii câinii se lipesc cu dragoste de praful orașelor,
orașele pline de câini se lipesc gâfâind fricoase de planetă
ca niște peceți îmblănite pe o scrisoare uriașă
veche și niciodată trimisă
astăzi în pavilionul cu isuși am primit în perfuzii doza de realitate
plânsete milă și rudele aferente
[live from the skies, jesus christ broadcasting]
uneori plecarea impresionează
mai ales atunci când trăiești,
dispare careva intră adânc o gheară
apare o groapă
apoi parcă uiți un cuvânt
de fapt poate el nici n-a existat
dar pentru orice eventualitate în locul lui pui o cruce inventezi altul
alte sentimente conjuncții interjecții și lumi
al căror centru te crezi
[end of story]
fugi, nu vrei să știi
cum e să trăiești în fiecare zi cu moartea tâmplă la tâmplă
ca și cum ar fi cel mai bun prieten de beție
și totul se întâmplă la o ruletă rusească în care
pistolul nu are locuri libere pentru gloanțe
și e doar o chestie de moment până când prietenul ți-o va trage
fără ca măcar să poți să te superi
nu știi cum e să-ți pui conștient viața în moarte
ca pe un tablou atârnat într-o ramă în muzeul fricii
nu vrei să auzi prin câtă pierdere și durere trebuie să treci
ca să ajungi să-ți faci din coasa ei
mașină de tuns iarba
să-i rulezi oasele într-o țigară
și să-i sufli condenscendent fericire în față –
toate astea pe când ceilalți îți testează logica, nu iubirea aproapelui,
și te consideră insensibil și prost,
iar tu nu poți decât să taci și să zâmbești în duritatea ta luminoasă
până la dispariție
mai e puțin,
astăzi în pavilionul cu isuși am primit în perfuzii doza de realitate
plânsete milă și rudele aferente
dar mâine știu sigur, o să țin mâna cuiva și-o să tac
în timp ce în liniștea amiezii câinii o sa stea lipiți cu dragoste de praful orașului
ca niște peceți îmblănite pe o scrisoare uriașă
veche și niciodată trimisă
077.546
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ligia Pârvulescu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 399
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ligia Pârvulescu. “pavilionul cu isuși.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ligia-parvulescu/jurnal/13981522/pavilionul-cu-isusiComentarii (7)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
BIBIBot Eugen Iulian✓ Mi-a plăcut. Ultimele 3 strofe sunt preferatele mele. citit cu interes, Eugen.
0
LPinteresul ma bucura. Multumesc.
0
EPDistincție acordată
Din punctul meu de vedere un text consistent cu niste imagini surprinzatoare si o constructie bine pregatita. Mai putin insertiile cu broadcasting, dar presupun ca pentru autor inseamna mai mult decit pentru cititor, asa ca nu judec o traire. Plus imi place cum faci din inceput sfirsit. Si ma surprinde tonul degajat cu care expui un scrisnet.
0
AMun poem deosebit - o poveste aparent transparenta, inaltata parca peste noi, prin acei isusi si rame si caldura si ciinii in praf...
o plutire hranita din durere si totusi intelegere
da, prietenul si moartea sunt la timpla
iar pistoalele sunt vesnic incarcate
bravo!
o plutire hranita din durere si totusi intelegere
da, prietenul si moartea sunt la timpla
iar pistoalele sunt vesnic incarcate
bravo!
0
LAca expresia pavilion cu isusi am folosit-o si eu intr-un text, unul care nici nu a stat prea mult pe site, pt ca l-am retras, introdus fiind intr-un volum.
la mine era cam asa - amintirile își răspîndesc otrava de fiecare dată cînd îmbraci un drum o carte un prieten
la fiecare bere. Cel mai bine e în înghesuiala din autobuz atunci cînd frînele
te izbesc de oameni și realizezi că toți împrejurul tău sînt străini
că ești singur ca o boală într-un pavilion cu isuși - degeaba îți ceri scuze. Ești pierdut
dar asta aduce o anume liniște, ca atunci cînd primești niște bani. Viața te-a plătit înainte
ca pe-o curvă să stai așa cum vrea și degeaba
degeaba încerci să te răzvrătești. Oricine îți poate spune pentru cine bat clopotele
și tu trebuie să înghiți. Pentru că viața seamănă cu un muzeu de artă
în care intri și toate tablourile sînt așezate cu fața la perete. Te întrebi ce fel de pedeapsă
e asta și răspunsul te va chinui pînă la sfîrșit. Cînd nu te mai interesează pentru cine
bat clopotele și nici cum o mai duce Domnule Motan.
(fragment).
stiu foarte clar ca nu de la mine te-ai inspirat, cred ca sursa e insa in alta parte - cumva se poate ca si eu sa fi luat de acolo - eu nu mai tin minte insa ce si cum. (poate de la pavilionul cancerosilor, dar nu sunt deloc sigur).
in orice caz, voiam sa spun ca am mai vazut astfel de coincidente si astea arata ca undeva mintea poetica are o unica sursa de inspiratie - chiar poezia insasi. ai scris un text bun, bravos!
la mine era cam asa - amintirile își răspîndesc otrava de fiecare dată cînd îmbraci un drum o carte un prieten
la fiecare bere. Cel mai bine e în înghesuiala din autobuz atunci cînd frînele
te izbesc de oameni și realizezi că toți împrejurul tău sînt străini
că ești singur ca o boală într-un pavilion cu isuși - degeaba îți ceri scuze. Ești pierdut
dar asta aduce o anume liniște, ca atunci cînd primești niște bani. Viața te-a plătit înainte
ca pe-o curvă să stai așa cum vrea și degeaba
degeaba încerci să te răzvrătești. Oricine îți poate spune pentru cine bat clopotele
și tu trebuie să înghiți. Pentru că viața seamănă cu un muzeu de artă
în care intri și toate tablourile sînt așezate cu fața la perete. Te întrebi ce fel de pedeapsă
e asta și răspunsul te va chinui pînă la sfîrșit. Cînd nu te mai interesează pentru cine
bat clopotele și nici cum o mai duce Domnule Motan.
(fragment).
stiu foarte clar ca nu de la mine te-ai inspirat, cred ca sursa e insa in alta parte - cumva se poate ca si eu sa fi luat de acolo - eu nu mai tin minte insa ce si cum. (poate de la pavilionul cancerosilor, dar nu sunt deloc sigur).
in orice caz, voiam sa spun ca am mai vazut astfel de coincidente si astea arata ca undeva mintea poetica are o unica sursa de inspiratie - chiar poezia insasi. ai scris un text bun, bravos!
0
NVPrima strofa una deosebita... cred ca de fapt cuprinde in sine, ca potenta, tot ceea ce ai detaliat mai departe... exista mereu nevoia/ispita de a ne re-scrie pana la capat insa vine o vreme in care capatam rezistenta si la acest \"medicament\" iar usurarea relativa care candva insotea actul poetic se disipeaza, umpland butoiasul coltului cu gloante... e un soi de senzatie de sufocare pe care am simtit-o candva... dar dincolo de incercarea mea empatica aprecieri fata de un text imperfect, prin urmare atat de... omenesc.
0
LPVasile, multam pentru recomandarea textului.
Emil, o onoare pentru mine steaua din partea ta.
Anni, I\'m takin\' a bow :0
Leo, comul tau it\'s something :) Ciudate lucruri intr-adevar. Sau normale. Intr-adevar nu-ti citisem scrierea. E clar ca anumite (multe) lucruri sunt peste intelegerea noastra actuala, dar ma bucura ca ele exista si ca ne intalnim cu totii pe acolo pe undeva :)
Vladimir, desigur perfectibil, si multam pentru aprecierea umanului imperfect :)
Emil, o onoare pentru mine steaua din partea ta.
Anni, I\'m takin\' a bow :0
Leo, comul tau it\'s something :) Ciudate lucruri intr-adevar. Sau normale. Intr-adevar nu-ti citisem scrierea. E clar ca anumite (multe) lucruri sunt peste intelegerea noastra actuala, dar ma bucura ca ele exista si ca ne intalnim cu totii pe acolo pe undeva :)
Vladimir, desigur perfectibil, si multam pentru aprecierea umanului imperfect :)
0