astăzi a nins cu piese de domino
de lângă un semafor stricat
dumnezeu îmi dirija circulația
spre un fast-food
eu mă plimb de mână cu o drogată,
dragostea vieții mele,
și mă întreb la câte
iubește-mă la nivel de proză
cu majuscule
și linii mari de pauză
azi am luat un examen
iubeșe-mă-n cădere
sacadat
strânge-mă-n brațe
mai tare!
acum povestește-mi cum fac rușii baie
sau cum
mor cu lacrimi în ochi
mi-am pierdut cuvintele ,umbra
somnul ,mama
mor și mă tot gândesc ce bucuros o să fie
cel care le găsește
n-am haine de înmormântare
știi tu :costum ,pantofi
nici
pașii oamenilor încep să se piardă
îi găzduiesc în mine
le spun povești
și le învăț ridurile
vreau primele șoapte
și primii mei adidași
dumnezeul pașilor mei
unde ai fost aseară?
intru
mă trezesc în patul meu gavial
dimineață de vitraliu
cu oameni deformați de gânduri
înghesuiți într-un gazel
miriapozi genialo-miscibili
dumnezeul meu?
da l-am văzut
era o combinație dintre
am uitat să respir
doctoru\' mi-a zis că nu e bine
măcar să încerc
tot caut sufletul ăla
dar se pare că e un șmecher...s-a ascuns bine
am uitat să privesc
nu pe geam
am uiat să privesc când
mă întreb ce mi-ai spus
în ziua aceea de mai
știu doar că ai plecat ca toți ceilalți
aruncându-mi o carte de vizită
prea multe
prea multe nume
să le mai pot asocia cu ceva
am evoluat de
la semafor se simt primele cuvinte ale creației
cu prea mult roșu
prea mult din ele
un alt motiv pentru care prefer străzi lăturalnice
unde te văd ascunsă în spatele unui copac plin cu
haine
am vrut să mă ascund în spatele monitorului
dar Dumnezeu mă vedea de sus cum trimiteam mail-uri
la întâmplare
le trimiteam fără destinatar
și fără subiect
doar să schimb imaginea de la
„Timpul este substanța din care sunt făcut” Jorge Luis Borges
nu mai știu de când
ascult melodia picăturilor de apă
sau câte lingurițe de zahăr
am pus în cafeaua
care e tot amară
am
ochii râdeau
pe la colțuri de stradă
buzele cântau
\"black dog\" și \"all of my love\"
oamenii serveau
castane prăjite în sânge
iar tu plecai într-acolo
spre centru
la o ceașcă de cafea cu
privesc dintr-un tren zăpada
parcă mi-e dor s-o ating
s-o ridic în palme spre cer și să-i cânt
apoi să-mi pătrundă în pori
în fiecare por în parte
până la cel mai ascuns
și să-i închidă pe
m-am trezit uitându-mă la tine
aveai ochii ca două bălți de vin
într-un decor cu zâmbete dulci uitate
și miros primordial de crin
îți țineam umbra cu două degete
vroiam să o pun undeva la
m-am trezit pe un drum presărat cu popcorn
împărțind semințe de floarea soarelui
celor ce se nasc
soarele clipea
se uita de undeva de sus
încercând să mă întrebe
de ce îi vând copiii
dar eu
dimineața aceasta
părea altfel
am scos capul pe geam
afară mirosea a iarnă si anemone
stai
nu stiu cum miros anemonele
defapt nu stiu nici macar daca au miros
dar sunt ale mele si mi le
stau închis pe o bancă
în fața catedralei tăcerii
cu mâinile strânse
cu timpul uitat acasă printre nasturi
prin parc se plimbă oameni invizibili
ale căror chipuri mi le amintesc
din visele
sunt un cerșetor
locuiesc pe străzi
pline de vitrine sparte
am loc rezervat de la primărie
\"vis-a-vis\" de ieșirea din rai
stau exact în punctul
fără amintiri
fumez un muc de țigară
ce
văd umbra pașilor tăi
pe mormintele iubirii
din întuneric îți fac semn
să te întorci pe cărările toamnei
pline cu frunze topite
pierdute de vânt
uitate în noi
noi aceia ce suntem
frânturi
ți-am spus nu sunt parfumul meu
sunt un fir de mătase neagră
uitat pe o bancă
un pumn de suflete pierdute
puse la păstrat în lada veche
plină de amintiri a bunicii
ah bunica
când îmi
încercă să zboare
dar apa era prea adâncă
trăia printre spice de grâu
ale căror buze plângeau
pe o arie prea înaltă
i-am închis ochii
am băut ultima lacrimă
ce ieșea cu disperare
prin pleoapa
totul e negru
un negru fară de zare
ploia-mi șoptește sumbre mistere
bătând a agonie la fereastra din colț
mi-e cerc în cuvinte
și cercul se strânge
mă arde mai tare
simt dor de iubire și
azi cineva
voia să-mi vândă cu orice preț
un kilogram de lumină calitate superioară
i-am spus că n-are nici un rost
îmi place să-mi pierd curajul
pe o ramură de vâsc uscat
sau în ochii plini de
oare cât ar dura să-mi reclădesc
porțile infernului
sau măcar să pun un preș
mai aspru la intrare
de când a început să vină
cine vrea paradisul e pustiu
trebuie să schimb si perdelele
să pun