Lie Marian

iubește-mă la nivel de proză cu majuscule și linii mari de pauză azi am luat un examen iubeșe-mă-n cădere sacadat strânge-mă-n brațe mai tare! acum povestește-mi cum fac rușii baie sau cum

pașii oamenilor încep să se piardă îi găzduiesc în mine le spun povești și le învăț ridurile vreau primele șoapte și primii mei adidași dumnezeul pașilor mei unde ai fost aseară? intru

mă trezesc în patul meu gavial dimineață de vitraliu cu oameni deformați de gânduri înghesuiți într-un gazel miriapozi genialo-miscibili dumnezeul meu? da l-am văzut era o combinație dintre

mă întreb ce mi-ai spus în ziua aceea de mai știu doar că ai plecat ca toți ceilalți aruncându-mi o carte de vizită prea multe prea multe nume să le mai pot asocia cu ceva am evoluat de

la semafor se simt primele cuvinte ale creației cu prea mult roșu prea mult din ele un alt motiv pentru care prefer străzi lăturalnice unde te văd ascunsă în spatele unui copac plin cu haine

am vrut să mă ascund în spatele monitorului dar Dumnezeu mă vedea de sus cum trimiteam mail-uri la întâmplare le trimiteam fără destinatar și fără subiect doar să schimb imaginea de la

„Timpul este substanța din care sunt făcut” Jorge Luis Borges nu mai știu de când ascult melodia picăturilor de apă sau câte lingurițe de zahăr am pus în cafeaua care e tot amară am

frunze topite, haiku uitat pe masă e tot ce-a rămas

ochii râdeau pe la colțuri de stradă buzele cântau \"black dog\" și \"all of my love\" oamenii serveau castane prăjite în sânge iar tu plecai într-acolo spre centru la o ceașcă de cafea cu

privesc dintr-un tren zăpada parcă mi-e dor s-o ating s-o ridic în palme spre cer și să-i cânt apoi să-mi pătrundă în pori în fiecare por în parte până la cel mai ascuns și să-i închidă pe

m-am trezit uitându-mă la tine aveai ochii ca două bălți de vin într-un decor cu zâmbete dulci uitate și miros primordial de crin îți țineam umbra cu două degete vroiam să o pun undeva la

m-am trezit pe un drum presărat cu popcorn împărțind semințe de floarea soarelui celor ce se nasc soarele clipea se uita de undeva de sus încercând să mă întrebe de ce îi vând copiii dar eu

dimineața aceasta părea altfel am scos capul pe geam afară mirosea a iarnă si anemone stai nu stiu cum miros anemonele defapt nu stiu nici macar daca au miros dar sunt ale mele si mi le

stau închis pe o bancă în fața catedralei tăcerii cu mâinile strânse cu timpul uitat acasă printre nasturi prin parc se plimbă oameni invizibili ale căror chipuri mi le amintesc din visele

sunt un cerșetor locuiesc pe străzi pline de vitrine sparte am loc rezervat de la primărie \"vis-a-vis\" de ieșirea din rai stau exact în punctul fără amintiri fumez un muc de țigară ce

văd umbra pașilor tăi pe mormintele iubirii din întuneric îți fac semn să te întorci pe cărările toamnei pline cu frunze topite pierdute de vânt uitate în noi noi aceia ce suntem frânturi

ți-am spus nu sunt parfumul meu sunt un fir de mătase neagră uitat pe o bancă un pumn de suflete pierdute puse la păstrat în lada veche plină de amintiri a bunicii ah bunica când îmi

încercă să zboare dar apa era prea adâncă trăia printre spice de grâu ale căror buze plângeau pe o arie prea înaltă i-am închis ochii am băut ultima lacrimă ce ieșea cu disperare prin pleoapa

totul e negru un negru fară de zare ploia-mi șoptește sumbre mistere bătând a agonie la fereastra din colț mi-e cerc în cuvinte și cercul se strânge mă arde mai tare simt dor de iubire și

azi cineva voia să-mi vândă cu orice preț un kilogram de lumină calitate superioară i-am spus că n-are nici un rost îmi place să-mi pierd curajul pe o ramură de vâsc uscat sau în ochii plini de

oare cât ar dura să-mi reclădesc porțile infernului sau măcar să pun un preș mai aspru la intrare de când a început să vină cine vrea paradisul e pustiu trebuie să schimb si perdelele să pun