Leonard Ancuta

mi se pare un tecst fain. din puntul meu de vedere surprinde, descrie, are final. este genul de tecst pe care il citesc cu placere fiindca mizeaza pe starea clientului, a cititorului, mai putin pe poeticul in sine. nu e prozaic. e pur si simplu.

din tot ce am citit azi pe sait, asta mi se pare cel mai bun tecst. are nerv, inovatie, comunica emotie. nu am dispozitia necesara pt un commde stea, dar ar fi meritat-o.

ma bucur si pentru tine Florin, iata ca a aparut moda dublelor lansari. Voi incerca sa intru in volumelor. primeste si de la mine un semn de apreciere si consideratie.

titlul si coperta mi se par foarte reusite cred ca voi citi cu mare placere cartea dumneavoastra. sa fie intr-un ceas bun.

ma bucur mult pentru tine. eu am citit majoritatea poemelor tale si am incredere ca succesul nu se va lasa asteptat. sa fie intr-un ceas bun si sper sa am ocazia sa citesc cat de curand cartile tale. ave!

abia acum am vazut comentariul tau. intre timp am dormit. apoi mi-am revazut opera. imi place. nu e cel mai bun lucru pe care l-am facut dar nici de aruncat nu e. acum tie ti se pare ca ti+am inselat asteptarile. nu. nu e asa. ai intrat aici sa te minunezi de ceva, de mine poate, cel care se iubeste pe sine asa cum isi doreste, mult putin, nu conteaza. nu iti place, asta e. multumesc oricum de semn.

ma bucur ca-ti place asa in forma asta de vizuala. sunt convins ca si ca versuri in sine ar fi fost oameni care sa placa. uneori insa imi place sa pun lucrurile in concordanta cu starea proprie un fel de revolta amestecata cu stare de bine. nu stiu ce-a iesit da asa am vazut eu.

dupa cum remarca si un comentator anterior, sunt la a doua incercare de acest tip, prima - broken cello - fiind bine primita la vremea ei. adica, am avut un inceput bun, acum incerc sa ma perfectionez. dar raman tot un novice. chestia asta o sa imi iasa mai bine dupa multe experiente, pe care deocamdata nu le am. tecstul imi place si mie, initial voiam sa il postez asa, insa m-am gandit ca impactul nu va fi in niciun caz acelasi. multam de semn.

trebuie sa incerci sa faci rima alba, adica sa te feresti de rime involuntare. apoi incearca o tema mai putin banala, si incearca sa spui ce simti dar fara a cadea in truisme sau in a spune lucruri general valabile.
incearca sa scrii despre cum ai visa ceva extraordinar, ceva ce nimeni nu ar puta visa vreodata.

pai da. tehnica e aceeasi. dar zic eu ca nu numai tehnica importa, mai e si tecstu. care imprima partea lui de valoare pt ceea ce e aici. (sau de non valoare, asta ca sa previn coimentatorii rautaciosi care nu cauta decat noade in papura).

dana, e o surpriya placuta pt mine ca iti place asa mult.

cezara, ma bucur ca ai remarcat acea parte de tecst. tin mult la ea.


madalina, da leo e si firesc. si uneori se simte intr-un fel atat de firesc incat ar lua toate culorile si s-ar imbraca in ele. este ceva munca, dat nu e nicio cautatura. nici macar una rautacioasa. e asa cum mi-a venit.

mie tecstu mi se pareun fel de trainspotting. faza de inceput cu tre sa fi puternic (ca sa te lasi) si proviziile pare fix de acolo.

strofa a doua e renuntare dorinta stingerea ei, efectiv infrangerea.

finalul imi place, fiidca totul se transforma in praf, e ca si cum neputiinta ta devine o putere de a invinge lumea cu pacatul tau, de a impune propria conditie tuturor, ca o acceptare sau ca o lipsa de vinovatie.

dar prabusirea ramane prabusire.

cam asa vad io tecstu. acu nu stiu, imi place cum e scris, e suficient de aliptic cat sa treci de cateva ori peste el intrebandu-te ce vrea nenea care l-a scris, si e si putin touchy, cu psihedelice si prafuri albe. ce-i pot reprosa e faptul ca e un film cam auster, e destul de alb-negru si e mut, fara muzica.

am citit si reciti acest tecst si emotia mi-a ramas constanta. m-am regasit in ea, a fost bun prilej de aduceri aminte. nu stiu cati au trecut prin asemenea chestii, eu unul le cunosc. dar mai important decat asta este nevoia de simpatie pe care o resimte dupa ani copilul care aramas in noi. acest lucru mi se pare esential pentru tecst, si acest lucru e bine redat aici. in ciuda faptului ca personajul e adaptat cotidianului actual, il revad pe autor la varsta copilariei, ii vad dorinta de a depasi neputintele varstei, plus nevoia de a avea pe cineva langa sa isi imparta singuratatea. mi se pare bine surprinsa fragilitatea, dorinta de depasire a inocentei prin spirit de imitatie, momentul in care psihismul copilului ia prima intorsatura. finalul aduce o intoarcere catre inocenta, catre copilarie, catre nevoia de iubire materna, oarecum patata de iubirea \"vinovata\" a parintilor. esentiala mi se pare si aceasta oglindire, ca o dorinta, in vitrina unui magazin ce inseamna magie pentru copii, o alta regasire a dorintelor copilaresti, neimplinite, iar fondul pe care se petrece aduce inca un plus de sensibilitate.
nu imi place acel fo, cu toate ca stiu ca asa vorbesc copii de la scara, apoi rapandulea cred ca e mai degraba rapandula. s
sunt convins ca fiecare copil din noi are o poveste de spus si si-ar dori sa o spuna. chiar daca ne apartin aceste amintiri, chiar dac sunt filtrate de multe experiente, ele au inca farmecul lor. si daca sunt spuse in clar, fara dramatizari inutile si cu un patos de capitan la 13 ani, imi par cu atat mai ai autentice si mai placute. pe vremea aia citeam Nicuta Tanase. aici am gasit un alt personaj al lui.

am citit acest poem gandindu-ma de la bun inceput la o papusa umana. apoi am vazut ca nu e numai atat. e o marioneta legata ci fire nevazute de cotidian, de viata pe care nu o poate purta decat asa cum este. tocmai de acea imbracatul pe dis din final il vad ca pe o eliberare.

un tecst adanc in semnificatie si inalt ca traire. imi plac aceste jocuri -raportari obiect - subiect. in plus limbajul e de o acuratete remarcabila, cumva de invidiat pt mine. un tecst de recomandat zic eu, pentru faptul ca spune atat de simplu ca orice lucru inalt presupune o temelie infipta adanc.

ligia, acu ca stiu ca iti place, ma bucur pt zambetul tau...

in alta ordine de idei
sunt sigur ca cine a iubit vreodata vreo vaca sau vreun bou intelege mai usor

mie imi place cum scrii. ai un typo - Iarăți mă țin

in rest uneori faci abuz de limba engleza.

nu stiu de ce ti-au ous tecstu la atelier, mie imi parea mai degraba de recomandat.

va multumesc pentru apreciere, va multumesc si pentru instelare (chiar daca nu a ajuns inca).

sunt convins ca se pot face multe asocieri la acest tecst, altcineva mi-a zis de Sorescu. In orice caz, ma bucur ca a atras atentia si sper sa placa si altora.

sincer, mai devreme ma gandeam sa las si io o stea acestui tecst, dar m-am gandit ca e o clona. faza remarcata de stefan e chiar memorabila. whatever, bine ai venit.

ai cateva imagini foarte bune, precum cea cu dezlipitul fericirii, sau cu ochii umeziti de phil collins. apoi cele doua cadre, suprapuse cumva peste timp, creeaza o atmosfera placuta, emotionanta.
ce nu mi se pare insa la acelasi nivel e finalul, socot eu mult prea moale. in plus prezenta icebergului in peisaj mi se para tare disonanta.