Leonard Ancuta

bun venit pe site. primul tau text nu e chiar pe gustul meu dar arata potential. o sa te citesc o vreme pana ma prind ce si cum.

nu stiu de ce, dar textul asta imi pare o compunere de generala. de fapt chiar este, cu exceptia citorva neologisme, o compunere. refuz, sincer, sa cred ca asta e literatura.

sper sa pot ajunge si eu, chiar voi incerca sa-mi pastrez seara libera. mult succes!

cred ca-i o poezie buna si-mi place felul in care zugravesti cu toate ca se simte un aer bucolic, de fotografie invechita, si chiar daca da autenticitate mie mi se pare putin cam prea patinat, ca un soi de aroma de fum. cred ca puteai fi si mai natural decat atat, asa pari cazut intr-o reverie. poate chiar asta ai urmarit, dar crede-ma, imi place cum evoci dar parca si mai mult mi-ar fi placut daca n-ar fi existat acele cuvinte care te poarta in trecut (stiu ca ele is de efect) dar parca nu mi se împaca in cap cu faza din strofa cu futai cu strigaturi. de altfel acolo parca ar trebui sa nu lasi loc de ambiguitati fiindca e sensibil, mai ales ca e poezie si nu sunt puncte

ca și cum după un futai cu strigături
scormonindu-te prin buzunare
n-ai fi găsit decât mărunțiș
lucru care o înnora din senin


cred ca după mărunțis ar trebui un . pt ca altfel se intelege altceva.

pentru cursivitate, dar si pentru ca suna mai normal as inlatura inversiunea de aici întâmplarea
la acte de binefacere
le-a trecut, adica as scrie simplu

întâmplarea
le-a trecut
la acte de binefacere

singuratatatea se apleacă ca o creanga de copac - aș zice singurătatea e o creangă ce se-apleacă/ de preaplinul - așa eviți cacofonia plus ca se subintelege ca e de copac daca e vb de fructe.

la final comparatia cu scoica e nereusita pt ca inteleg ca cerul se prăbușește adeseori in scoici, in fine nu prea inteleg si daca ar face-o cum ar veni asta. e fortat aici.

un text curat, patrunzator, concav, delicat pe alocuri. un text care nu te lasa cu gura cascata dar agata de tine o stare placuta, de lucru de care iti aduci aminte cu nostalgie. sunt foarte sugestive momentul de pudoare sau pietrele cinice, și îmi place mult ca ai o lejeritate in exprimare care arata siguranta in scris.

în primul rînd nu pot decît să vă mulțumesc pentru efortul depus, asta ca sa nu mai spun de timpul alocat mie în condițiile în care sunt convins că timpul este cu atît mai prețios pentru o persoană la vîrsta dumneavoastră. mă bucur mult pentru acest articol fără a minimaliza aprecierile - e drept, sunt măgulitoare pentru mine și aveți dreptate, da m-aș mai lăsa ”jignit” de astfel de ”insulte” critice și sper că ele or să mai vină, mai ales după ce voi lansa volumul. într-un fel e o premieră pentru public, atît cel de aici cît și pentru cel de pretutindeni că află deja că mă străduiesc să ofer un nou volum de poezie și că are în avampremieră cîteva fragmente din volum. m-aș fi așteptat atît din partea domnișoarei care critică, cît și din partea altora, la puțin respect pentru munca mea, adică măcar la un cuvînt de întîmpinare pentru viitorul volum, despre care încă nu pot da detalii, cert e că va apărea undeva spre finele anului (pînă atunci însă voi pulblica un volum de proză scurtă, o altă premieră pentru mine). cum din partea publicului prea puțin respect, vă mulțumesc înmiit dumneavoastră și aș vrea să știți că am foarte mare încredere în cuvintele dumneavoastră și că mă bucur enorm pentru gestul acesta. într-un fel are dreptate domnișoara sau doamna întrebînd de ce m-ați ales pe mine (sunt convins ca are o fobie în ce mă privește, dar asta ține probabil de alte lucruri)dar deja daca tot ați făcut această alegere mă pot mîndri de două ori, mai întîi că e vorba de mine și nu de altcineva, apoi că îmi place ce se spune despre cele scrise de mine. și nu vă faceți griji de ce spune lumea, cred că avea mare dreptate Beaumarchais în citatul oferit de dumneavoastră. Multă sănătate și o strîngere caldă de mînă de pe meleaguri natale.

Leonard Ancuța

in care mi s-a parut ca te-ai cam pierdut, ca te-ai cam diluat, iata un text proaspat si coerent, cu imagini frumoase si destul de incitante. starea e bine sugerata pe de-a-ntregul textului chiar daca e compus din fragmente lipite, se pastreaza. eu as mai restringe ici colo, dar e doar o optiune personala. ce as avea de reprosat este faptul ca fata de aproape toate celelalte texte ale tale nu se diferentiaza nici la nivel de stare, nici la cel de idee, si cred ca intr-un volum ai avea senzatia ca citesti acelasi text scris cu alte cuvinte, în alte variante. dar de sine statator e un text bun.

e un text care-mi place mult, are atitudine, directie si descarcare. imi pare rau ca n-am rabdare acum sa disec, dar cred ca se simte mai bine concizia spre final. cumva primele trei strofe par din alt film, desi la o adica la recitire le poti lega usor.

odata ce-ai intrat in hora, stii ce trebuie să faci! multa bafta de acum inainte, acum e timpul sa sustii efortul facut pana la apafritia asta si sa arati ca poti si mai departe.

ma bucur ca saluti in felul tau despartirea aceasta de un mare om. l-am avut profesor, mergeam cu drag la cursuri si am invatat cateva lucruri de la el, cel mai important fiind acela ca trebuie sa pretuiesc oamenii asa cum sunt nu numai pt ceea ce sunt sau ceea ce reprezinta. si ai mare dreptate, era o imensa placere sa-l asculti pe CMI, si venea lume si de la alte facultati sa asiste la cursurile lui pentru ca era o legenda intre studenti. cine n-a avut experienta personala va intelege mai greu, dar sunt convins ca se poate face cunoscut si prin cele lasate noua.

textul nu se ridica deasupra unui patetism milităresc, dar spre deosebire de acela ăsta nici macar nu-i autentic. imi place insa ideea de a-l opri pe Doamne Doamne din facut, dar ce urmeaza dupa e rau gestionat iar la final aproape ca mi-au dat lacrimile... de ras.

numai ca e fara rost si nu spune nimic concret. adica incepe cu ceva si se tot pierde fara sa spuna nimic. poezia, daca exista si asa ceva in text, eu n-am gasit-o.

și mie mi-a placut, dar cred ca finalul nu-i suficient de puternic. forme de viață împreuna suna bine dar n-are tarie, nu-ti provoaca gol in stomac cum as fi vrut eu de la un poem simplu, curat. e nevoie, zic eu, de un punct de tensiune, si aici nu prea e. cu alte cuvinte as cauta un alt vers de final sau as adauga un vers marfa dupa lalique.

la fel ca marian, la prima citire am ramas cam incifrat. apoi mi-am dat seama ca nu-mi place faza cu doi oameni macelariti de porc - e cam aruncata - dar ador mi-e frica sa nu plapandesc. e cam ambiguu finalul dal acel somn mecanic e bun. cred ca daca ai contura si o idee pe langa stare ai avea un cerc perfect.

imi plac apele care ineaca impreunate. de acord cu claudiu in ce priveste mielul - am vazut explicatia, insa nu e deloc clar ca ar fi vorba despre un anume miel. cred ca puteai sa spui Mielul, cu majuscula. de asemenea nu stiu cum creste iarba de verde. finalul e cam straniu.

imi place. aici se simte acelo fior, acea sinceritate necesara unui poem, mai ales daca are un titlu ca acesta. as scoate chestia aia cu interzise in poezie, autorul trebuie sa-si asume orice spune, n-are nevoie de scuze sau pareri.

mi se pare prea plina de jemanfisism, nu-mi place tonul, e intesata de multe elemente secundare care nu spun nimic. sunt si cateva momente poetice, dar asa cum e acum seamana cu un amalgam. evident, asta e parerea mea.

e fain textul asta, e bine scris si are acel ceva care misca. in vocea asta ai putea scoate un volum.