Poezie
brusc
1 min lectură·
Mediu
Brusc mi-am amintit că totul depinde de mine,
vrând nevrând singuratatatea se apleacă vibrând
ca o creangă de copac
de preaplinul fructelor.
nicio sintagmă nu-mi îngroașă arterele
inima a devenit o povară, trupul mă poartă
ca și cum mâinile nu mai pot susține nepoți
ci o Mare rugăciune,
văd din ce în ce mai rar
cerul, care se prabusește în mine,
e ca într-o scoică care vuește.
astăzi cerul e plin cu nisip
respir profund
sunt pământ.
044.628
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- bianca marcovici
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 77
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat