din Haifa cu oftaturi
Mai învățat să nu explic să ascult sunetul harpei să descifrez fețele oamenilor ascunși sub gluga minciunilor/ templul rugăciunilor către Zidul nostru de la Ierusalim/ cu atâtea oftaturi
eminesciană
O clipă de răgaz de aș fi avut Gândindu-mă la tine Cu pași mărunți aș fi venit Grăbită în suflet dar statornică iubire... La geamul tău aș fi bătut Cu ritmul unei ciocănitori
simfonia spaniolă de LALO
Viclenia cu spatele gol... ți s-a spus că Viclenia în 5 părți nu mai poate să-și închidă cuvintele într-un seif... codul seifului e știut de toata lumea. ți s-a spus ca Vina nu poți s-o
gura grăiește minciuni
dacă nu mă laud eu cine să mă laude gura grăiește minciuni dar ochii nu mint fac o paranteză eu trăiesc în secolul trecut diferența de vârstă strică totul: la știri PROTVI anunță că o bătrână a
revelație
rămas bun metafore magia ușilor închise cu chei descoperite târziu petrecere cu toți nepoții poza de familie la 73 de ani! amintiri pe care nu mai vreau să le visez... poate sunt vinovată,
baladă israeliană
nu-mi amintesc ce și cum noi trăim în legende până la 120 de ani, exact ca punctajul meu de pe poezie.ro deci fără poze, fără climat de solidaritate, fără stele exact cum e și cerul meu acum de
panica ia toate formele
pe timp de război inspirația e deturnată de știrile zilnice de foc, de zgomote, de liniștea dintre alarme harta înroșită de prevenirea atacurilor cu rachete balistice ocupă Israelul, cel puțin
agonie și extaz
de ziua iubirii nu m-a sunat nimeni mobilul a fost inert ca o muscă în așteptare de ziua iubirii mi-am îmbrățișat copiii și nepoții virtual dar ei nu știu
coșmarul
Război pierdut eliberăm ucigași câte 183 pentru trei suflete de om, israelieni ei nu sunt echivalenți ca oameni- egali- transmisii directe de șabat la televizorul nenorocit de vești
armele umane
Într-o zi lumea se va schimba într-un agregat de construcție necesar unei renașteri cu buldozere și lopeți ca după un cutremur devastator. într-o zi lumea se va trezi în comuna primitivă spălând
paralele
Sentimentul dezinteresatului nu lasă urme. destructiv e omul care vorbește tare în locuri publice ar trebui să nu fim indiferenți. arunci scoicile în mare cum ai putea să le dai
nevoia de a iubi
nevoia de pace de stabilitate uitându-te în ochii copiilor nevoia de a privi zborul păsărilor pe cerul albastru fără a presupune că pot fi drone ucigașe nevoia de a îmbrățișa
nu mai pot să joc teatru
sunt ca o frunză în vânt ochii mă lasă... melancolia bătrâneții
colțul mesei rotunde
privesc atent la cei din jurul mesei mele rotunde dintr-un colț cu multe umbre- nepoții toți mănâncă încet mereu același lucru: cartofi prăjiți și șnițele în ziua asta lungă… dar
tratate de pace
vor fi tratate de pace între orbi teroriștii vor avea din nou timp să se înarmeze ostaticii care mai sunt vii vor fi negociați ca pe piața de carne, nimic nu e logic dar așteptăm cu sufletul la
unii și-au pierdut busola
toate zilele sunt la fel preziceri, presupuneri, hotărâri de moment alarme în toată țara mereu mereu de un an și ceva relatări cenzurate să nu te sperii încet încet cuvântul Șalom și-a pierdut
am rămas în urmă
metaforele lipsesc poezia nu se scrie în lumea chinuită de războaie adevărate nu trucate precum în filme unde scenariștii folosesc jucăriile viu colorate și mult foc chibrituri panică indusă de
Salutări din Haifa!
sunt o Doamnă în adevăratul sens al cuvântului port cercelul "fetei cu perlă" numai lumini... asta înseamnă ceva ieșit din comun să mă autodeclar un om cu suflet din carne și oase zidită
arta războiului
Nu ai înțeles ce e dezamăgirea Rima falsă Sau umilirea... N-ai înțeles că nu ajunge Să fii carismatic Obosești chiar tu În acest joc fără acoperire- Nu ai înțeles ce înseamnă să
casa cu gândaci 2
de remarcat că în centrul orașului nu aveam canalizare.. în bucătărie foloseam găleți cu apă luate de la o spălătorie, dar mai interesant era că vecinii mei țigani se lăudau că noi suntem și
casa cu gândaci
noi am stat în casa cu gândaci la parter era o manufactură... noi pe atunci la salon aveam un gemuleț lumina nu pătrundea din cauza copertinei de la acoperiș- cea mică nou născută s-a
război
război să ne apărăm granițele dușmanii s-au pregătit serios fără limită din toate părțile dacă supraviețuim metaforele poetice nu vor mai fi ca acum 100 de ani cu rimă, ci ca o simfonie
la prima mână
de ce nu mă iubești -mă întreb sau poate eu nu realizez amintindu-mi numai greșelile tale pe care nu crezi că le faci lipsa dragostei măsurată nu prin sex ci prin atenție, zâmbet,
descoperire
într-o zi lumea se va schimba într-un agregat de construcție, excavatoarele vor lucra continuu să arunce molozul necesar unei noi renașteri de oameni neviolenți. într-o zi eu nu o să mai
