nevoia de a iubi

Ororile războiului ne marchează existenţa, ne marchează poezia. Când eşti acolo, în mijlocul lor, le înţelegi cel mai bine. Te găuresc până la rădăcinile sufletului. Când eşti la distanţă, dacă nu ai gradul acela de sensibilitate şi empatie, te faci că nu există sau te bucuri că nu eşti în locul nenorociţilor... Un text scurt, ca şi când autoarea abia mai găseşte puterea, după atâtea dezamăgiri, de a vorbi despre nevoia de pace, de siguranţă, de stabilitate, de armonie, dar, mai ales, de iubire. Totul este descris simplu, plecând de la imaginea din ochii copiilor. Cum de mai pot ei rămâne inocenţi într-o asemenea lume, în care păsările sunt înlocuite de drone ucigaşe? Mă aliez cu autoarea în acest îndemn la pace, pentru binele lumii şi al copiilor noştri!

Dragă Ionuț,
Aici sunt ruptă de lume pe Muntele Carmel.
Contactul cu poezia îmi mai dă rezistența necesară să supraviețuiesc.
Nu cer nimic.