Poezie
zeii ficatului
2 min lectură·
Mediu
e o lume făcută să suferi, spun zeii ficatului
îi vezi acolo, în colț, la masa aia mai retrasă
unde se poartă discuții complicate de la o sticlă la alta
de se mai aud tunete și fulgere de parcă acolo
e alt timp, altă vreme, alt loc, alt fel de a fi
și cumva un alt fel de a gîndi, pentru că ei au două creiere
pentru că ei gîndesc și cu ficatul
tu îți măsori mințile cu o sticlă de tărie și deja începe să se vadă
că tăria cîștigă, tu nu gîndești cu ficatul, tu ești rănit în piept
și inima judecă acum, și o ploaie de sulițe care înnegresc cerul
îți comunică durerea într-un analfabet morse care te face
să crezi că iubirea e o scamatorie care te ademenește în iad
și expresiile se schimbă pe fața ta ca la o proiecție cu monștri
și nu mai știi care dintre fețele alea oribile te sperie mai tare
decît adevărata față a inimii tale trecută și stoarsă și ucisă
în roua deflorată a iubirii, cînd simți de adevărat
că dragostea e invers proporțională cu suferința de după
cînd te ridici de la masă și te apropii de zeii ficatului
și după ce mai tragi o dușcă din sticlă le spui
voi, zei ai ficatului, eu sunt zeul inimii, la mine gîndirea
e sinonimă cu suferința, la mine a exista e un efort dureros
prin care trebuie să înveți să zbori în cădere
cu aripile tale imaginare
voi, zei ai ficatului, voi nu știți ce dragoste năprasnică a trecut prin mine
a trecut ca un fulger atît de luminos că mintea mea a devenit de celuloid
un film cu tine care rulează continuu, o, voi, zei ai ficatului
o, voi, iubitori ai lui mendeleev și ai tablourilor lui
nu știți ce e suferința pentru că voi v-o anesteziați zilnic
și fără suferință nu există gîndire, totul e binar, e 0 și 1, plus și minus
iată iubirea, zeilor, iată iubirea zeilor
felul în care dansez pînă la pierderea simțurilor prin toată viața mea
pe muzica durerii mele amplificată de corul durerii din galaxie
în interpretare a capella
sunt zeul iubirii, vă doresc o seară liniștită și nu uitați
că nu există suferințe din iubire, așa e iubirea.
081.261
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Leonard Ancuta
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 378
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 35
- Actualizat
Cum sa citezi
Leonard Ancuta. “zeii ficatului.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14179777/zeii-ficatuluiComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
mulțumesc de semn și apreciere!
0
zeii suferinței, printre ei zeul iubirii
anestezia, acest remediu efemer
interesant!
anestezia, acest remediu efemer
interesant!
0
multumesc de semn si apreciere!
0
Mă voi referi punctual la ultimul vers pe care percutanta şi atât de subtila echivalere între « suferinţe din iubire » şi « iubire » îl trasformă aproape într-un aforism. În « Rebublica » parcă, Platon spunea, apropo de natura dragostei, că unul din avantajele bătrâneţii e că scapi de acest tiran care e dragostea.
Original, noul Olimp !
Original, noul Olimp !
0
M a bucurat comentariul tau, e cel mai punctual, mulțumesc .
0
Mă enervez când mă gândesc câți prieyeni mi-a omorât ficatul ăsta...
Mă întreb:
-Oare nu era mai bine sa nu avem ficat?
Mă întreb:
-Oare nu era mai bine sa nu avem ficat?
0
la fel ca regretele sau parerile de rău, amintirile de orice fel, și în general mai tot viciul are două direcții. poate se intelege.
0

acest text puternic,
plin de imagini forte...
Ideea probabil pleacă
de la o realitate personală...
Cu bucuria lecturii...