Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

există și a doua viață împreună

2 min lectură·
Mediu
era o baltă mare de sînge și m-am apucat cu palmele
să-l adun, să-l pun la loc în trup. trebuie să umplu la loc trupul
cu sînge, cu aer, trebuie să iau creierii cu lingurița și să-i pun la loc în cap
iar inima trebuie s-o strîng în palme și să-i dau formă ca unei chiftele,
apoi ochii, să nu uit de ochii, mai întîi prin sugativă, să-i golim de durere
apoi cusuți la loc, ca lui martinel, ursulețul.
astea e partea cea mai ușoară, pentru că apoi îi văd iubirea, scursă
pe mai multe etaje pînă a ajuns în stradă, pînă au dat mașinile peste ea
au stropit-o în copaci, au luat-o pe roți, iubirea s-a împrăștiat în tot orașul
nimeni n-o vede, cei mai mulți nici nu știu că uneori poate fi verde
alteori e ca întunericul, cum să aduni iubirea de peste tot să o pui la un loc
băi, e clar, omului ăsta nu-i mai merge nimic, încep prin a-i da o mînă
că a lui s-a pierdut, îi dau și restul, că puterea lui de a trăi e ca benzina
care nu mai ia foc. mă așez în trupul lui și simt cît e de bine să fii
pe jumătate viu, pe jumătate mort, să nu-ți pese că din tine curge
viață și dragoste iar alții văd doar slăbiciune și vicii.
nu există bandaje pentru oameni ca noi, nu există nici măcar cuvinte.
mintea mea e ca peștera în care s-a aprins primul foc și s-a desenat
prima dragoste, cînd el și-a tăiat un deget și l-a lăsat ei acasă
cît era plecat la vînătoare.
erau mult mai multe stele pe cer atunci, aproape că era lumină noaptea.
cînd te uitai în apă îți vedeai sufletul, vedeai cîtă durere ești capabil
să înduri, cîtă dragoste poți suporta. vedeai pentru ce merită să trăiești
cum cuțitul e cel mai bun prieten al tău, cum prin inimă trece
tăișul să lase un om să meargă mai departe.
061.616
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
330
Citire
2 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

Leonard Ancuta. “există și a doua viață împreună.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14167641/exista-si-a-doua-viata-impreuna

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@claudiu-tosaCTClaudiu Tosa
Mi-aș fi dorit să scriu eu prima strofă, atât de mult îmi place. Cu restul textului nu am rezonat foarte tare dar mărturisesc că mi s-a părut cumva previzibil, poate din cauza asta. Dar prima strofă e foarte frumoasă, pare din cu totul alt film.
0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
se intampla sa avem ceva de comunicat, si m-am straduit sa spun pîna la final ideea. poate la anul, daca revin asupra lui se mai schimba cate ceva. momentan ma bucur ca ai gasit ceva aici, si-s sigur ca macar in pagina mea mai e cate ceva de gasit.
0
@daniela-birzuDDDaniela Davidoff
" nu există bandaje pentru oameni ca noi, nu există nici măcar cuvinte.
mintea mea e ca peștera în care s-a aprins primul foc și s-a desenat
prima dragoste, cînd el și-a tăiat un deget și l-a lăsat ei acasă
cît era plecat la vînătoare.
erau mult mai multe stele pe cer atunci, aproape că era lumină noaptea.
cînd te uitai în apă îți vedeai sufletul, vedeai cîtă durere ești capabil
să înduri, cîtă dragoste poți suporta. vedeai pentru ce merită să trăiești
cum cuțitul e cel mai bun prieten al tău, cum prin inimă trece
tăișul să lase un om să meargă mai departe."
partea de final mi-a placut mult. si inceputul, da, e o derulare inversa.

A, dar nu mi-a placut chifteaua ! nu stiu, cred ca ai putea gasi ceva mai strong ^ beautiful acolo.

partea de mijloc cred ca dilueaza. as fi fost tentata sa renunt sa mai citesc. dar am mers pana la capat stiind ca ma pot astepta surprize placute. per ansamblu , nice for me !



OPINII
0
Distincție acordată
@daniela-birzuDDDaniela Davidoff
ar putea sa=mi spuna cineva cum dau stea de pe noul site?
0
Distincție acordată
@iulia-elizeIEIulia Elize
Mie îmi place mult poezia, pentru felul în care este construită, adică e mai rar când văd rețetarul acesta particular și bine amprentat. Fiecare strofă are parcă o voce proprie, care numai pare din alt film, dar care per ansamblu formează o legătură frumoasă și care dă bine la lectură. E fain, mie de exemplu, când scriu vers liber, cum și la alții, apare sau se formează natural un fel de armonie, după temă, dar aici e un fel de diferențiere bine gândită și care leagă absolut bine per ansablu, plus că poezia e foarte reușită ca întreg și de mare efect. Stea, și eu!!

De fapt, culoarea îmi place, armonia textului, nu știu de ce îmi dă impresia de flutur, dar mai ales după agregarea textuală, în ciuda faptului că textul e picant, ca de obicei, și interesant, pe la tine...

Spor la scris! :)))
0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
multumesc pentru semnalele luminoase, ma bucur de citire si apreciere.
0