Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

alter valuta

2 min lectură·
Mediu
tocmai mi-am cumpărat un bec, mi l-am pus între degetele de la picioare
și am văzut că luminează. iată-mă o lampă umană, o să umblu la fel
ca diogene, să găsesc oameni adevărați, nu doar umbre.
nu, nu vreau să fiu diogene, eu sunt bătrînultrăgător și strîng bani
să-mi fac un tatuaj sub buric, loc de dat cu fruntea. pentru că nu am reguli
și tabuuri, și îmi place să dau oamenii la o parte că stau în soarele meu.
îmi place cînd vîntul adie prin castanii înfloriți și pare că ninge,
mă bucur când lumea mă arată cu degetul, înseamnă că mă recunoaște.
mi-am făcut o biserică dintr-o piatră, sub ea îl țin pe dumnezeu.
din cînd în cînd și mi-l pun la piept ca pe-o decorație și mă plimb gol
prin mulțime, doar că lumea mă știe pe mine, pe el nu-l vede.
îmi fac sandvișuri cu felii de cer, mă spăl în ploaie, îmi ascult inima
în iubita mea. doar cînd sunt cu ea becul dintre degetele de la picioare se stinge
și pe întuneric ne amestecăm atît de tare trupurile că dimineața mă trezesc
cu ochii ei și ea cu brațele mele. pînă facem schimb de piei, e gata și cafeaua.
soarele răsare în fiecare dimineață, chiar și pentru orbi.
cuvintele spun mereu adevărul, chiar și pentru surzi.
iubirea tot iubire rămîne, chiar și pentru nemernici.
cînd îmi pun dumnezeul sub piatră mă simt atît de liber încît
dacă pășesc prin bălți
nici măcar nu mă ud.
082.104
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
251
Citire
2 min
Versuri
21
Actualizat

Cum sa citezi

Leonard Ancuta. “alter valuta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14167405/alter-valuta

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@bogdan-geanaBGBogdan Geana
Corecteaza!
0
@bogdan-geanaBGBogdan Geana
Am incãlcat regulile, te rog corecteazã!

BG
0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
si apreciez aprecierea!
0
Distincție acordată
Daca neexplodata a primit stea, probabil ca si asta merita.
Rudy
0
Distincție acordată
Domnul bătrânutrăgător, sincer stilul dvs. mi se părea prea tern uneori, dar această poezie mi-a plăcut mult, fiindcă e mai lirică decât celelalte ale dvs., are o viață a ei aparte, are momente cheie și suspans - deși acesta nu e punctul ei forte. Aleg: ”cuvintele spun mereu adevărul, chiar și pentru surzi”, m-a impresionat plăcut, fiind mai filozofic. Dar sunt și imagini plăcute în rest, are doar dezavantajul - poate e doar părerea mea - de a fi puțin infantilă, puțin predictibilă. Dar e un lucru pe care mulți îl apreciază. Și da, lămpile sunt mereu umane, întunericul nu întodeauna.
0
@leonard-ancutaLALeonard Ancuta
prin cuvintele batranuluitragator multumirile sale pentru citire, aprecieri si pareri si va invita la un nou episod.
0
E Ancuţa un narcisist care-şi schimbă sexul doar ca să şi-l gâdile? Nu ştiu. Poate. Scrie el cel mai bine? Posibil. Dar imrpobabil! Facem mişto de el, băgându-l la "atelier"? Facem. Să mai facem? Aş spune "nu".
Ancuţă e orice. Chiar orice, sincer! Pt mine, e un autor pe care nu-l citesc. Însă, tot ca autor, aş spune să-l lăsăm în pace. Serios! Hai să facem mişţo de cineva care chiar mertă!
0
@irinel-georgescuIGIrinel Georgescu
Super poem. O plimbare de legendă. În spirit de frondă, spre recunoașterea artistului de către toți. Să vadă, să audă contestatarii, să învețe ce-nseamnă această importantă trecere printre poeți chemați ori nechemați a Vocii lui Leonard Ancuța
0