Poezie
fața nevăzută a pizzei
2 min lectură·
Mediu
am aruncat băutura în closet și tu m-ai părăsit, așa a fost să fie
am fost prima pasăre care a învățat să zboare cu o singură aripă
și pentru aripi, spre deosebire de picioare, nu există baston
am cîteva riduri amintire de la tine, în loc de fotografii
ca să te văd trebuie să mă privesc în oglindă, visez o vacanță
ca în moarte la veneția, cerul e borderline, luna bipolară
dragostea mea schizofrenică, pînă și din votcă curge un oftat
nu mai pot nici să plîng, mă masturbez ca să ejaculez lacrimi
atît de dor mi-e de tine că în fiecare seară îmi pun ochii în pahar
cum își pun bătrînii proteza, să fie odihniți pentru mîine
dimineața cînd răsare soarele aștept să îmi intre în gură
să te pot striga, să îți spun cît de mult, cît de mult, nu trebuie
să mă repet, sunt atît de imaterial că întunericul din cameră
trece prin mine ca un camion cu luminile stinse printr-un tunel
atît de dor mi-e de tine că mi-am întîlnit urmele în zăpadă
venind din partea cealaltă a lumii, că pentru prima oară
am auzit un violoncel cîntînd la un om și arcușul
scotea tot atîta dragoste de parcă aș fi fost eu
am zburat cu o singură aripă și mi-a fost greu ca unui submarin
care vrea să urce everestul, dar cu iubirea ajungi și pe lună să scrii
comandă fața nevăzută a pizzei, diseară, plătește.
021.163
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Leonard Ancuta
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 241
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Leonard Ancuta. “fața nevăzută a pizzei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-ancuta/poezie/14167417/fata-nevazuta-a-pizzeiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
LA;i nu-mi aduc aminte sa fi scris multa lume despre pizza, sa faca si un poem de dragoste sa puna si pink floyd. ma bucur ca ti-a placut.
0
Acum, cu toate ca mi-aș dori ca ultimul vers sa sune altfel e foarte greu sa trec peste text fără să las un semn.
Cu atât mai mult cu cât mă regăsesc în multe imagini și stări dar și în atmosfera generală.
„atât de dor”-ul ăla care se repetă pare a fi un ultim cui bătut în scândura cuiva iar imaginile care îl precedă sunt autentice, puternice, și au o încărcătură emoțională care ar transforma până și pietrele în bucăți de plastilină. E un text foarte frumos, sincer și brut, fără menajamente. Unii ar putea găsi partea cu masturbarea ca fiind exagerată sau gratuită, dar mie nu mi se pare, o înțeleg foarte bine.
Totuși, partea mea preferată din text este asta:
"atît de dor mi-e de tine că mi-am întîlnit urmele în zăpadă
venind din partea cealaltă a lumii"
E ca o privire de la firul ierbii care reușește să se arcuiască și să treacă peste munți.
P.S: E un text în care cred că am găsit toate elementele pe care obișnuiam să le întâlnesc în trecut în poemele tale. Dar și care m-a făcut să mă opresc un pic și să reiau anumite lucruri din trecut.