Acustică în inimă

Nu mai stiam cate zile au trecut unde era nordul
prin ultimele nopti in care invatam sa mor
cerul impaturise stelele pana sub barbita
“calatorule” ma strigau stafiile, “drumul de abia incepe,
urmeaza-ti semnalul distorsionat de langa tipat”

uneori aveam senzatia ca ma invart in cerc
probabil ca atunci eram navigatorul cel mai batran si mai insetat
ajuns la capatul unei lacrimi


Iti spuneam mai de mult ca versurile tale ma calmeaza. Astazi ele sunt atat de nelinistite incat mi-au adus aminte de mare, si daca te-as cunoaste, atunci cu siguranta te-as chema la un ceai cu gheata, in mijlocul unei insule.

iata-mi cuvintele, aici, in urma unei nelinisti. A doua zi am vazut marea in zilele ei de calmitate. Eram una cu ea. Am uitat sa respir...

de ar fi fost deplin tocit, nici umbră nu ar fi avut, nici valuri, n-ai fi trecut în alt tărâm, mai iertătoare fragedelor ramuri; și dacă lemnul e bătrân și nu-i străin căci îl cunosc dulăii, vei învia din insomnii țipând de-a lungul văii

Cu drag,

Titlu interesant, dar textul m-a blocat. M-am strâns ca un arici în fața lui pentru că înțelegeam cuvintele dar nu înțelegeam mesajul poetic. Parcă ceva-ceva am priceput din versurile \"sub grămada de cuvinte/tot eu eram\" dar în rest... Nu vreau să strivesc corola de minuni a lumii dar mi-ar place să-mi dau seama măcar că e vorba de o corolă.

Vasile,
multumesc pentru gramada aceasta de cuvinte. Ai inteles care era esenta.

Cosmin,
chiar daca vei ramane doar cu cele 2 versuri, eu nu ma supar...
despre tine, ce sa spun? exsista un mesaj poetic pe care-l vei intelege, poate, daca vei renunta la pielea ariciului.

exista

Haide sa ne strigam pe numele nostre vechi sa le rostogolim peste ferestrele cetatii suspendate haide sa ma ajuti sa ma ridic sa caut in sertarul acela carpa de praf in care s-a ascuns un mod de a sterge zece ani din viata ca si cum as aseza peste biroul masiv o hartie pe care sa o scriu altfel. De data aceasta cu mine. A doua oara.

Nu stiu pentru cine scriu, dar stiu de ce scriu. Scriu ca sa ma justific. In ochii cui? Am spus-o deja, dar infrunt ridicolul de a mai spune-o o data: in ochii copilului care am fost.

Bernanos