omul cu versul pe fotografie

Îmi țin în mână inima...un scarabeu mușcă din mărul anotimpului dragostea piele mănâncă e umbra doar și-o margine de vis Așteptând să moară în picioare pe dinafara copilăriei șchioapătă un fel de intimitate albă In lumina puțin ovală a acestui început spre vârful unei iluzii cade în note scurte de violă Punctul își crede umbra în colțul din stânga tocmai acum când secreția lacrimală s-ar fi vrut altfel pictată să-și poata îneca norii în pietre Fiecare ochi e un pântec al liniștii într-o mirare de fildeș Un zeu nătâng cu nici un chip nu pricepea e doar așa...o mică pată negru târziu spre miezul iernii Privirea nu are nevoie de pașaport iubitule prea risipită-n vremuri printre ani Mai departe dacă ai rugina în oase am închis în grabă fereastra