Laurențiu Orășanu

Parodie reușită din toate punctele de vedere. Scenariul nu e din cale afară de original (mulți batem în nevastă, duși acolo și de o rimă), dar e solid și păstrează surpriza pentru strofa finală.
Poate ar fi trebuit să-i dai alt titlu, doar el deconspiră.
Mi-a plăcut!

Calimero

Umoristic bine, dar misogină rău. Polliticaly incorectă. E scrisă din suflet, dar moralizează (în) rău.
Ca și la Nelu Gârda: chiar dacă a ta înclină spre pamflet, nu te holba e un cârlig ieftin.

Calimero

Epitetele, adverbele îți cam mănâncă din spațiul (limitat) în care ar trebui să joci tare, punctând cu umor.
Constructiv se putea mai mult: dezamăgirea ar trebui să rezulte din contrastul dintre gândul lui Adam la cărniță (flămând, dar într-un anume fel) și ceea ce a primit de fapt (iar trufandale?). Sau, să se înfrupte în sfârșit, declarându-se sătul, din nudul expus. Zic și eu.
Concluzie: poantă umoristică bună nu e bine susținută constructiv și prin formă.

Calimero

La bune:
- paralelismul realizat pe fiecare strofă cu poezia originală
- surpriza din poanta finală, cititorul se întreabă, până la final, care ar fi pericolul de care te temi

La mai puțin bune:
- iar te fură vulgarul (ca la finalul cu leguma vânătă, parcă la Vișeu); juriile, bată-le vina, nu mai scrie pentru ele, nu toate sunt la fel. Aici:
Și pune-mi peste bot în grabă mare
Batista...
- umorul nu e picurat pe parcurs (e în strofa întâia, cu lacătele de 1 Kg, nu și în a doua și a treia)

Interesantă opțiunea ta (majoritară, dacă privim și celelalte postări) de a păstra imperfecțiunea prozodică din ultima strofă.

Calimero

Replică lui Florin Rotaru:

Și cum stăteam de gardă înarmată,
La părul din livadă, permanent,
Apare-un tip, cu mapa încărcată
Cu un CV stufos de... concurent.

S-a lăudat că-i tare în arșice,
Că nu-l întrece nimeni din Zăvoi,
Că, la concursul de-agățat gagice,
El iese-n mod constant pe locul doi.

Iar când a fost la traforaj-viteză,
A decupat, cu har dumnezeiesc,
În centru’ țării-o-ntreagă dioceză,
Și-a pus, în gol, Ținutul Săcuiesc.

La Pescuit în Apă Liniștită,
Toți cu lansetă – el, cu un amnar,
Aprinse-un chil întreg de dinamită
Cu un fitil mignon de felinar.

Plătește pensii, mii, alimentare,
Căci a trimis, atuncea, în înalt
Și a lăsat apoi cu burta mare,
Peștoaice-ntr-o parcare, pe asfalt.

Dar nu se-oprește. El tot concurează,
E drept, de-atunci rimează doar în uc,
Poți pune-acid pe el, dar nicio bază,
Iar cinste, de ne face, e cu suc.

Calimero

Corecție la replica G.P.I.:

Și-n versuri triste, cum golește părul!
se va citi:
Și-n versuri triste, cum chelește părul!

Replică lui G.P.I.Ș

M-am pus, sub păr, cu durda la vedere,
Aceea moștenită de la bunu’,
Și cum mă așteptam, poftind la pere,
A apărut, cam după doișpe, unu’.

Îi tremura și mâna pe grenadă,
Cred că-n armată-a fost la manutanță,
La subțiori avea ciuperci, grămadă,
De frig și frică tot dădea din clanță.

M-a amețit c-un verișor celebru
Ce-a plâns că vrea statuie-n port, la mare,
I-am tras, din durdă,-un cântecel funebru,
Măcar la fund să aibă-un pic de sare.

Plecă în fugă, ca scăpat din pușcă,
Uită și tomul ce-l scrisese vărul.
Se și vedea, din pere dulci, cum mușcă
Și-n versuri triste, cum golește părul!

Calimero

Replică lui Radu Ștefănescu

Cândva, livada mea era întreagă,
Se întindea din vale până-n deal,
Aveam și meri, și pruni, și-o fată dragă
Mă aștepta, pe seară, în aval.

Dar n-am făcut lucrările la vreme,
Nici n-am săpat, nici n-am stropit la timp
Și nici parfum pe fată, și nici creme,
N-am asortat, corect, la anotimp.

Mă uit acum la deal: e coasta goală!
Nici urmă de vreun prun sau de vreun măr!
Fătuca s-a cuplat cu-al lui Marghioală
Și-am mai rămas, în cap, doar cu un păr.

Acuma știu să-l prețuiesc cum trebe,
Îi dau îngrășământ la rădăcini,
Îl ud cu apă numai de la Hebe
Și fete nu mai caut prin vecini.

Și uite că a mai rodit o dată
Și vine unu-așa, de flori de măr,
N-are livadă, n-are nicio fată,
Se leagă, din nimic, de-un fir de păr.

Calimero

Tataie, scuză-mi ironia,
Matale uiți (voit?) ceva:
O navă (cum e Agonia) :)
Făr' de balast ar eșua!
Dan-T

Colosală! Bine că aflăm, în sfârșit, care e baza Agoniei. Fugiți, băi, de la uși!

El duce greul pe aici
În sacul plin de pietricele,
Cum epigramele sunt mici,
Îl umple, vârf, cu ghilimele.

Calimero

Mi-ai spus, dar...

Sunt în livadă. Perele sunt coapte
Și-ocupă toate gândurile mele,
De te-oi visa, te voi visa la noapte,
Acuma pun la crăci, de zor, proptele.

Căci, uite, multe-n iarbă au căzut,
Și-și pierd, acolo,-ncet-încet, splendoarea,
Și-atâta, în genunchi, eu ți-am cerut:
Dă-mi un răgaz să termin recoltarea.

Eu mă gândesc la para mălăiață
Ce-a concentrat, sub pieliță, fructoză,
Și-n cinșpe kilometri, pân' la piață,
Se poate transforma din vers în proză,

Tu vrei amor să facem chiar acuma!
De nu le strâng, aleg din ele scrum.
Le-a spus Beniuc, drumeților, cutuma,
Luați, băieți, că-i păr de lângă drum!

Calimero

Ai terminat împărtășitul
Și ți-am simțit, îndat', miasma,
Se vede treaba că aghiasma
Rămase toată pentru Chitul.

Calimero

Comentariu la Îl iubesc pe Făt-Frumos

Cam cu sfială, ți-am trecut, eu, pragul,
Noroc că astăzi nu te-a pus la dos
Cel ce te-ascunde-ntr-un joben, ca magul,
Când tu flirtezi cu unul... Făt Frumos.


Mi-e tare teamă c-ai căzut în vrajă
Acolo, sub mătăsuri, în alcov,
Ia-ți umbreluța și mai ieși la plajă,
Și-n locul lui, citește-l pe Dimov.

Zici c-a intrat cu calu-n mintea ta,
Dar tu nu vezi? Pe net, cu toții vând
Drept armăsar, vreo gloabă fără șa
Și fără-un amănunt ce-l țin în gând.

Îți recomand să-l uiți. El e-n poveste!
Iar dacă vrei să intri în păcat,
Tu ia-l pe Zmeul cel cu cinci neveste;
Mai rar, dar o să știi ce-i un bărbat.

Calimero

Ca de obicei, tonică. Apreciez, sper să apari mai des pe aici.


Miciurinistă

Situația-i ilară:
Când am altoit lămâii
Ce-i țin iarna-n bloc, pe scară
Toți vecinii mei, molâii,
De planton, au stat, pe rând,
- Chiar și japonezul Kunze
Salivând, într-un intrând,
Cu-ochii ațintiți la frunze.



Clorofila urcă-n vine,
Floarea se desface, sfântă,
Fecundarea merge bine,
Toți vecinii se frământă,
Oare face mere verzi,
Pere, piersici sau gutui,
Oare-n bloc o să dezmierzi,
Prune dulci de Covurlui?

Așteptai, gândind, firesc,
Altoită, orice floare,
Ca și orișice, lumesc,
E datoare cu-o născare,
N-a ieșit nici pară, prună,
Nici vreun măr, la noi pe scară,
Toți au zis că: Asta-i bună!
O lămâie gălbioară.

Calimero

N-am înțeles (fenta). Când zici calea dreaptă, nu zici calea dreptății, cum explici. Dreaptă, orice ar fi în mintea ta, ne trimite spre drumul cel mai scurt dintre două puncte. Cum (să-l) s-o ornezi și cu ocolișuri?

Cum, după-o vorbă înțeleaptă
Urmează una poticnită,
Și tu, aici, ne tragi o dreaptă
Și, imediat, o dai cotită.

Calimero

Mi-a plăcut uvertura ta.

N-am fost, la biserică, ușă,
Ades, am făcut-o de oaie
Și, prompt, se trezea vreo mătușă
Să-mi tragă un toc de bătaie.

Calimero

Nelu,
Zic mai jos numai pentru că mi te-ai adresat mai sus. Altfel, discuția e mai amplă, dincolo de conjunctura care a antamat-o (corect ai spus, recomandarea) și ar merita deschis un topic la Polemică.

Așadar, răspuns la întrebarea ta, Nelu:
Între pastelul tău și încercarea care justifică pe deplin încadrarea (comentariului) la conținut vulgar, există diverse paliere. Cu încercarea aceasta tu te-ai dus spre o extremă, aproape pornografică. În mod cert Leonard nu te-a trimis acolo. Sigur, eu am înțeles că ai vrut să exagerezi, ca să arăți unde s-a ajuns deja. Dar, odată atinsă borna, în zona aceea nu se mai sapă (iar îi dau dreptate lui L.A.). Să nu uităm de Creangă, de Geo Bogza, de Mihai Gălățanu... A merge pe urmele lor e ca și cum ai merge pe urmele lui Alecsandri.

Ce facem, atunci? Îi citez pe unii care chiar pot fi crezuți. Putem scrie tradițional, în formă fixă, dar inovând în exprimare, turnând ideile într-o manieră pe care ne-a arătat-o Shakespeare (cel mai rezistent, cel mai neperisabil se pare). Am câteva exemple și de pe acest site, dar nu vreau să stârnesc și mai mult vânturile și valurile. Pe calea ceea ar trebui să încercăm. În sonet, în rondel. Dar cu ascuțișuri care să nu semene a clasici. Să semene a noi.

Sigur că e greu, dar nu imposibil. Puțini dintre cei care vor merge pe această cale vor reuși să ajungă și să rămână lângă Shakespeare. Mult mai mulți dintre cei care caută deschideri noi, moderniste/postmoderniste au șanse să fie remarcați. Cei din prima categorie pot fi, însă, mai longevivi.

Nae,
Chiar dacă apropoul nu a fost la mine, eu răspund (zbang!)
În pastelurile lui Alecsandri, omul apărea și însuflețea natura (așa învățam prin a VI-a). Cu un tractor sau cu un șezlong.

Natura mea e de fapt o grădină cu flori (cultivată, deci!). Eu am și crini, vin și bondari pe la ei și, chiar dacă n-am muri, am un coacăz negru. Așa că am socotit că șezlongul e la locul lui.
Dar, dincolo de explicația mea, mi se pare interesant că nu ai protestat la fată, ci la suportul trupului ei!

Fără ofensă, dar când cochetăm doar ocazional cu poezia (noi: adică eu, GPI și chiar tu, Nae), e bine să ascultăm părerile celor care o mănâncă pe pâine și care o practică așa cum se cade în zilele noastre. Așa că îi dau dreptate lui Leonard Ancuța (în proporție de 95%). Cei 5% sunt scăzuți pentru că el crede că poate aprecia și o epigramă. A dovedit că nu. Nu merg mai departe, adică să-l bănuiesc și că nu se pricepe la poezie scrisă cu umor (sau umoristică), pentru că această eventuală lipsă n-ar fi prea mare (scofală).
GPI m-a făcut iar să zâmbesc. Nu cumva chiar se crede poet?

Calimero

Sonet epigramatic există, rondel epigramatic există, fabulă epigramatică există, pastel epigramatic există, de parodii nu mai vorbim. Pe când o tragedie epigramatică? :)
Dan Norea

Adaug la enumerare Epopeea. După Ion Budai Deleanu (Țiganiada) și Mircea Cărtărescu (Levantul), am punctat și eu (Canadiada). La primele două bag mâna în foc că sunt umoristice. A treia abuzează de catrene epigramatice.

Poezie umoristică tristă am comis la un concurs pe tema unui banc (de altfel, vesel).
Las tragedia în seama lui Dan Norea (cf. GPI). Sunt sigur că o să iasă o... tragedie (glumesc).

Calimero

Ca și cuceritor distins,
S-ar fi făcut de bășcălie
Acum, când are părul nins,
De nu ar fi avut... chelie!
Dan T

UNU
Dacă ARE părul nins (ACUM), deci dacă are păr, nu are chelie. Ideea pe care vrei s-o redai AR sta în picioare cam așa: ar avea părul nins, dacă nu ar avea chelie. Totul trebuie refăcut în înșirarea asta.
DOI
S-ar fi făcut de râs cu părul nins (dar l-ar salva, chipurile, chelia, de aceea nu e alb la păr). Discutabil, mai ales pentru un Don Juan. Ãștia fac furori până mor.

Tot cu fanta, una mai veche de-a mea, corectabilă:

La solar

Mi-a spus o blondă: În natură,
Prefer vacanța la solar,
Că poate așa, prin crăpătură,
Se uită un miliardar.

Calimero

Mai puțin ATMOSFERA ASTA (nepoetic), pastelul e reușit.
Completez atmosfera de aprilie cu o poezie din 2009, care nu mai e pe aici, după un dezmăț tolerat:

Dezmăț

Albine cu-aripi sidefate
Bat ceasul în cupe de crini,
Iar coapsele lor, parfumate,
Pe loc se desfac. Pelerini

Vin fluturi în volte perfecte,
La trup maronii și păroși,
Pe roze de rasă, selecte
Antene întind, languroși.

Doi greieri, cuprinși de căldură,
Comit un asalt insolent
La tufa-nflorită de mură
Ce cade-n genunchi, penitent.

În șort, pe șezlong, prinzi, alene,
În plete o floare de crin,
Simți pulsul crescându-ți în vene,
Strivești, sub un braț, sânul plin.

Privești pe sub gene dezmățul
Floral, parfumat și monden.
Alungi un bondar. Șugubățul
Poftea la un bob de polen.