Aprilie

capturat cu plăcere zumzete, culori, armonii, accelerații... dezmățul!

este aprilie, iată motivul!

Mai puțin ATMOSFERA ASTA (nepoetic), pastelul e reușit.
Completez atmosfera de aprilie cu o poezie din 2009, care nu mai e pe aici, după un dezmăț tolerat:

Dezmăț

Albine cu-aripi sidefate
Bat ceasul în cupe de crini,
Iar coapsele lor, parfumate,
Pe loc se desfac. Pelerini

Vin fluturi în volte perfecte,
La trup maronii și păroși,
Pe roze de rasă, selecte
Antene întind, languroși.

Doi greieri, cuprinși de căldură,
Comit un asalt insolent
La tufa-nflorită de mură
Ce cade-n genunchi, penitent.

În șort, pe șezlong, prinzi, alene,
În plete o floare de crin,
Simți pulsul crescându-ți în vene,
Strivești, sub un braț, sânul plin.

Privești pe sub gene dezmățul
Floral, parfumat și monden.
Alungi un bondar. Șugubățul
Poftea la un bob de polen.

excelente, ambele.

felicitari.

Ottilia, suflet sensibil, adu-ți aminte de aceste versuri când te oprești să tragi spre nas o creangă de corcoduș (cireș, vișin...).
Laurențiu, poezia te e superbă! Ai prins punctul slab al sonetului meu, caut o soluție.
Radu, mulțumesc din suflet! Scrii excepțional, iar faptul că apreciezi un text al meu îmi dă aripi (de fluture:)).
Toate bune!

Zău că nu mi-aș fi imaginat ca se pot scrie pasteluri epigramatice. Atât cel din pagina principală, cât și cel al lui Laurențiu Orășanu (care aici ne cam derutează: e Calimero sau Ghiocel?) exprimă bucuria sosirii primăverii respectând, aparent, toate regulile unui pastel. Dar, printre rânduri, mustește umorul. Felicitări amândurora!

Sonet epigramatic există, rondel epigramatic există, fabulă epigramatică există, pastel epigramatic există, de parodii nu mai vorbim. Pe când o tragedie epigramatică? :)

Dane, cred că tu ești omul potrivit pentru a scrie prima tragedie epigramatică, nu pentru că scrii epigrame dramatice (:)) ci pentru că ai studiat celelate genuri și pentru că ești autorul Epi...gramaticii.
Mulțumesc pentru parcurgerea atentă a intervalelor dintre rânduri. Te satisface distanța single? :)

Sonet epigramatic există, rondel epigramatic există, fabulă epigramatică există, pastel epigramatic există, de parodii nu mai vorbim. Pe când o tragedie epigramatică? :)
Dan Norea

Adaug la enumerare Epopeea. După Ion Budai Deleanu (Țiganiada) și Mircea Cărtărescu (Levantul), am punctat și eu (Canadiada). La primele două bag mâna în foc că sunt umoristice. A treia abuzează de catrene epigramatice.

Poezie umoristică tristă am comis la un concurs pe tema unui banc (de altfel, vesel).
Las tragedia în seama lui Dan Norea (cf. GPI). Sunt sigur că o să iasă o... tragedie (glumesc).

Calimero

Cred ca se face o confuzie aici...
Nu e un rondel ci un sonet.

Un pastel excelent pentru care felicit autorul...!

ca acum 150 de ani versificatia asta era poezie, acum, insa, nu e decat un artificiu perfect stapanit. pacat, domle, mare, pacat.

Ștefan Petrea, nu a spus nimeni că e rondel. Mulțam de comentarii.

Leonard Ancuța, păcat de ce? De timpul meu? De timpul cititorului? De faptul că douămiitreisprezeciștii nu sunt receptați cum se cuvine? De faptul că acest sonet a fost recomandat?
Nu vreau să intru în polemică, dar prefer, bunăoară, să ascult Verdi în loc să ascult hip-hop.
Există și poezie modernă care îmi place. Este apanajul unor oameni foarte inteligenți, puțini, în măsura în care pot eu să-mi dau seama...

exista un public fanatic al acestui gen de poezie care este de o cumintenie si o smerenie desavârsita...adevarul o fi undeva pe la mijloc si cred ca leonard ancuta,desi cam caustic,a vrut sa va atraga atentia ca poate bateti pasul pe loc,pe o tema devenita "folclorica" ,banala...riscati sa deveniti un simplu versificator,cu toata sinceritatea care anima acest poem "ocazional"...(vine ,vine primavara...)
dar daca va satisfac cele peste o suta de like-uri pe facebook,foarte frumos,ca acest site produce hormonii fericirii atât la autor cât si la publicul sau

din punctul meu de vedere puteti asculta orice. fie verdi, fie bela bartok. si puteti scrie orice, inclusiv ca shakespeare sau ca francois villon. si puteti sa mai inventati odata roata, si de doua ori bicicleta. dar fara pretentia de literatura. fara pretentia de muzica, fara pretentia de inventator, pentru ca exact asta lipseste: factorul noutate. daca ati fi scris o poezie hip-hop, tot in peisajul asta anost si deja consumat v-ati fi situat, fiindca deja a fost consumat sau cum se spune, fumat, de altii. ce-i drept, nimic nou sub soare. greu a mai avea putere de a recrea poezia, foarte greu a reinventa, a lua un nou drum, a rasari pe un ogor inca inexistent si cu ocazia asta sa inventezi insusi ogorul. stiu asta si nici mie nu mi-e asa la indemana. insa de pe margine, ca si chibitii la fotbal sau la sah, zic si eu: mutarea asta s-a mai facut. de ce oare nu putina indrazneala. de ce sa ne intoarcem la Al O Teodoreanu in loc sa inchidem ochii si sa facem un pas inainte iar cand ii deschidem sa fim cu o secunda inaintea celorlalti? Poezia dvs e inginereasca, insa in afara de tehnica f buna, nu are nimic special: nici ca idee, nici ca versificatie. e cumva acelasi cantec compus 100 si ceva de ani pe care il canta toti cantaretii si au succes cu el, dar asta pentru ca exista un public la fel de redundant ca si cantecul: oameni care nu stiu ca se repeta fara folos, oameni care isi extrag emotiile din aceeasi zama de varza neschimbata de ani in care si strabunica, si bunica si tatii si apoi fii arunca an de an varza la murat. faptul ca spun astea aici nu sunt urma unei frustrari. ma bucur chiar, sunt mandru ca genul asta de poeme sunt recomandate aici. asta arata ca agonia si-a atins punctul de maximum si ca mai mult nu mai poate. e minunat. dar eu ma gandesc la viitorul poeziei si nu la viitorul agoniei, fiindca in stilul asta agonia o sa ramana nemuritoare in simpla-i idiosincrazie. sper insa ca acei tineri poeti care vin pe aici sa nu ia de bun, sa fie suficienti de inteligenti sa discearna intre ce inseamna calittate autentica si calitate artificiala. fiindca aici artificialul, ma scuzati, il promovati sub semnul unei calitati pe care probabil o mie de oameni il sustin, desi cantitatea asta nu inseamna nimic sub auspiciile unei valori autarhice. cu alte cuvinte ar da mai bine sa spuneti ca da, m-am jucat si joaca mea e buna, cum si altii se joaca si joaca lor e buna. insa nu va infatuati ca ar avea si valoare fiindca eu unul cred si sustin drept si inalt ca n-are. nu pentru ca e invechita, ci pentru ca n-are noutate. verdi a fost nou la vremea lui, dar cine mai canta exact la fel ca el azi? goya a fost bun dar cine mai picteaza asemenea azi? si o pot tine tot asa. da, acestea sunt valori autentice dar imitatia nu face o valoare autentica, ci doar o copie palida, lipsita de stralucire. stralucirea ar putea veni macar dintr-un cuvant nou, o expresie noua, din ceva care sa apartina zilei de azi sau de maine, nicidecum celei de ieri. daca ar fi macar asa, sunt sigur ca fie si pt un cuvant deosebit as fi apreciat lucrarea dumneavoastra. dar mi-ati interzis acest lucru. si inca o data, nu pentru ca ma consider eu unul care a reusit asta, dar stiu ca eu incerc si ca ma straduiesc. si nu va acuz, de fapt, pentru faptul ca ati scris ce ati scris: e onorabil ce ati scris. eu doar v-am transmis parerea unuia care vrea mai mult de la cuvinte decat simpla lor aliniere in rime. si nu ma luati prea tare in serios fiindca nici eu nu ma iau. si eu glumesc, la fel ca toata lumea. si mai si rad la glumele bune.

Adrian Suciu, un poet pe care-l respect, are un blog pe care a făcut o listă cu scriitorii români în viață (presupun că e vorba despre cei pe care-i consideră el scriitori, în mod subiectiv, dar în cunoștință de cauză, cred). Mă retrag o vreme în pustie cu blogul său, să mă mai informez.
Postura de exponent al mediocrilor saitului mă incomodează teribil.
Totuși, pentru cei care, eventual, n-au prins ideea micii mele încercări, ea este aceea că natura practică sexul liber. Nu, nu e nouă, dar unii, pe care de asemenea îi respect, spun că am spus-o într-un mod hazliu.

nu spun că acest sonet este o capodoperă așa cum nici autorul nu are această pretenție. Lipsesc într-adevăr unele figuri de stil care să sugereze metamorfoza primăverii dar autorul reușește, totuși, să creeze imagini chiar și cu metode mai mult explicative decât sugestive.Faptul că nu are idei futuriste cu "furnici strivite de pleoape" nu înseamnă că trebuie să-i aducă cineva diatribe de tot...păcatul. Dacă acest sonet, cu toate micile lui carențe, ar fi fi neglijabil, adică slab ca multe versificări cretine și absconse, nici superpoeții ultramoderniști nu s-ar "obosi" să-l analizeze.Tovarăși! Știți chestia cu paiul și cu bârna în ochi. Lăsați furnicile să muncească!

Calimero, pastelul tău e fain dar așa cum tu ai găsit ceva nepotrivit la IPG așa și mie mi se pare nepotrivit un termen în poezia ta:
"...În șort, pe ȘESLONG, prinzi, alene..."

Păi ori e în natură, ori în gradena cu piscină.
Asta nu înseamnă că nu mi-au plăcut scrierile celor doi. IPG și Cali.........mero
vă stimez pe amândoi

Să fim bine înțeleși, apropoul nu a fost pentru tine ci pentru Dl de mai sus cu textulmai...lung

Nae,
Chiar dacă apropoul nu a fost la mine, eu răspund (zbang!)
În pastelurile lui Alecsandri, omul apărea și însuflețea natura (așa învățam prin a VI-a). Cu un tractor sau cu un șezlong.

Natura mea e de fapt o grădină cu flori (cultivată, deci!). Eu am și crini, vin și bondari pe la ei și, chiar dacă n-am muri, am un coacăz negru. Așa că am socotit că șezlongul e la locul lui.
Dar, dincolo de explicația mea, mi se pare interesant că nu ai protestat la fată, ci la suportul trupului ei!

Fără ofensă, dar când cochetăm doar ocazional cu poezia (noi: adică eu, GPI și chiar tu, Nae), e bine să ascultăm părerile celor care o mănâncă pe pâine și care o practică așa cum se cade în zilele noastre. Așa că îi dau dreptate lui Leonard Ancuța (în proporție de 95%). Cei 5% sunt scăzuți pentru că el crede că poate aprecia și o epigramă. A dovedit că nu. Nu merg mai departe, adică să-l bănuiesc și că nu se pricepe la poezie scrisă cu umor (sau umoristică), pentru că această eventuală lipsă n-ar fi prea mare (scofală).
GPI m-a făcut iar să zâmbesc. Nu cumva chiar se crede poet?

Calimero

Nae, mulțumesc pentru solidaritate.
Calimero, poate că Leonard Ancuța are dreptate în proporție de 99%, dar greșește atuni când mă face infatuat. Eu n-am făcut decât să scriu un sonețel, iar sonetul are formă fixă. Din nefericire a fost trecut la recomandate, de aici reacția care mi se pare, totuși, disproporționată.
Nu știu unde am declarat că mă cred poet. Nu sunt pentru că n-am scris poezie, dar în suflet sunt mai poet decât îți închipui.
Uite voi face o încercare de a transcrie într-un ton mai apropiat de zile noastre, cum să le zic? versurile(?) de mai sus. Recunosc, m-am inspirat din poeții de aici, dar nu e plagiat.

breaking news

azi dimineață un roi de fluturi
a evadat
din spitalul de nebuni vestea
străbate ca un meteorit în cădere
pădurea
crengi ca niște falusuri în erecție
înconjurate de fire
-de păr- se masturbează în grup
în așteptare
sirena pompierilor stropește
cu sânge trandafirii
din grădina botanică
miroase a petale de
mă iubește nu mă iubește
armata de cărăbuși
de mai, eu mai, tu m-ai în
poziție de tragere
eu ți-o trag
tu ți-o tragi
el, ea ți-o trage
ia poziții în jurul livezii
în care
mă aștepți să mi-o sugi
în timp te piși pe covorul de flori

Ce zici? :)

Nelu,
Zic mai jos numai pentru că mi te-ai adresat mai sus. Altfel, discuția e mai amplă, dincolo de conjunctura care a antamat-o (corect ai spus, recomandarea) și ar merita deschis un topic la Polemică.

Așadar, răspuns la întrebarea ta, Nelu:
Între pastelul tău și încercarea care justifică pe deplin încadrarea (comentariului) la conținut vulgar, există diverse paliere. Cu încercarea aceasta tu te-ai dus spre o extremă, aproape pornografică. În mod cert Leonard nu te-a trimis acolo. Sigur, eu am înțeles că ai vrut să exagerezi, ca să arăți unde s-a ajuns deja. Dar, odată atinsă borna, în zona aceea nu se mai sapă (iar îi dau dreptate lui L.A.). Să nu uităm de Creangă, de Geo Bogza, de Mihai Gălățanu... A merge pe urmele lor e ca și cum ai merge pe urmele lui Alecsandri.

Ce facem, atunci? Îi citez pe unii care chiar pot fi crezuți. Putem scrie tradițional, în formă fixă, dar inovând în exprimare, turnând ideile într-o manieră pe care ne-a arătat-o Shakespeare (cel mai rezistent, cel mai neperisabil se pare). Am câteva exemple și de pe acest site, dar nu vreau să stârnesc și mai mult vânturile și valurile. Pe calea ceea ar trebui să încercăm. În sonet, în rondel. Dar cu ascuțișuri care să nu semene a clasici. Să semene a noi.

Sigur că e greu, dar nu imposibil. Puțini dintre cei care vor merge pe această cale vor reuși să ajungă și să rămână lângă Shakespeare. Mult mai mulți dintre cei care caută deschideri noi, moderniste/postmoderniste au șanse să fie remarcați. Cei din prima categorie pot fi, însă, mai longevivi.