Poezie
Plugușor pentru politicieni
4 min lectură·
Mediu
Notă:
Acest text este o glumă de sărbători.
Orice asemănare cu realitatea
ar fi destul de neplăcută...
Aho, aho, copii și frați,
Voi ce mai sunteți curați,
Lângă boi vă adunați
Și pe rând să îi urați
Pe aleși și-nscăunați,
Poate-n anul care vine
Se vor comporta mai bine!
Ia pocniți din bice, măi,
Să se sperie cei răi!
Mânați măăăăăi!
Stați puțin și ne-asculltați
SENATORI ȘI DEPUTAȚI
Ce dormiți și ce căscați!
Alteori, interesați,
Pentru voi legiferați
Și cu dragoste vă dați
Lefuri și imunitate
Și-alte drepturi gogonate!
Legi vă faceți, speciale,
În ovații și urale.
De aceea, la fereastră,
Am venit cu ura noastră!
Ia pocniți din bice, frați,
Să se simtă-amenințați
Și în anu’ care vine
Să legifereze bine!
Mânați măăăăăi!
La GUVERN să mergem, frate,
Cel cu teme copiate
Sau greșite sau diktate,
Să-i urăm de SÃNÃTATE,
Chit că în străinătate
Se tratează cel ce poate!
Cei săraci rămân acasă,
Dar de ăia nu le pasă,
Că dărâmă școli, spitale
Și înalță catedrale
Și biserici - cu ce cost! -
Parcă Dumnezeu e prost
Să se lase cumpărat
De vreun ctitor agramat
Cu avere din furat!
Mânați măăăăăi!
Mai luați-vă avânt
Să urăm la-NVÃÞÃMÂNT
Unde ne-am abramburit,
Iar mai nou ne-am pricopsit,
Că avem, să mi te ții,
Comitete, agenții,
ISJ-uri, CCD-uri,
ARACIP-uri, ANC-uri,
CSU-uri, CCP-uri,
CFC-uri, CEV-uri
ARACIS-uri și CEAC-uri
CNE-uri și-alte fleacuri,
Iar când școala nu e mare
O cam paște-o comasare
Și profesori de elită
Sunt plătiți pe cap de vită,
Nu pe munca la copii
Ci pe munții de hârtii!
Hai băieți, veniți cu noi
Să mai dăm cu biciu-n boi!
Mânați măăăăăi!
Plugușorul nu e gata:
Să urăm puțin ARMATA,
Care papă munți de bani
De la angajați, țărani,
Să îi apere acuși
Pe americani de ruși!
Și mai e JANDARMERIA
Care bate România
Dacă nu dă de pomană
Toată Roșia Montană,
Dacă nu dă, altruist,
Toate gazele de șist!
Mai pocniți din bice măi
Că mă ia cu năbădăi!
Mânați măăăăăi!
Am striga urări concrete
La SERVICII – la SECRETE,
Le-am toca pe rând, mărunt,
Însă nu știm unde sunt!
Mânați măăăăăi!
Am ura, dac-am avea,
Și INDUSTRIA cea grea,
Dar e moartă, cum se știe,
N-are cum să mai învie,
Că au pus-o pe butuci
Bravii noștri politruci,
Amatori, nepricepuți
Sau nemernici sau vânduți
Pentru câțiva euroi!
Dați din nou cu biciu-n boi!
Mânați măăăăăi!
Să-i mânăm pe boi o tură,
Și pe la AGRICULTURÃ
Care-i dată sinecură
Că avem acum o lege:
Ce a mai rămas de rege,
De Tărâță – de Culiță
Și urmașii lui Făniță,
De biserici, mănăstiri
Și de alte moșteniri,
Să se vândă la străini
Pe o mie de țechini,
Iar țăranii de la noi
Să robească la ciocoi,
Prinși în jug pe post de boi!
Vai și-amar de ei, țărani,
La anu și la mulți ani!
Mânați măăăăăi!
Hai cu boii înainte
Să-l urăm pe PREȘEDINTE,
Care nu-i lipsit de minte,
Că și-a pus în gardă țara
Cum că iarna nu-i ca vara
Și își folosește harul
Adunând averi cu carul
Și-ară sute de hectare
Prin fiică-sa cea mare,
Ce-a ajuns miliardar
Din salariul de notar
Și-a împins-o fără frică
Pe fiică-sa cea mică
Să lucreze la Bruxelles
Pe salariu frumușel!
Nu e bai că vă umflați,
Însă ne reprezentați
Și-așteptăm pe lângă boi
Să arați și pentru noi!
Mânați măăăăăi!
Să mai adresăm o frază
Celor ce coabitează,
Dar se-njură cu mult spor
Tot pe la televizor:
Înjurați-vă discret,
Prin scrisoare, prin bilet
Sau direct la telefon
Fi’ndcă nu e de bonton
Să-njurați ieșind pe scenă,
Că ni-i silă și ni-i jenă!
Mânați măăăăăi!
De urat am mai ura,
Dar mă tem că ne-or lega,
Că noi suntem mititei,
Nu suntem imuni ca ei,
Dar la anul care vine
Ne vom pregăti mai bine
Și de nu-i destul cu plugul,
Vom veni cu tăvălugul!
Pân’ atunci, noroc și bani,
La anu’ și la mulți ani!
Mânați măăăăăi!
0118.783
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Gârda Petru Ioan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 655
- Citire
- 4 min
- Versuri
- 158
- Actualizat
Cum sa citezi
Gârda Petru Ioan. “Plugușor pentru politicieni.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/garda-petru-ioan/poezie/14041215/plugusor-pentru-politicieniComentarii (11)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
După ce acest Plugusor incisiv a penetrat pană în interiorul Academiei (Cațavencu...), iată că a intrat și în casele agoniștilor! Spiritul său critic va pluti deasupra meselor îmbelșugate de revelion, înveselindu-i din nou pe români, obișnuiți de multă vreme să facă haz de necaz! Aprind și eu o stea pentru a marca această urare plină de umor de cea mai bună calitate!
0
Distincție acordată
Nu aș vrea să te împung
Însă, dom'le, e prea lung,
Lung precum o zi de post,
Nu-l citește niciun prost!
Nelu, felicitări pentru un plugușor bine făcut, care tinde să atingă toate relele din țara asta, de asta a și ieșit atât de lung.
Felicitări și pentru apariția în Academia Cațavencu, eveniment care încununează un an plin de succese, pe măsura valorii tale de umorist!
Și îți urez, în prag de An Nou, ca 2014 să îl depășească pe 2013, din toate punctele de vedere!
Însă, dom'le, e prea lung,
Lung precum o zi de post,
Nu-l citește niciun prost!
Nelu, felicitări pentru un plugușor bine făcut, care tinde să atingă toate relele din țara asta, de asta a și ieșit atât de lung.
Felicitări și pentru apariția în Academia Cațavencu, eveniment care încununează un an plin de succese, pe măsura valorii tale de umorist!
Și îți urez, în prag de An Nou, ca 2014 să îl depășească pe 2013, din toate punctele de vedere!
0
Urez la mulți ani tuturor comentatorilor și vizitatorilor acestei pagini!
Adresez mulțumiri comentatorilor și urătorilor cu steaua.
Și o replică lui Dan:
Norea Dan, aho, aho!
Proștii nu știu dac-ajung
Să-l citească. Apropo
Tu de unde știi că-i lung? :)
Adresez mulțumiri comentatorilor și urătorilor cu steaua.
Și o replică lui Dan:
Norea Dan, aho, aho!
Proștii nu știu dac-ajung
Să-l citească. Apropo
Tu de unde știi că-i lung? :)
0
Ai avut de urat, nu glumă! Așa cum ți-am mai spus, strofa adresată sistemului nostru de învățământ, un sistem grav bolnav, m-a uns pe suflet.
De acum, conform tradiției, aștept să primesc plugușorul tău, pe e-mail, cu autor necunoscut. Carevasăzică, să ajungă folclor. :)
La mulți ani!
De acum, conform tradiției, aștept să primesc plugușorul tău, pe e-mail, cu autor necunoscut. Carevasăzică, să ajungă folclor. :)
La mulți ani!
0
Distincție acordată
literatura română duce lipsă rău de tot de astfel de texte, sociale, atât de clar exprimate. am mai citit in paginile voastre, ale epigramistilor, tot felul de mici dar incisivi pumni in gura Puterii. dar pana acum nu am mai citit ceva atat de compelt. mi se pare bine ca totul e tratat cu umor, sau că e pus intr-un frame umoristic. poate că ar fi nevoie si de ceva mai dur, un pic mai des. oricum, salut acest demers si tin acest poem la loc sigur pentru tot anul. e greu sa urezi chestii de gen "an nou fericit" in contextul social despre care vorbim, lucrurile par tot mai urâte. asa ca urarea de mai sus are meritul de a impăca pe toată lumea. felicitări si...un an nou...decent măcar. :)
raul
raul
0
Distincție acordată
pentru că mi-a plăcut tare mult acest plugușor! Se vehicula, mai sus, ideea că ar fi cam lung. Dar de unde! Mie mi s-a părut cam scurt, atât e de bun! :) Tooot aș fi citit... Bravo, Nelu, ești tare! Tare și mare , nu cum spui: "Că noi suntem mititei"!
Felicitări și noi realizări în noul an!
Felicitări și noi realizări în noul an!
0
Dane
L-aș face scurt, dar nu-i ușor
Și nu degeaba-i mare,
Că ăsta nu e plugușor
Ci șir de plugușoare.
Vali,
Partea cu Învățământul e urată mai mult, prietenii știu de ce. Cât despre anonim pe mail, nu l-ai primit încă?
Raul Coldea, mulțumesc pentru comentariul serios și la obiect și pentru „colindul” cu steaua. Așa e, trebuie umblat cu biciul, măcar atunci când ne permit tradițiile.
E greu să te bucuri când nu vezi o perspectivă pozitivă pentru cei mulți. Să avem un an mai bun!
Ioan Toderașcu, mă bucur să ne reîntâlnim măcar pe această cale. Îți urez un an nou fericit și o reîntoarcere în topul epigramiștilor (ai fost mai puțin vizibil în ultima vreme). Mulțumesc pentru stea.
L-aș face scurt, dar nu-i ușor
Și nu degeaba-i mare,
Că ăsta nu e plugușor
Ci șir de plugușoare.
Vali,
Partea cu Învățământul e urată mai mult, prietenii știu de ce. Cât despre anonim pe mail, nu l-ai primit încă?
Raul Coldea, mulțumesc pentru comentariul serios și la obiect și pentru „colindul” cu steaua. Așa e, trebuie umblat cu biciul, măcar atunci când ne permit tradițiile.
E greu să te bucuri când nu vezi o perspectivă pozitivă pentru cei mulți. Să avem un an mai bun!
Ioan Toderașcu, mă bucur să ne reîntâlnim măcar pe această cale. Îți urez un an nou fericit și o reîntoarcere în topul epigramiștilor (ai fost mai puțin vizibil în ultima vreme). Mulțumesc pentru stea.
0
dar.. cu scuzele de rigoare că abia azi intervin. L-am început pe 31 dec. anul trecut dar a trebuit să mai și mănânc, să dorm. Și "într-un final, am ajuns la sfârșit". Ce-i drept, extenuat.
Bine IPG să ne vedem la anul și la mulți ani
Bine IPG să ne vedem la anul și la mulți ani
0
Nae, bine că într-un sfârșit ai ajuns la final. Dar ăsta nu e capătul terminării deznodământului.
Ne vom vedea, firește, chiar de-ar fi să nu ne întâlnim. Dar nu va fi!
Un an excepțional, cu sclipiri memorabile!
Ne vom vedea, firește, chiar de-ar fi să nu ne întâlnim. Dar nu va fi!
Un an excepțional, cu sclipiri memorabile!
0

în orice caz, eu îți doresc un An Nou mai bun și fie ca dorințele de o viață pentru o viață tihnită să prindă aripi, să aibă finitudine!
La mulți ani!