Þi-am spus?

Mi-ai spus, dar...

Sunt în livadă. Perele sunt coapte
Și-ocupă toate gândurile mele,
De te-oi visa, te voi visa la noapte,
Acuma pun la crăci, de zor, proptele.

Căci, uite, multe-n iarbă au căzut,
Și-și pierd, acolo,-ncet-încet, splendoarea,
Și-atâta, în genunchi, eu ți-am cerut:
Dă-mi un răgaz să termin recoltarea.

Eu mă gândesc la para mălăiață
Ce-a concentrat, sub pieliță, fructoză,
Și-n cinșpe kilometri, pân' la piață,
Se poate transforma din vers în proză,

Tu vrei amor să facem chiar acuma!
De nu le strâng, aleg din ele scrum.
Le-a spus Beniuc, drumeților, cutuma,
Luați, băieți, că-i păr de lângă drum!

Calimero

nu te da moca, dulce domnișoară,
acestui om hiclean și bașbuzuc,
ce vrea să-ți intre-n grații cu o pară
luată-n leasing de la M. Beniuc.

ispita, nu zic, o fi mare, căci
lovele are din belșug coțcarul,
zborșelile-și vându cu tot cu crăci
în piață la Matache Măcelaru,

dar tu, rățușca mea, te ține tare,
așa cum scrie blândul Herodot,
că n-are ghiujul gând de-nsurătoare,
ci doar să-și vâre gheara sub capot...

Replică lui Radu Ștefănescu

Cândva, livada mea era întreagă,
Se întindea din vale până-n deal,
Aveam și meri, și pruni, și-o fată dragă
Mă aștepta, pe seară, în aval.

Dar n-am făcut lucrările la vreme,
Nici n-am săpat, nici n-am stropit la timp
Și nici parfum pe fată, și nici creme,
N-am asortat, corect, la anotimp.

Mă uit acum la deal: e coasta goală!
Nici urmă de vreun prun sau de vreun măr!
Fătuca s-a cuplat cu-al lui Marghioală
Și-am mai rămas, în cap, doar cu un păr.

Acuma știu să-l prețuiesc cum trebe,
Îi dau îngrășământ la rădăcini,
Îl ud cu apă numai de la Hebe
Și fete nu mai caut prin vecini.

Și uite că a mai rodit o dată
Și vine unu-așa, de flori de măr,
N-are livadă, n-are nicio fată,
Se leagă, din nimic, de-un fir de păr.

Calimero

Mi-ai spus să mai aștept, că vrei să crești,
Că nu te lasă mama cu băieții,
Iar eu aștept ca prostu' sub ferești,
De simt că-mi cresc la subsuori bureții.

Aștept să-mi spui, dar cât să mai aștept,
Că uite, când mai vin cu serenada,
Se tot găsește câte un deștept
Și țipă de aude toată strada.

Eu îți recit Ovidiu și Terențiu
Cu glas domol și blând și tremurat,
Dar când apare Radu sau Laurențiu
Mă simt așa, deodată, timorat,

Că sunt mai nalți, mai tineri și mai șici
Și-ți vin cu tot tupeul în livadă;
Să fiu al dracu, de-i mai prind pe-aici,
Arunc, în dorul lelii, o grenadă!

Replică lui G.P.I.Ș

M-am pus, sub păr, cu durda la vedere,
Aceea moștenită de la bunu’,
Și cum mă așteptam, poftind la pere,
A apărut, cam după doișpe, unu’.

Îi tremura și mâna pe grenadă,
Cred că-n armată-a fost la manutanță,
La subțiori avea ciuperci, grămadă,
De frig și frică tot dădea din clanță.

M-a amețit c-un verișor celebru
Ce-a plâns că vrea statuie-n port, la mare,
I-am tras, din durdă,-un cântecel funebru,
Măcar la fund să aibă-un pic de sare.

Plecă în fugă, ca scăpat din pușcă,
Uită și tomul ce-l scrisese vărul.
Se și vedea, din pere dulci, cum mușcă
Și-n versuri triste, cum golește părul!

Calimero

Am mers să-i duc Săndcăi mele-o pară,
Zicând că pot s-o iau, că-i lângă drum,
Dar când am înșfăcat-o -către seară-
Am auzit la fundul meu un bum!

Am zis s-o fac acum sau niciodată,
Să fiu și eu în fața ei erou,
Și-am alergat cu para sfârtecată
Spre geamul ei din termopan, cel nou.

Mă usturau de moarte pantalonii,
Am chiar căzut cu fundul în urzici,
Și-n timp ce-mi tot pierdeam prin ierbi șoșonii,
Râdeau de mama focu’ niște pici.

Dar cel mai mult m-a deranjat că Sanda
Cum sta la geamul ei, mâncând sarmale,
Când prelua din mâna mea ofranda,
Îți tot făcea cu ochiul dumitale.

Ce exemplare, Doamne, te-nconjoară
Roind cu disperare-n jurul tău...
Cum ar putea să creadă, bunăoară,
Că ai putea să fii de-al lor bârnău?

Perplex, observ aici cum pețitorii
Se-ngrămădesc sub geamul tău buluc,
Se iau de păr, se înghiontesc ca chiorii
Sperând să îți ajungă la năsuc.

E unul ce îi trebuie proptele,
Pomicultor isteț de-al lui Beniuc,
S-a pus pândar la gardul de nuiele
Sperând să îți ajungă la năsuc.

Un altul, ca lovit de supradoză,
S-a pitulat, deșteptul, sub uluc;
Sensibilă cum ești la candidoză,
Cum dracu' să-ți ajungă la năsuc?

Dar asta e, m-am învățat cu viața,
La geam suspină câte-un guguștiuc
Și-n timp ce bem cafeaua dimineața
Cu like-uri tu mă mângâi pe năsuc.

Replică lui Florin Rotaru:

Și cum stăteam de gardă înarmată,
La părul din livadă, permanent,
Apare-un tip, cu mapa încărcată
Cu un CV stufos de... concurent.

S-a lăudat că-i tare în arșice,
Că nu-l întrece nimeni din Zăvoi,
Că, la concursul de-agățat gagice,
El iese-n mod constant pe locul doi.

Iar când a fost la traforaj-viteză,
A decupat, cu har dumnezeiesc,
În centru’ țării-o-ntreagă dioceză,
Și-a pus, în gol, Ținutul Săcuiesc.

La Pescuit în Apă Liniștită,
Toți cu lansetă – el, cu un amnar,
Aprinse-un chil întreg de dinamită
Cu un fitil mignon de felinar.

Plătește pensii, mii, alimentare,
Căci a trimis, atuncea, în înalt
Și a lăsat apoi cu burta mare,
Peștoaice-ntr-o parcare, pe asfalt.

Dar nu se-oprește. El tot concurează,
E drept, de-atunci rimează doar în uc,
Poți pune-acid pe el, dar nicio bază,
Iar cinste, de ne face, e cu suc.

Calimero

Corecție la replica G.P.I.:

Și-n versuri triste, cum golește părul!
se va citi:
Și-n versuri triste, cum chelește părul!

S-au înmulțit, de-a valma, pretendenții,
Mai din topor, cu versul mai caduc
Sau alții, cum sunt eu, mai cu pretenții,
Dar Sanda încă strâmbă din năsuc.

Am observat, privind de după garduri,
Că nu răspunde-n veci la provocări,
Că dă ignore, unlike-uri, disregard-uri
Și chiar m-aștept, cu groază, la ocări.

Ei bine, Sanda, am trimis iscoade
Să văd de ce te fandosești etern,
Că nu mai pot de ciudă, că mă roade,
Și am aflat că ieși cu un modern.

Chiar eu te-am observat recent la Metro,
La braț cu optzecistul Nușfelean,
Dar lasă c-o să vina moda retro
Și-ai să mă chemi, dar o să fie-n van!

PS. Undeva, mai sus, se va citi Săndicăi

Cea mai tare anecdotă
E, după părerea mea,
Când observ câte-o ciubotă
Ce se dă la o... sanda.

:)

Ți-aș spune, Laurențiu, găleți de vorbe bune
Și te-aș numi de-a pururi Grand Maitre de Livadă,
De n-aș avea în suflet o grea amărăciune,
Că n-ai răbdare încă nici perele să cadă…

Ți-aș spune-n zori, Răducu sau mai pe înserate,
Să mă păzești de orice maestru-n viclenie,
Dar zău că nu-i nevoie, măcar pe jumătate
Mi-e gândul la ce paznic ți-ar trebui și ție…

Ți-aș spune-ncet, Petrică (e lumea cam grămadă),
Aranjamentul nostru, mai tare ca feng-shui-ul:
Nu îmi speria toți furii, cu mâna pe grenadă,
Să stai pe-aproape foarte, dar să nu scoți și cuiul…

Ți-aș spune, Florinache, văzând cât ți-e de foame,
Pe unde-s drumuri scurte la perele mai blegi,
Dar cred că-i cam degeaba s-ajungi până la poame,
Când tu le știi pe toate, dar nu le înțelegi…

Eu v-aș fi spus din vreme mai multe și-n neștire
Tot plinul de visare ce-aveam de dinainte,
Dar versul vostru ager și plin de strălucire
M-a cam lăsat și-anume în pană … de cuvinte…