Poezie
Albastru regal
1 min lectură·
Mediu
mi-ai încercat timpanele cu limba
slăbiciunile cu mâna
alunecare peste trupul meu
pârtie fără sfârșit
e decembrie și mâna mea e o piedică de pistol
ce ar sparge toate apele
ar cânta la toba ochilor tăi
de albastru regal
0126181
0

In strofa a doua, autoarea trece prin cititor o ancora si-o fixeaza in prezent, in \"decembrie\", in realitatea imediata, in care apele care unesc, dar si despart, in egala masura, ar putea fi sparte, deci impartite, daca... nu se precizeaza ce anume, lipsa numirii \"ce-ului necesar\" potentand trecerea de la latent la manifest a sensurilor purtate de fiecare cititor in parte.
Sugerez renuntarea la liniuta dintre \"de\" si \"albastru\".
Si e lipsa un semn diacritic la \"mi-ai incercat\"