Karla Ciucă

Cât timp mi-a mai rămas iubite? Să-nfrunt realitatea tristă? Trupul mi-e fad, fără elan. Necontrolat mi-nvie clipe! Și-mi spulberă dorinte-aprinse. Daca-aș putea să o blestem! Aș vrea să pot

Mai lasă-mă o zi să-mi plâng amarul. Să-mi duc durerea surdă la mormânt. Și fericirii să-i închid bagajul. Spune-mi iubite dacă-ți cer prea mult! Mai dă-mi o zi să-năbuș focul neaoș. Mâhnirea

De câte ori mă-nec în vid, Și vitejia-mi crapă, Mi-e dor de zâmbetul naiv. Visez la ochii mei de fată! În îndoiala mă disec fălos. Uitat-am cine sunt? Reclam momentul monstruos, În care m-am

Mă las cuprinsă de tristețe Și ochii mi-i închid în gând, Mă inundă glasuri săltărețe, Sunt ani, iubite, de când plâng. De-atâtea ori privesc în urmă Ademenită de trecut... Simt gustul tău

Te văd cum stai pe-o stâncă solitară Ești trist iubite, simt, Căci neguri te-nconjoară! Ne-am despărțit de mult Dar tu încă mai plângi, Ai vrea să sari, Mă zbat! Te rog să nu te

Atunci când crezi că-n viață e pustiu, Închide ochii ca să vezi, Ascultă atent bătaia vântului hazliu Ce-mi poartă în glas cuvinte dulci Și ai s-auzi proeminent Cum te cuprind și te

Se bate miezul nopții În straniu cânt stingher Și faldurile vieții Se-nvăluie-n eter. Clipe și ani vibrează, Se pierd albind în zbor Și ielele dansează, Zâmbind amăgitor. Dincolo

Nimburi imaculate-n nori s-au scurs, Cerul se-astupă grijuliu, Și soarele se-ndreaptă spre apus. Umbre se-ntind sfioase, e târziu. Aerul cald cu iz de mosc e mut, Copacii pleoapele-și închid

Te caut în gânduri apuse Și-n sufletu-mi hău te adun, Trăind în secvențe aprinse, Din geana iubirii las urme de scrum. Acum nu e timp de cuvinte, Mi-e teamă de pașii grăbiți, Rog zorii duios