Poezie

Un vis

1 min lectură·21 septembrie 2011

Mediu

Te văd cum stai pe-o stâncă solitară

Ești trist iubite, simt,

Căci neguri te-nconjoară!

Ne-am despărțit de mult

Dar tu încă mai plângi,

Ai vrea să sari,

Mă zbat!

Te rog să nu te arunci!

Mă văd plutind în fum, departe

Din alte sfere te privesc

Și-o mare ne desparte!

Nu pot, nu pot să vin

Să te alin,

Tânjesc cu ardoare,

Durerea ta mi-e chin

Și atât de tare doare!

Mi-aduc aminte, mă străfulgeră un gând,

La căpătâiul meu te văd,

Iar eu,

Pe un pat eram

Întinsă, stând!

Cu trup rigid și chipul ca de piatră...

Dar te privesc, aud cum gemi încet,

Nu vreau! Nu vreau să plec acum din viață,

Oprește-mă și strânge-mă la piept!

Din lacrimile tale aș vrea ca să renasc,

Nu vreau să plec!

Te strig,

Ajută-mă!

Căci nu vreau să te las!

Și tu m-auzi, oh dulce alinare,

Mă liniștesc și te cuprind,

Te simt și mă-ncălzesc

În calda-ți răsuflare.

Mă chemi și sărutându-mi tâmpla,

Mă-mbrățișezi șoptind:

" Privește-mă iubito!

N-a fost decât un vis..."

001.158

Karla Ciucă. “Un vis.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/karla-ciuca/poezie/13989456/un-vis

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.